Termen cu larga circulatie in fiziologie, introdus de Pavlov si scoala sa. I. impreuna cu excitatia constituie doua procese fundamentale ale activitatii SNC. in psihiatrie I. are un sens mai larg, intelegindu-se prin aceasta diminuarea sau suprimarea temporara si rersibila (in sfera unui substrat lezional) a unor functii psihice (memorie, gindire, vointa etc).

Ea se poate datora unor factori externi (emotii, psihotraume) sau poate sa apara in contextul unor tulburari psihice neurotice sau psihotice. Intensitatea I. psihice si psiho-motorii poate fi variata, mergind de la o simpla incetinire a proceselor idea-ti sau a celor de memorie, ce se intilneste si la persoanele normale in situatia unor trairi emoti puternice, pina la inhibitii psiho-motorii extreme, asa cum sint cele din starile stupo-roase (v. STUPOARE). Intre aceste doua imprejurari extreme exista desigur o gama larga de stari de inhibitie mai mult sau mai putin pronuntata, cuprinzind una sau mai multe functii psihice. Dintre bolile in care I. apare mai frecnt se mentioneaza starile depresi, starile isterice, starile confuzionale, melancolia, schizofrenia (catatonica, simpla), psihopatia (astenica, timopatia) si altele.