Revizuind grupul asa-ziselor demente pa-ranoide, E. Kraepelin (1912) descrie, sub numele de P., o constelatie de delire cronice caracterizate prin prezenta unui
delir cu o slaba sistematizare, insotit sau nu de halucinatii. Debutul tardiv, lipsa tulburarilor de afectivitate si activitate, conserrea intelectului si o adaptare satisfacatoare socio-fa-miliala, sint elementele cele mai importante. Aparitia conceptului lui E. Bleuler despre schizofrenie a creat unele tendinte de dezmembrare a cadrului P. prin includerea formei sistematice si expansive in paranoia, pe de o parte, si a celei confa-bulatorii si fantastice, in schizofrenie, pe de alta parte, (Kriiger, 1913). in Franta, conceptia kraepeliniana a P. a patruns insa cu rezerve si lentoare: In 1923 Frey a incercat sa echileze. P. sistematica cu delirul cronic cu evolutie sistematica a lui Magnan, P. expansi cu mania cronica, iar P. confabulatorie, cu delirul de imaginatie a lui Dupre in 1934, H. Ey, impreuna cu Ch. Nodet, integreaza P. in clasificarile psihozelor delirante cronice, dar autorii fac din ea o entitate noua, destul de deosebita de P. kraepeliniana, considerind-o drept o consecinta evoluti a unui delir paranoid, fie in cadrul unei schizofrenii, fie in cel al unei psihoze maniaco-depresive. Se descrie astfel P. postprocesuale, postschizofrenica, postma-niacala si postmelancolica. Ulterior, H. Ey, asimilind forma sistematica a P. cu psihozele halucinatorii cronice, iar pe cea confabulatorie cu delirele de imaginatie, recunoaste numai forma fantastica pe care o aseaza, in sistematica sa, alaturi de PHC, in grupul psihozelor delirante cronice fara evolutie deficitara. Cu toate acestea, multi autori continua si azi sa recunoasca individualitatea clinica a P. Boala debuteaza dupa virsta de 3035 ani, in mod brusc sau progresiv, cu o preponderenta mai mare la femei decit la barbati; constitutia pic-nica si structura ciclotima a personalitatii sint mai frecvent intilnite. Debutul este mascat de multe ori de o serie de modificari de comportament, tendinte de izolare, neincredere, elemente care preced instalarea ideilor delirante. Tabloul clinic, in perioada de stare, este destul de caracteristic, tinuta bolnavului poate deseori reflecta tematica deliranta; astfel unii bolnavi poarta barba, isi ornamenteaza vestimentatia cu panglici, decoratii, dupa cum se
considera personalitati religioase, militare sau politice. Silirea contactului verbal se face de obicei cu usurinta; uneori insa bolnavii sint mai reticenti, banuitori, neincrezatori. Atentia, memoria ramin mult timp nemodificate. In sfera perceptiilor se evidentiaza halucinatii sau pseudoha-lucinatii auditive, gustative, cenestezice. Halucinatiile vizuale sint mai rare si apar sub forma de viziuni, revelatii, mai cu seama in delirele mistice; gindirea formala nu este de obicei alterata. Delirul este amplu si polimorf, dar mai slab sistematizat decit delirele paranoiace si cu o tematica riata, predomi-nind ideile de persecutie, influenta, megalomanie, fantastice. Caracteristic pentru aceste delire este lipsa elementelor logice in structura lor, pe de o parte, si bogatia productiilor imaginative, pe de alta parte. Delirul este alimentat de tulburarile de perceptie, existind, intre acestea si delir, o strinsa interdependenta. Intelectul, activitatea si vointa sint bine conserte, fapt care explica si relati adaptare a bolnavilor la viata socio-profesionala, in ciuda productiilor psihopatologice atit de exprimate. De fapt bolnavul duce o dubla existenta: pe de o parte se comporta si reactioneaza adect fata de realitatea din jur, pe de alta parte traieste imaginar, conform cu productiile sale halucinator-delirante. H. Ey o denumeste bipolaritatea delirului P. Forme clinice: 1). Forma confabulatorie este destul de rara; aici delirul este constituit pe baza falselor amintiri si a elementelor corifabulatarii, halucinatiile jucind un rol secundar ativ cu celelalte forme. 2). Forma expansi se caracterizeaza prin prezenta unui delir megaloman, pe teme de filiatie, erotism, misticism, sustinut de o dispozitie exaltata, asemanatoare excitatiei maniacale. Aceasta forma apare mai frecvent la femei. 3). Forma fantastica cuprinde delire cu o extraordinara bogatie imaginati; predomina teme de influenta, persecutie, marire, cosmogonice etc. Halucinatiile sint multiple si alimenteaza in permanenta delirul. Aceasta forma este mai frecventa la barbati. 4). Forma sistematica se caracterizeaza prin-tr-ain delir de persecutie sau influenta mai bine organizat ca in celelalte forme, in care halucinatiile joaca un rol important. Ea corespunde in larga masura psihozelor halucinatorii cronice ale aiuitorilor francezi. Evolutia. P. are o evolutie cronica (5 15 ani). Odata cu inaintarea in virsta, intensitatea delirului scade, iar halucinatiile se estompeaza; personalitatea ramine mult timp destul de bine conserta, asigurind astfel o insertie sociala adecta. Se noteaza uneori o evolutie in pusee, mai ales in formele expansi si sistematica. Diagnosticul pozitiv al P. se face pe baza existentei unui sindrom halucinata- paranoid, cu debut tardiv. Diagnosticul diferential se face mai ales cu schizofrenia. Virsta debutului, lipsa disociatiei, relati conserre a intelectului, lipsa tulburarilor din sfera afectivo-voliti, atit de caracteristice schizofreniei, precum si evolutia benigna a P. transeaza diagnosticul. In forma expansi, diagnosticul diferential trebuie facut cu mania cronica; in manie delirul expansiv este pasager, inconstant si verosimil. Lipseste sistematizarea si adesea convingerea deliranta, existind in schimb logoree, fuga de idei etc. Forma confabulatorie se cere diferentiata de psihozele de involutie, mai ales de presbiofrenie, unde insa prezenta semnelor de deficit intelectual usureaza di
agnosticul. Diagnosticul diferential cu psihoza halucinator-deliranta cronica nu se face, fiind vorba mai mult de un cadru nozografic cu denumiri diferite decit de doua entitati clinice distincte. Tratamentul actual a modificat in larga masura evolutia si prognosticul. El este ^complex si de lunga durata: 1). Chimioterapia neuroleptica reprezinta principala metoda terapeutica. Cu ajutorul ei se obtine o sedare a bolnavului, calmarea agitatiei psi-homotorii, diminuarea anxietatii. Actiunea antipsihotica si ha-lucinolitica a psihotropelor majore contribuie la estomparea loului clinic, ajungindu-se la o aderata detasare a bolnavului de delirul sau, care ramine un delir mai mult verbal, lipsit de coloratura afecti si de forta de reactie. in aceasta directie cele mai eficiente psihotrope sint: fenotiazinele (clorpro-rwazina, levomepromazina, tioridazima) si butirofenonele (halo-peridol, triperidol). Tratamentul se incepe cu o
cura de atac, dozele cresc pina la obtinerea efectului terapeutic scontat, dupa care se continua cu o cura de intretinere de lunga durata, sub o atenta supraveghere medicala. 2). Metodele biologice. Electro-socurile se practica curent la bolnavii cu productii halucinator-delirante cu exceptia cazurilor unde exista contraindicatii. Asocierea curei neuroleptice cu ES da .rezultate bune in toate formele de P. 3). Psihoterapia se practica indata ce bolnavul este accesibil unei asemenea forme. Ea vizeaza remodelarea comportamentului si a personalitatii bolnavului, precum si o mai buna reinsertie sociala. Rezultate remarcabile se obtin numai cind metodele terapeutice amintite sint imbinate adect, in functie de particularitatile pe care le ridica fiecare caz clinic in parte.
