impreuna cu boala ticurilor si crampa profesionala sint cele mai bine conturateA forme de neuroze cu predominanta tulburarilor psihomotorii. Debutul L este insidios si corespunde de obicei cu perioada prescolara, in care familia constata la copil greutati in vorbire, manifestate prin pronuntare incorecta a unor foneme, prin repetitia unor silabe etc. Predispozitia este riabil apreciata de autori (10%60%); se obser o frecventa mai mare de aparitie a L. la baieti, mai ales la stingaci si la copii cu greutati in a diferentia clar dreapta de stinga. Sok Korski, Claib'orn constata si o simpaticotomie, pe care o considera semnificati pentru L., spre deosebire de Freeman care apreciaza L. ca o consecinta o blocajului emotional produs de tulburarile functionale din regiunea strio-palidala. Factorii favorizanti si pre-cipitanti cei mai cunoscuti sint conflictele si psihotraumele din frageda copilarie. Pichon considera L. o
insuficienta de convertire a ideii in cuvint (insuficienta "lingvo-speculati"), datorita fie unei intirzieri de dezvoltare a aparatului locomotor, fie unei intirzieri de dezvoltare a inteligentei (desincronizari, decalaje). Karlin crede ca L. este cauzata de ritmul incetinit al mielinizarii ariilor corticale de asociatie. Cele mai importante forme de manifestare a L. sint: a) Forma clonica (coreica), in care elementul caracteristic il constituie repetitia de mai multe ori a primei silabe din primul cuvint in special; b) Forma tonica (tetanica), in care pronuntarea primei silabe este precedata de o stare spastica de imobilizare si efort care se termina prin-tr-o explozie penibila si precipitata a cuvintului; c) Forma inhibata, caracterizata printr-o impietrire, o siderare psihomotorie corespunzatoare cu o tacere, o pauza lunga si penibila intre cuvinte sau chiar intre silabe; d) Forma mixta cea mai frecvent intalnita in care apar amestecat, in proportii si intensitati riabile, simptomele celorlalte forme,
cu pastrarea preponderenta a uneia dintre ele. L. mai contine si alte simptome:
tulburari neurovegetative, iriilitate, tulburari respiratorii, tulburari de
somn etc. Evolutia L. este intermitenta, fazele de exacerbare a simptomelor coincizind cu episoadele de mare incarcatura emotionala (examen, serbari etc). Logoneuroticul este constient de handicapul sau de exprimare pe care, similar cu bolnavul obsesiv, nu-l poate stapini; el se simte mereu coplesit, inspaimintat, stinjenit, iar efortul de a vorbi cursiv si corect ramine fara rezultat; in plus
anxietatea insoteste in permanenta perioadele de desfasurare a L. si le amplifica in larga masura. Ca orice neuroza de tip psihomotor si in L. simptomatologia cedeaza complet in timpul somnului. De asemenea, s-a constatat existenta unei exprimari corecte si normale in cazul in care bolnavul este solicitat sa cinte textul respectiv. Aceste caracteristici permit diferentierea L. de alte tulburari de vorbire. Terapia L. trebuie inceputa foarte timpuriu (la gradinita) si incredintata echipei compusa din pedopsihiatru si logoped. Orientarea profesionala fi facuta spre un domeniu in care exprimarea verbala nu detine locul principal. Chimioterapeutic, tranchilizantele minore sint utile, prin efectul lor constant anxiolitic: pe baza lor, se poate trece cu usurinta, si cu rezultate sigure, la aplicarea unei psihoterapii adecte si de cursa lunga.
