Disciplina care studiaza tulburarile psihice ale virstei a treia. Ea se bazeaza pe gerontologie, care are ca obiect de studiu fenomenele imbatrinirii normale, si pe geriatrie, care cerceteaza aspectele anormale ale senes-centei. Problema batrinetii a constituit o preocupare pentru filozofii si medicii din cele mai indepartate timpuri (Socrate, Platon, Cicero, Seneca, Galenus, Caelius, Aurelianus etc). Cercetarile se amplifica si cistiga in consistenta abia in secolul al XlX-lea, cind psihiatri, ca Beniamin Rush, Esquirol, Constatt, Charcot, Wille si altii, descriu in amanunt simptomatologia psihiatrica, iar Rubner, Wirchow etc. deschid calea cercetarii anatomopatologice si histopatologice a batrinetii. Prin lucrarea lui Nascher, din 1914, intitulata Geriatrics, acest termen este introdus si acceptat in lumea medicala. Secolul al XX-lea aduce o dezvoltare deosebita a geriatriei si gerontopsihiatriei, prin marile realizari ale chimiei, endocrinologiei, histochimiei si ereditatii. Progresele sint atit de substantiale, iar importanta medico-sociala si economica a virstei a treia, atit de mare, incit astazi G. tinde sa devina o ramura distincta a psihiatriei. In aparitia si delimitarea geriatriei ca stiinta medicala, o contributie deosebita si unanim recunoscuta, a adus-o scoala medicala romaneasca in frunte cu C. Parhon, St. Milcu, Ana Aslan. Realizarile institutului de geriatrie din Bucuresti, metodele si medicamentele introduse in terapie (v. GEROTAL si ASLATAL) sint binecunoscute si apreciate.