Ramura a radiologiei, care se ocupa de explorarea continutului si continatorului sistemului nervos central prin diverse metode si anumite tehnici. Schematic, metodele uzuale folosite in neurorodiologie sint: 1). Radiografia simpla, craniana (craniofaciala) si a coloanei vertebrale, eventual tintita pe o anumita regiune (de ex. seaua turceasca), ce vizualizeaza in principal continatorul SNC la nivelul caruia se pot observa semnele directe sau indirecte ale leziunilor. Indicatii generale in displaziile oraniofaciale, hipe'rostoze, fracturi, reticuloze, tumori osoase primitive sau metastatice. De asemenea, se pot vizualiza prin radiografia simpla calci fi caii in masa cerebrala, care apar in unele afectiuni congenitale (boala lui Sturge-Weber, boala lui Bourneville), afectiuni parazitare, unele tumori cerebrale, cu evolutie lunga etc. 2). Radiografie cu substanta de contrast (aer sau substante radioopace) indicata in afectiuni ale continutului SNC): PEG (v. PNEUMOENCEFA-LOGRAFIE), cu indicatii generale in afectiuni cu leziuni macro-scopice cerebrale si/sau a celor cu repercusiuni asupra sistemului ventricular si cailor de scurgere a LCR. Ventriculografia gazoasa sau cu substante de contrast (v. VENTRICULOGRA-FIE), cu indicatie generala in tumori. Angiografia cerebrala cu indicatii generale in afectiuni de natura vasculara (malformatii) si procese inlocuitoare de spatiu. Mielografie gazoasa sau cu lipiodol, realizata prin introducerea unei substante de contrast in spatiul sub-arahnoidian spinal, cu indicatia generala in suspiciunea unei compresiuni medulare (arahnoidita, hernie disc, tumori). in principiu, indicatia si optiunea pentru o anumita explorare neuroradiologica este in functie de diagnosticul prezumpti in a carui formulare stau la baza datele anamnestice, examenul clinic complet cit si alte examinari paraclinice prealabile, tinindu-se seama de indicatiile si contraindicatiile generale ale explorarilor radiologice, cit si cele particulare ale fiecarei metode neuroradiologice.