Machetele protezelor acrilice

Machetele protezelor acrilice

1.Macheta bazei protezei

Baza protezei este confectionata din ceara roz. Pentru realizare sunt efectuate urmatoarele operatiuni:

izolarea modelului in apa 1-2 minute; este necesara deoarece macheta este indepartata de pe model pentru proba;

adaptarea intima a unei jumatati de placa de ceara roz la suprafata modelului, pana in fundul de sac;

consolidarea

machetei bazei cu placa de baza la nivelul boltii palatine.

In mod exceptional, pentru campurile protetice deficitare, se pot confectiona mai intai direct bazele definitive ale protezelor, pe care sa se monteze cu ceara arcadele artificiale. Macheta bazei si arcadelor pentru proba, este necesar sa prezinte un grad de mentinere si stabilitate pe campul protetic si sa fie, concomitent suficient de rezistenta, incat sa se poata efectua controlul in mod corespunzator.

2.Arcada dentara artificiala (dintii artificiali)

Se aleg dintii frontali si cei laterali pentru fiecare caz in parte .

Forma, dimensiunea si culoarea dintilor frontali sunt stabilite de catre medic si urmareste realizarea unei armonii dento-faciale care sa refaca fizionomia pacientului.

Pentru zona frontala, morfologia dintilor prezinta patru fete laterale si a margine incizala. Functional au rol dominant in estetica faciala si in fonatie.

Pentru zona laterala, morfologic, dintii prezinta, in plus, fata ocuzala. Functional ea are rol in masticatie si in stabilizarea mandibulei fata de maxilar.

Grupul dintilor din zona frontala este montat dupa repere trasate pe sabloanele de ocluzie, dupa reperele antropometrice, dupa echilibrul muscular.

Grupul dintilor laterali are o montare diferita, deoarece sunt multe conceptii asupra miscarilor pe care le efectueaza mandibula in procesul de masticatie.

Fiecare dinte este montata pe macheta bazei,prin lipire cu ceara roz.

Pentru protezele acrilice sunt folositi dinti confectionati din acrilat sau din ceramica.

Dintii din acrilat sunt mai utilizati datorita unor avantaje: pot fi realizati atat industrial cat si manufactural; se prelucreaza si lustruiesc usor; permit individualizarea ocluzala repetata; pot fi ajustati pe proteza finita; se solidarizeaza cu saua protezei printr-o legatura chimica; mai ieftini. Ca dezavantaje: se abrazeaza; sunt penetrati de germeni si de saliva; au instabilitate cromatica. Dintii din acrilat pot fi confectionati industrial si manufactural.

Dintii din ceramica- avantaje: transluciditate si culoare identica cu a dintilor naturali; nu se abrazeaza; mentin ocluzia functional; structura compacta; stabilitate cromatica. Sunt mai rar utilizati la proteze datorita urmatoarelor dezavantaje: pot fi adaptati cu mare dificultate la dimensiunile modelelor numai prin ajustarea fetelor ascunse;fetele vizibile nu pot fi prelucrate pentru ca isi pierd luciul;se fixeaza mecanic pe baza protezei cu riscul desprinderii; casanti; cost foarte ridicat.

Tehnici pentru realizarea arcadelor artificiale.Montarea dintilor artificiali.

Montarea dintilor dupa Gysi. Aceasta tehnica prezinta urmatoarele elemente caracteristice: trebuie utilizati dinti artificiali anatoformi, fiecare dinte reproduce, din punct de vedere al dimensiunilor si al formei, dintele natural. Arcadele sunt realizate pe un articulator care ar reproduce identic miscarile mandibulei. Este folosita rigla conceputa de autor, care permite masurarea distantei dintre crestele alveolare si inclinarea axei alveolare. Pentru pozitionarea dintilor autorul a emis mai multe reguli, unele cu caracter general, care se aplica la toti dintii, si altele cu caracter strict individual, dupa care se monteaza fiecare dinte.

Reguli generale de montare a dintilor:

fiecare dinte articuleaza cu doi antagonisti formand unitati de masticatie. Fac exceptie incisivul central inferior si ultimul molar superior care articuleaza cu un singur antagonist.

Dintii se monteaza strict pe mijlocul crestei alveolare, santul intercuspidian mezio-distal corespunzand muchiei crestei . Fac exceptie dintii frontali superiori care, din considerente fizionomice pot fi montati in afara crestei alveolare

Dintii de pe cele doua arcade vin in contact de-a lungul unui numit de ocluzie. Aceasta formeaza doua curbe de ocluzie orientate cu concavitatea in sus, curba sagitala de ocluzie a lui Spee si curba transversala a lui Wilson.

Reguli individuale de montare a dintilor( montarea ideala)

Aceste reguli dau posibilitatea montarii dintilor intr-un aranjament ce corespunde pacientilor tineri, la varsta de 20-30 de ani, fiind numita montarea ideala. Pozitia fiecarui dinte este apreciata la valori medii care favorizeaza raporturi ideale dento-dentare. Nu corespunde varstei avansate a edentatului, dar cunoasterea acestei metode da posibilitatea adaptarii montarii la varsta pacientului.

Orientarea fiecarui dinte se face in doua sensuri: mezio-distal si vestibular-oral.

Montarea dintilor arcadei superioare:

Incisivul central superior este dintele cu care se incepe montarea pe arcada maxilara. Se asaza cu fata meziala pe linia mediana, iar marginea incizala vine in contact cu ul de orientare ocluzal reprezentat de placuta lui Pedro Saizar, sau, pentru metoda lui Gysi, de o placuta de sticla.

Axul longitudinal al coroanei privit dinspre vestibular are o inclinare distala de 2-3 grade. Axul longitudinal al coroanei privit dinspre proximal are o inclinare vestibulo-palatinala de 5-8 grade uneori 10 grade, marginea incizala fiind deci vestibularizata iar coletul oralizat.

Cei doi incisivi centrali, asezati de-o parte si de alta a liniei mediene, prezinta o mica divergenta spre colet, rezultata din inclinarea axelor spre distal.

Incisivul lateral superior se monteaza cu axul longitudinal inclinat cu 3-5 grade, iar in sens palatinal cu 6-l0 grade, uneori 12 grade, coletul aparand infundat spre palatinal, ativ cu cel al incisivului central. Marginea incizala se situeaza la 0 -l mm distanta de ul de orientare ocluzala.

Caninul superior se monteaza cu axul longitudinal inclinat distal cu 1 -2 grade, iar spre palatinal cu 2-5-7 grade. Coletul sau apare proeminent in vestibule. Atinge ul de orientare ocluzala cu varful cuspidului sau.

Premolarul intai superior se monteaza cu axul longitudinal perpendicular pe ul de orientare ocluzala sau inclinat distal cu un grad.Atinge din cuspidul vestibular ul de orientare ocluzala iar varful cuspidului palatinal se afla la 0,5 mm distanta.

Premolarul al II-lea superior se monteaza cu coletul usor inclinat spre mezial. Atinge ul de orientare ocluzala cu ambii cuspizi.

Dupa montarea premolarilor superiori, marginile incizale ale dintilor frontali trebuie sa formeze o linie curba, simetrica fata de linia mediana . Jumatatea distala a caninilor impreuna cu fetele vestibulare ale premolarilor trebuie sa formeze o linie dreapta sau usor curba.

In acelasi timp pozitia corecta a premolarilor trebuie sa corespunda regulii de grup a premolarilor superiori . Aceasta regula spune ca o linie care uneste cuspizii premolarului I intalneste linia mediana inapoia acestui dinte, in timp ce o linie care uneste cuspizii premolarului II intalneste linia mediana in dreptul acestui dinte.

Molarul I superior este montat cu axul longitudinal inclinand mezial si palatinal astfel incat fata ocluzala priveste in jos , inapoi si in afara. Atinge ul de orientare ocluzala cu cuspidul mezio-paltinal in timp ce cuspidul disto-palatinal se afla la 1 mm distanta sau 6 grade.

Molarul al II-lea superior este montat cu axul longitudinal mai inclinat atat mezial, cat si palatinal ative cu primul molar. Nu atinge ul de orientare ocluzala, fata de care cuspidul mezio-palatinal se afla la o distanta de 0 mm.

In urma inclinarii axului longitudinal al molarilor inspre mezial si palatinal, apar curbele de ocluzie sagitala si transversala.

Montarea dintilor arcadei inferioare

Molarul I inferior este montat primul astfel incat cuspidul sau mezio-vestibular sa patrunda intre versantul distal al cuspidului premolarului II superior si cuspidul mezio-vestibular al molarului I superior. In sens vestibulo-palatinal, cuspidul mezio-vestibular al molarului I inferior se va afla in contact cu creasta marginala distala a premolarului II superior si cu creasta marginala meziala a molarului I superior, cuspidul centro-vestibular al molarului I inferior se va afla in foseta centrala a molarului I superior, iar cuspidul mezio-palatinal al molarului I superior se va afla in foseta centrala a molarului I inferior.

In acest fel se realizeaza angrenajul intercuspidian numit cheie de ocluzie, descris la dentat de Angle, iar molarul I inferior va fi situate in zona cea ma decliva a curburii crestei alveolare si va transmite presiunile ocluzale perpendicular pe aceasta, evitand dislocarea protezei.

Caninul inferior se monteaza cu coletul distalizat 1 grad si usor vestibularizat iar cuspidul orientat lingual. Marginea incizala cuspidate se afla sub distala a incisivului lateral superior si meziala a caninului superior. Axul caninului este convergent la linia mediana.

Incisivul central inferior se monteaza cu axul longitudinal aproape vertical. Fata meziala se plaseaza in contact cu linia mediana, iar marginea incizala inapoi si sub marginea incizala a incisivului central superior care il acopera 1-2 mm.

Incisivul lateral inferior se monteaza asemanator cu incisivul central inferior. Marginea incizala se situeaza cu 0,5-l mm mai sus fata de incisivul central si are contact cu 1/3 distala a incisivului central superior si cu 1/3 meziala a incisivului lateral superior.

Premolarul I inferior se monteaza cu axul longitudinal aproape vertical. Fata ocluzala priveste in sus si lingual. Cuspidul sau vestibular are raport cu versantul distal al cuspidului caninului superior si versantul mezial al cuspidului vestibular al premolarului I superior.

Premolarul II inferior se monteaza cu cuspidul vestibular plasat in sens vestibulo-oral in contact cu creasta marginala distala a premolarului I superior si cu creasta marginala meziala a premolarului II superior. Fata ocluzala priveste in sus si lingual.

Molarul II inferior se monteaza cu fata ocluzala orientata in sus , inainte si inauntru , axul longitudinal fiind mai inclinat spre mezial fata de cel al molarului I inferior. Cuspidul sau mezio-vestibular se plaseaza in contact in sens vestibulo-oral cu creasta marginala distala a molarului I superior si cu creasta marginala meziala a molarului II superior. Cuspidul sau disto-vestibular se afla in fostea centrala a molarului II superior, iar cuspidul mezio-palatinal al molarului II superior se afla in foseta centrala al molarului II inferior.

Montarea dintilor laterali inferiori trebuie sa menajeze spatial vital al limbii . In acest sens Pound a creat o regula care spune ca fetele linguale ale dintilor laterali inferiori nu trebuie sa depaseasca o linie care uneste marginea meziala a caninului inferior cu fata interna a tuberculului piriform. In acelasi sens, regula verticalei spune ca fata linguala a dintilor laterali inferiori nu trebuie sa depaseasca o verticala ridicata de la linia oblica interna. Daca montarea dintilor se face in articulator, dupa montarea fiecarui dinte lateral inferior se controleaza contactul dintre suprafetele ocluzale in miscarile de propulsie si lateralitate.

In miscarile de propulsie trebuie sa existe contact intre versantele meziale ale cuspizilor inferiori si versantele distale ale cuspizilor superiori. In miscarile de lateralitate trebuie sa existe pe partea active contact intre cuspizii de acelasi nume, iar pe partea de balans contact intre versantele centrale ale cuspizilor palatinali superiori si versantele linguale ale cuspizilor vestibulari inferiori.

Rapoartele interdentare intre arcadele artificiale

In zona frontala

In sens vertical grupul dintilor frontali inferiori este acoperit de grupul dintilor frontali superiori. Acoperirea este variabila , fiind cuprinsa intre 1-2,5 mm , rezultand o supraocluzie frontala caracteristica montarii ortognate.

In sens sagital, intre fetele palatinale ale dintilor frontali superiori si fetele vestibulare ale frontalilor inferiori , exista in pozitia de intercuspidare maxima un spatiu de inocluzie de 1-2 mm.

In zona laterala

In sens vestibule-oral, dintii superiori depasesc spre vestibular dintii inferiori cu cuspid, realizandu-se o treapta care impiedica patrunderea mucoasei obrazului intre fetele ocluzale, sa fie traumatizate. Aceasta treapta rezulta in momentul angrenajului dintre cele doua arcade dentare.

Din orientarea intr-o anumita pozitie a fiecarui dinte se formeaza cele doua curburi de ocluzie, cea sagitala a lui Spee si cea transversala a lui Wilson. Odata cu montarea dintilor din zona laterala sunt realizate si curbele de ocluzie, in sens sagital si transversal. Curbele de ocluzie sunt correlate cu gradul de supraocluzie frontala.

Curba sagitala sau curba lui Spee se realizeaza pentru a compensa inocluzia care s-ar produce lateral, in zona distala, in miscarea de propulsie a mandibulei, daca ul de ocluzie ar fi orizontal. Dupa Hanau , curba sagitala este in relatie stransa cu inclinarea pantei tuberculului articular, cu gradul de supraocluzie frontala, cu o inclinare a pantei incisive si cu inaltimea cuspizilor.

Monson si Villain realizeaza curba sagitala corespunzator teoriei calotei sferice, in care axele dintilor prelungite in sus, ajung in centrul unei sfere.

Curba transversala este data de inclinarea orala a dintilor laterali inferiori si de intalnirea fetelor ocluzale cu cele ale dintilor laterali superiori.

Curba transversala favorizeaza aparitia punctelor de contact pe partea lucratoare si pe partea nelucratoare in miscarile de lateralitate . La mandibula asezarea premolarilor si molarilor in sens vestibulo-oral este absolut obligatoriu sa se faca pe mijlocul crestei alveolare, deoarece, reprezinta singura pozitie care asigura conditii favorabile pentru stabilitatea protezei inferioare pe campul protetic.

La maxilar campul protetic ofera conditii de mentinere si de stabilitate mult mai bune, datorita fortei de adeziune si al fenomenului de succiune, dintii laterali se pot monta si in afara crestei alveolare cu 1-2mm , fara sa se aduca prejudicii in funcionalitatea protezei.

Tehnica de montare a dintilor dupa Hanau

Autorul recomanda ca realizarea protezelor sa se faca in articulatorul care ii poarta numele pentru a se obtine proteze cu valoare functionala si articulara echilibrata. Se obtin proteze colerate cu urmatoarele elemente ale aparatului dento-maxilar: inclinarea traiectoriei condiliene, profunzimea curbei sagitale, inclinarea traiectoriei incisive, inaltimea cuspizilor si angulatia pantelor cuspidiene , inclinarea ului ocluzal, toate aceste elemente alcatuind quintetul Hanau .

Montarea dintilor dupa tehnica Ackerman

Autorul monteaza dintii artificiali dupa principiul helicoidal bazat pe constatarea ca la dentat, prin abraziunea cuspizilor, fetele ocluzale ale molarilor inferiori prezinta inversari de directie realizand un pas helicoidal.

La arcadele dentare artificiale premolarii si molarii inferiori sunt inclinati spre lingual pentru a oferi stabilitate protezelor, iar dintii frontali inferiori sunt orientati vestibular in scop fizionomic.

Montarea dintilor incepe cu frontalii inferiori si apoi frontalii superiori, dupa regulile lui Gysi. Intre dinti frontali inferiori si superiori se creeaza o inocluzie sagitala care masurata in milimetri este egala cu gradul de acoperire a frontalilor inferiori de catre cei superiori.

Sunt montati apoi premolarii superiori si inferiori intr-o parte, apoi in cealalta; se lasa spatii de cate 0,5mm intre canin si primul premolar si intre primul premolar si al II-lea premolar. Aceste spatii permit modificari de pozitie ale dintilor frontali la proba machetei in scop fizionomic. Pozitionarea premolarilor fata de ul de orientare protetica se face invers decat regulile lui Gysi: primul premolar atinge ul cu ambii cuspizi, iar al II-lea cu cuspidul palatinal, cuspidul vestibular fiind la distanta de 0 mm de . Molarii sunt montati dupa regulile lui Gysi. Se realizeaza astfel pasul helicoidal

Tehnica de montare pe plcuta lui Pedro Saizar

Tehnica a fost imaginata de autor pentru a se monta toti dintii arcadei superioare. Placuta din metal reprezinta elemental cu ajutorul caruia se poate desfasura aceasta tehnica.

Placuta are forma arcadei dentare, dar pezinta o suprafata ceva mai mare decat suprafata ocluzala a acesteia. Grosimea placutei este de 0 -l mm. Aceasta dimensiune, in sectionare, confera rezistenta, deoarece este necesar sa fie nedeformabila. Tehnica de montare a placutei cuprinde urmatoarele operatii: sabloanele de ocluzie dupa montarea modelelor in ocluzor sunt solidarizate de la nivelul bordurilor de ceara, placuta metalica este aplicata pe suprafata ocluzala a bordurii sablonului superior, centrata pe aceasta, suprafata ocluzala a bordurii de ceara a sablonului inferior este incalzita in mod uniform, bratele ocluzorului sunt inchise si aduse in pozitie de contact, bordura inferioara de ocluzie cu placuta metalica, bratele ocluzorului sunt stranse in continuare pana cand bratul superior este oprit de surubul distantator, placuta este fixata rezistent la bordura de ceara a sablonului inferior de ocluzie. De pe sablonul superior sunt trasate pe suprafata placutei urmatoarele repere: curbura vestibulara a bordurii de ocluzie a sablonului inferior, linia mediana este inscrisa dupa linia mediana trasata pe bordura superioara si pe soclul modelului, linia caninilor este trasata dupa linia caninilor. Placuta metalica, prin suprafata sa superioara care este libera, reprezinta ul de orientare ocluzala asa cum a fost determinat la pacient cu ajutorul bordurii de ocluzie a sablonului superior.

Tehnica de montare propriu-zisa

Sablonul superior este indepartat de pe model, in locul lui se adapteaza placa de ceara roz de modelat care reprezinta macheta viitoarei baze a protezei. Corespunzator varfului crestei alveolare se fixeaza un rulou de ceara, in zona frontala se plaseaza cu 2-3 mm mai anterior fata de mijlocul crestei. Pe acest rulou de ceara vor fi montati dintii. Ruloul de ceara este incalzit cu spatula in dreptul unde urmeazasa se fixeze dintele respectiv. Incisivii centrali sunt asezati simetric fata de linia mediana, cu marginea incizala in contact cu placuta metalica, urmand linia curba trasata cu creionul. Orientarea dintilor este dirijata respectandu-se regulile individuale de montare ale dintilor formulate de Gysi. Incisivii laterali nu ating placuta, intre marginea incizala si placuta ramane o distanta de 1mm. Inclinarea coletului la acesti dinti este mai mare spre palatinal sis pre distal, ative cu incisivul central. Caninii ating linia de pe placuta cu varful cuspidului. Restul dintilor sunt montati cu fetele ocluzale si axele longitudinale orientate identic dupa regulile lui Gysi.

Montarea dintilor dupa Monson si Villain

Aceasta tehnica mai poarta numele de montarea sferoidala intrucat pozitionarea dintilor se face cu suprafetele ocluzale in contact cu suprafata unei calote sferice a carei raza este de 10,4 cm. Metoda se bazeaza pe o teorie sustinuta de Monson potrivit careia miscarile mandibulei se fac ca si cum dintii inferiori se afla permanent in contact cu suprafata unei sfere cu raza de 10,4 cm, centrul ei aflandu-se in apropierea apofizei ,,Crista Galii.

Montarea se face intr-un articulator special care are pe ramura superioara o semicalota sferica pe care se monteaza intai dintii inferiori in contact cu sfera apoi dintii superior

Montarea pe placuta lui Pedro Saizar

Tehnica a fost imaginata de autor pentru a se monta toti dintii arcadei superioare. Placuta de metal reprezinta elementul cu ajutorul caruia se poate desfasura aceasta tehnica. Tehnica de montare a placutei cuprinde urmatoarele operatii: sabloanele de ocluzie dupa montarea modelelor in ocluzor sunt desolidarizate de la nivelul bordurilor de ceara, placuta metalica este aplicata pe suprafata ocluzala a bordurii sablonului superior, suprafata ocluzala a bordurii de ceara a sablonului inferior este incalzita in mod uniform, bratele ocluzorului sau articulatorului sunt inchise si aduse in pozitie de contact, placuta este fixata rezistent la bordura de ceara a sablonului inferior de ocluzie. De pe sablonul superior sunt trasate pe suprafata placutei: curbura vestibulara a bordurii de ocluzie a sablonului superior, linia mediana, linia caninilor, plcuta metalica reprezinta ul de orientare ocluzala.

Montarea dupa repere antropometrice

Aceasta montare este indicata in situatiile cand atrofia maxilarelor nu este prea mare, iar rapoartele interalveolare nu sunt modificate. Caracteristic metodei este situarea fetelor vestibulare ale incisivului central superior si caninului superior fata de unele repere anatomice situate pe maxilare.

In acest fel, incisivul central superior se monteaza cu fata vestibulara la distanta de 8-9 mm de mijlocul papilei incisive, iar caninul superior se monteaza cu fata vestibulara la o distanta de 10-l1 mm de extemitatea externa a primei rugi palatine.

Montarea pe bordura de ocluzie

Tehnica foloseste sablonul de ocluzie ca baza a machetei pentru proba. Dupa determinarea relatiei intermaxilare, in conditiile modelarii curburii vestibulare a bordurii superioare de ocluzie cu buzele in raport armonios si cu plenitudinea etajului inferior al fetei, sunt montati dintii frontali superiori in conturul bordurii de ocluzie. Montarea se realizeaza astfel: se plastifiaza ceara bordurii de ocluzie cu ajutorul unei spatule langa linia mediana si se monteaza un incisiv central astfel incat fata vestibulara sa se inscrie in curbura bordurii de ocluzie, prin aceeasi tehnica se pozitioneaza incisivul central de pe partea opusa, apoi incisivii laterali si caninii.

Montarea dintilor in cabinet

Montarea este realizata de catre medic in cabinet dupa determinarea relatiei intermaxilare, pe un sablon de ocluzie fara bordura in regiunea frontala. Sunt utilizati dinti de proba care trebuie sa corespunda ca forma si dimensiuni sau daca in cabinet exista suficiente garnituri si ca nuante coloristice. Montarea dintilor frontali in conditiile prezentei pacientului, permite realizarea unei armonii dento-faciale perfecte.

Dupa montarea grupului frontal superior, sabloanele merg in laborator unde tehnicianul poate sa se afle intr-una din urmatoarele situatii: daca dintii montati corespund ca forma, marime si culoare, continua montarea celorlalti dinti; daca dintii corespund numai ca forma si marime, va alege o garnitura care sa aiba aceeasi forma si marime dar si culoarea indicata. Dintii definitivi pot inlocui pe cei de proba, cate unul, dintii vecini constituind repere de pozitionare, sau se poate realiza o cheie de ghips vestibulo-incizala cu pozitie stabila care inregistreaza pozitia intregului grup frontal superior si permite montarea reproducand exact ansamblul.

Montarea individualizata a dintilor

Tehnica urmareste realizarea unor arcade dentare corespunzatoare varstei pacientului. Caracteristicile specifice involutiei aparatului dento-maxilar se obtin prin inegalitati de culoare, pete si fisuri ale smaltului, imitarea unor migrari dentare cu inghesuiri sau spatieri interdentare.

Aspectele de uzura se realizeaza prin slefuirea marginilor incizale imitand abraziunea inclusiv a varfului cuspizilor caninilor, imitarea unor fracturi de unghiuri incizale, crearea in dintii artificiali a unor obturatii de culoare diferita, inclusuv din amalgam de argint pe premolari.

Artificii fizionomice in scopul ascunderii starii de protezare cuprind crearea diastemei, a tremelor, inghesuiri dentare la nivelul frontalilor inferiori, suprapunerea 1/3 meziale a incisivilor laterali superiori peste incisivii centrali, inversarea incisivilor cenrali superiori, rotari in ax a incisivilor centrali sau laterali superiori sau incisivi centrali superiori mai lungi decat incisivii laterali. De asemenea se pot aplica pe premolari microproteze metalice.

Tehnici pentru montari atipice

Tehnicile de montare a dintilor in mod atipic apar ca o necesitate de rezolvare terapeutica a cazurilor care prezinta atrofii foarte exagerate ale campurilor protetice sau la cei care au avut anomalii dento-maxilare in perioada de dentatie.

Tehnica de montare inversa ( ocluzia inversa )

Tehnica pentru montarea inversa, imaginata de Gysi, este recomanda in atrofii foarte mari ale crestelor alveolare. Dupa aceasta tehnica de montare, cuspizii vestibulari ai dintilor laterali inferiori sunt montati in afara cuspizilor vestibulari ai dintilor superiori. Montarea se poate realiza partial sau total. Gysi a utilizat la inceput dinti cu o forma speciala in care cei superiori erau unicuspidati. Mai tarziu, au fost intrebuintati numai cei anatoformi, fiind realizate urmatoarele feluri de montari:

Montarea inversa unilateral. Dintii aterali superiori din dreapta se monteaza in partea stanga inferioara si inversa. La proteza superioara se suprima primii premolari, deoarece din cauza atrofiei nu mai au loc. Aceasta montare are nevoie de echilibrarea articularii, care nu este dificil de realizat. Curbura trnsversala de ocluzie trebuie sa fie inversata. Dintii frontali se monteaza labiodont.

Montarea inversa bilateral. Pe creasta superioara din dreapta sunt montati dintii din partea stanga inferioara, iar pe creasta superioara din stanga sunt montati dintii din partea dreapta inferioara. La proteza inferioara sunt montati dintii superiori incrucisat, dintii din stanga superior sunt montati in dreapta inferior, iar cei din dreapta superior in stanga inferior. Si dupa aceasta tehnica sunt suprimati primii premolari superiori. Echilibrarea ocluzala pentru miscarile de lateralitate se realizeaza mai usor.

Montarea inversa totala. Toti dintii sunt montati in pozitiile lor, dar din cauza unor atrofi foarte marcante a celor doua maxilare dintii arcadei superioare vor fi cu fetele vestibulare mai retrase decat a celor de pe arcada inferioara. Cuspizii vestibulari ai dintilor arcadei inferioare depasesc spre vestibular pe cei superiori. In aceasta montare, spatiul functional util pentru limba este redus, drept consecinta protezele pot fi mobilizate in fonatie de miscarile limbii.

Tehnica de montare labiodonta

Dupa aceasta tehnica de montare, dintii sunt asezati cu fetele vestibulare pe acelasi vertical. La aceasta montare nu se pot obtine rapoartele de intercuspidare clasica intre dintii celor doua arcade. Avantajul acestei montari este reprezentat de pozitionarea corecta a dintilor pe mijlocul crestei. Dezavantajele sunt mai numeroase insa: numarul contactelor dento-dentare ste mai redus, nu se mai poate vorbi despre o intercuspidare maxima, mucoasa obrajilor este traumatizata deoarece patrunde usor intre fetele orale ale dintilor care au marginile vestibulare situate la acelasi nivel. Din prudenta, este recomandabil ca acasta montare sa fie evitata.

Montari in anomaliile dento-maxilare

Anomaliile dento-maxilare care au existat in poerioada de dentatie, sunt urmate de consecinte la nivelul maxilarelor edentate. Consecintele apar mai evi\dente la nivelul raporturilor intermaxilare, si determina montarea atipica a dintilor frontali.

Montarea cu ocluzia distalizata

In starea de dentatie pacientul a prezentat un spatiu de inocluzie sagitala datorita : prognatismului maxilar; proalveoliei maxilare, retrognatismul inferior.

Daca se impune restaurarea ocluziei distalizate dintii montati vor prezenta urmatoarele particularitati: raportul de ocluzie al dintilor din zona anterioara se aproprie de raportul pe care l-au avut arcadele dentare naturale. Prin redarea aceluiasi raport se obtine: refacerea reliefului buzei superioare si o pozitie asemanatoare pentru dintii frontali inferiori, favorabila functiei fonetice.

Aceasta pozitie a dintilor frontali este functionala deoarece corespunde unui echilibru in tonicitatea muschilor limbii si a chingii labio-jugale.

La dintii laterali, primul molar este montat in disto-pozitie sau in angrenaj normal, dar atunci trebuie sa se renunte la al doilea premolar inferior .

Montarea in ocluzie mezializata este realizata cand in perioada de dentatie pacientul a prezentat progenie clasa a III-a Angle, sau o ocluzie cap la cap si in perioada de edentatie s-a produs o atrofie exagerata a celor doua maxilare.

Dintii se pot monta astfel: daca inversarea raportului dintre crestele alveolare nu este foarte importanta, se inceraca realizarea unei ocluzii labiodonte, in special atunci cand pacientul nu-si doreste, din punct de vedere estetic, prezenta unei ocluzii inverse frontale. Ocluzia labiodonta este obtinuta prin scoaterea in afara crestei a frontalilor superiori cu inclinare spre vestibular si prin montarea frontalilor inferiori pe creasta, usor lingualizati; daca inversarea raportului dintre crestele alveolare este foarte mare , nu se va incerca realizarea unei supraocluzii normale, deoarece apar tulburtari fonetice si reflexe noi neuromusculare, nefavorabile pentru mentinerea si stabilitatea protezelor.

La nivelul dintilor laterali in ocluzia mezializata , molarul intai se poate monta astfel: in angrenaj mezializat sau normal, dar cu pozitionarea primului premolar fata de canin incat sa se obtina intre ei un spatiu variabil de compensare.

Montarea in ocluzie adanca. Dintii frontali superiori in sens vertical acopera frontalii inferiori pana la jumatatea din inaltime.

In sens orizontal este obligatoriu sa se creeze un spatiu de inocluzie de 2-3mm. Spatiul de inocluzie permite mandibulei sa efectueze miscarile sagitale fara sa se produca mobilizarea protezelor de pe campul protetic.

Montari cu dinti speciali

Alaturi de dintii anatoformi, fabricile producatoare, in accord cu conceptiile unor autori, realizeaza dinti care prezinta alt relief la nivelul fetei ocluzale.Prin utilizarea acestor dinti cu particularitati morfo-functionale, se sustine in mai multe publicatii, sunt obtinute proteze cu articulare mai buna si cu valoare functionala superioara.

Montarea dintilor condiliformi. Autorii sustin sa se realizeze numai ocuzia de balans., deoarece repartizeaza in mod uniform presiunile campului protetic.Dar aceasta ocluzie este posibil sa fie obtinuta deca forma fetelor ocluzale ale dintilor este asemanatoare cu forma articulatiei temporo-mandibulare. In conceptia autorilor, influenta articulatiei temporo-mandibulare asupra miscarilor mandibulare are rol decisiv, si poate fi compensata daca si contactele ocluzale se produc pe suprafete cu forme identice . Dintii condiliformi, au fost conceputi dupa principiul mojar-pistil. Gerber a asemanat conuratia si miscarile condilului in cavitatea glenoida cu principiul mojar-pistil si a reprodus acest raport forma-functie la nivelul fetelor ocluzale a dintilor laterali. Diatoricii condiliformi superiori prezinta cuspizii palatinali mai voluminosi, cei inferiori au aspectul unei excavatii largite. La articulatie tempo-mandibulara condilul ( pistilul ) se misca si cavitatea ( mojarul ) este fixa, raportul in cazul dintilor este inversat, mojarul se misca odata cu mandibula sub pistilul fix. Fata ocluzala a diatoricilor condiliformi este ingusta pentru a se reduce presiunile in timpul masticatiei, dar pentru asigura contactul dintelui cu obrazul, acesta este luat in jumatatea cervicala, fiind cu aspect bombat in sens vestibular. Contactul cu obrajii la acest nivel, impiedica patrunderea lor intre fetele ocluzale evitand sa fie traumatizati. Montarea acestor dinti este realizata in articulator individual in care sunt folosite datele medii, sau datele inregistrate cu arcul facial

Montarea dintilor imaginati de Sears. Dintii lui Sears sunt necuspidati, dar prevazuti cu mai multe creste de triturare si fosete, prin care se realizeaza eficient masticatia. Fetele ocluzale prezenta o morfologie care asigura, in primul rand, stabilitatea protezei si, in al doilea rand, eficacitatea masticatorie. Dintii lui Sears formeaza garnituri comlete, cu particularitatea ca prezinta patru categorii de unitati functionale, astfel: unitatile incizale cu rol in fizionomie, fonatie si in sectionarea alimentelor. Aceste unitati se monteaza primele si intra in contact numai in miscarea de propulsie; unitatile ocluzale triturate sunt prezente la nivelul fetelor ocluzale ale premolarilor si molarilor. Pe jumatatile vestibulare ale fetelor ocluzale sunt creste si fosete. Jumatatile orale ale acelorasi fete sunt e, cu rol in stabilitatea protezelor; unitatile echilibrate au rol de a forma punctele de contact distale si laterale in miscarile de propulsie si de laterlitate in raport cu traiectoriile condiliene; unitatile subocluzale, sunt micile suprafete din zona vestibulara a fetelor ocluzale care articuleaza numai in anumite miscari ale mandibulei.

Acesti dinti sunt recomandati in special in urmatoarele situati: cavitatile glenoide foarte putin adanci, creste alveolare foarte mult atrofiate cu inclinarea liniei interalveolare.

4. Macheta pentru proba

Macheta si arcadei cu dintii artificiali montati in ceara, sunt pregatiti pentru a fi probati pe campul protetic. Modelajul in ceara a machetei nu se realizeaza definitiv decat in zona frontala, in celelalte zone urmand sa se definitiveze numai dupa ce s-a constatat calitatea, cu ocazia fazei clinice cunoscute sub numele de ,,proba machetei. Pentru zona frontala modelajul este necesar deoarece, macheta din ceara constituie prima forma de proteza cu care pacientul vine in contact. Caracteristicile machetei pentru proba sunt: gingia artificiala in zona anterioara este modelata in concordanta cu cerintele fizionomice, placa de ceara la nivelul boltii palatine este intarita, cu o bucata de placa de baza, pentru a fi mai rezistenta, calitate necesara probei.

Toate celelalte zone ale machetei nu sunt modelate deoarece: nu influienteaza controlul probei; uneori se impun modificari partiale sau totale ale pozitiei dintilor, ceea ce ar insemna un consum de timp suplimentar si justificat.

Macheta trebuie sa fie rezistenta, sa nu se deformeze sau sa se fractureze. Aceasta calitate este necesara, fiindca, nu sunt rare situatiile cand proba machetei poate sa dureze 10-20min.

Datorita temperaturii din cavitatea bucala, ceara machetei s-ar putea deforma dopa cateva minute, in contact cu tesuturile. La presiunile ocluzale declansate de ridicarea mandibulei, pentru controlul raporturilor dentare si intermaxilare, baza de ceara s-ar putea fractura, in special la mandibula, unde are dimensiunea mai redusa.

Pentru a se evita asemenea defectiuni, se recomanda ca placa palatinala a machetei superioara sa fie intarita cu placa de baza, iar placa linguala sa fie armata cu sarma.

Machetei protezei superioare i se adapteaza o placuta palatinala din placa de baza in interiorul arcadei dentare care se solidarizeaza prin lipire; machetei protezei inferioare i se realizeaza consolidarea cu ajutorul unei sarme cu diametrul de 1,5 mm, modelata curbat dupa forma versantului lingual al crestei alveolare, fiind introdusa in grosimea cerii versantului oral al seii.

Machetele inainte de a fi declarate bune pentru proba sunt desprinse de pe modele, deoarece este necesar sa fie controlate pe suprafata mucozala si la nivelul marginilor sa nu prezinte asperitati ce ar putea jena partile moi, cand sunt asezate pe campul protetic.

5. Proba machetei si macheta definitiva

Proba machetei. Machetele sunt asezate pe modele, care sunt fixate in ocluzor sau articulator. Totodata, sunt aduse si sabloanele de ocluzie. Proba machetei reprezinta o faza clinica deosebit de necesara, deoarece se pot costata urmatoarele: modalitatea de materializare de catre tehnicianul dentar a indicatiilor scrise pe fise, a reperelor insemnate pe sabloanele de ocluzie . In aceasta faza este obligatoriu sa fie decelate toate erorile care au aparut de la faza de determinare a relatiei inermaxilare pana la proba machetei. Este un moment favorabil, cand se mai pot aduce corectiile necesare viitoarei proteze, dar care cere atentie si raspundere. In aceasta faza, dupa proba machetei, pe baza controlului efectuat, se pot stabili urmatoarele:

Sa se definitiveze macheta si sa se confectioneze proteza, sa se aduca modificari in aranjamentul dintilor, sa se schimbe garnitura de dinti deoarece nu corespunde culoarea, dimensiunea sau forma, sa se reia confectionarea machetei de la inceput dupa o noua determinare si inregistrare a relatiei intermaxilare cu ajutorul sabloanelor de ocluzie.

Proba machetei se desfasoara intotdeauna sub forma de control pe parcursul a doi timpi de lucru: extrabucal si intrabucal.Controlul extrabucal consta in verificarea urmatoarelor elemente: existenta si corectitudinea liniilor trasate pe modele, valoarea estetica a dintilor in general, pozitia dintilor frontali si felul cum au fost montati fata de creasta alveolara, raportul de ocluzie in zona frontala, pozitia dintilor laterali fata de creasta, latimea vestibulo-orala, curbele de ocluzie, regula lui Poud si intercuspidarea in relatie centrica. Controlul intrabucal, este efectuat in ordinea importantei, astfel: relatia centrica si coincidenta acesteia la nivelul arcadei artificiale cu pozitia de intercuspidare maxima.Daca s-au produs erori in faza de determinare si de inregistrare a relatiei intermaxilare, apar vizibile la proba machetei. Remedierea lor este posibila numai prin utilizarea sabloanelor de ocluzie si repetarea fazei de determinare si de inregistrare a relatiei intermaxilare. Dimensiunea verticala de ocluzie a etajului inferior al urii, care este analizata din toate punctele de vedere deoarece de ea depind: restaurarea aspectului fizionomic, restaurarea functiei fonetice, confortul pacientului. Valoarea fizionomica a machetelor la nivelul dintilor frontali, valoarea fonetica .

Daca proba machetelor este insotita de rezultate satisfacatoare, sunt insemnate pe model zonele care trebuie sa fie despovarate (zonele cu sensibilitate dureroasa la palpare, torusul si papila incisiva) si zona AH. Zona de demarcatie intre palatul dur si cel moale este evidentiata prin testele specifice si prin palpare pentru a se stabili rezilienta mucoasei, in scopul gravarii modelului. Gravarea este recomandabil sa se execute de medic, deoarece a examinat campul protetic si are o imagine mai reala asupra zonei respective. Aceasta operatie se poate realiza mai bine in prezenta pacientului, taierea modelului pentru gravare sa fie facuta prin atie cu tesuturile din cavitatea bucala. Pentru gravare se utilizeaza o spatula sau un bisturiu bine ascutit, cu care se taie un sant adanc de 1-2 mm si 2-5 mm latime, in forma de bizou, varful bizoului este orientat intotdeauna anterior. Dimensiunile sunt variabile, depind de rezilienta mucoasei si de pozitia dintilor frontali superiori fata de creasta alveolara. Gravarea este mai accentuata daca rezilienta mucoasei este mai mare si daca dintii frontali sunt asezati mult in afara crestei alveolare.

Macheta definitiva daca a fost acceptata de pacient si de medic este trimisa in laborator, unde urmeaza sa se desfasoare doua operatiuni: pregatirea modelelor si modelarea definitiva a machetei.

Pregatirea modelelor. Trebuie avut in vedere protectia tesuturilor campului protetic in anumite zone, sa permita realizarea protezelor cu o foarte buna stabilitate si functionalitate.

Machetele sunt pregatite impreuna cu fisa de laborator pe care pot fi scrise, in mod diferentiat, urmatoarele recomandari: sa se modifice pozitia unor dinti din zona frontala, zonele care trebuie foliate si grosimea foliei, gravarea zonei AH, realizarea bazei protezei intr-o anumita nuanta de acrilat roz sau incolor, consolidarea bazei cu o placa metalica, realizarea festonului gingival in zona frontala in raport cu varsta pacientului, realizarea reliefului rugilor palatine.

Modelul superior se foliaza si graveaza. Pentru folierea zonelor de despovarare se acopera cu o folie de staniol sau plastic urmatoarele: proeminenta reprezentata de papila incisiva, proeminente corespunzatoare pachetului vasculo-nervos palatin anterior, zonele necompresibile cum ar fi sutura intermaxilara si torusul palatin, locurile cu exostoze sensibile la palpare. Prin acoperirea lor cu folie de plumb, se obtine o usoara distantare a protezei in aceste zone, evitandu-se traumatizarea tesuturilor subiacente. Grosimea foliei este variabila. Ea va fi cu atat mai mare, cu cat fibromucoasa care acopera sutura intermaxilara va fi mai subtire si cu cat tesuturile din jur vor fi mai depresibile. Gravarea zonei AH, daca nu a fost executata de medic, localizarea gravarii este determinata de la amprentarea finala si verificata la proba machetei din ceara. Marginea posterioara a protezei trebuie sa fie proeminenta cu aproximativ 1 mm, mai rar 1,5 mm, la asezarea protezei pe campul protetic sa comprime zona de mucoasa neutra pe o fasie a carei latime in sens antero-posterior este variabila. Fasia are latimea cea mai mica in dreptul suturii sagitale a boltii palatine, se lateste pana la 3-4 mm in zonele laterale ale boltii palatine unde se si adanceste.

La modelul inferior se foliaza zone cum ar fi liniile oblice interne daca sunt proeminente, muchia crestelor ascutite sub forma de lama, proeminentele determinate de exostaze dureroase la palpare, torusul mandibular daca exista. Gravarea in 1/3 anterioara a tuberculului piriform, prin saparea unui sant de 1 mm latime si 1 mm adancime. Aceasta inchidere favorizeaza mentinerea protezei pe campul protetic, fiindca se obtine inchiderea posterioara.

Modelarea definitiva a machetei se obtine prin anumite principii: fizionamic, igienic, fonetic, rezistentei, stabilitatii.

Principiul fizionomic. In acest scop se modeleaza macheta numai in zona frontala, unde se urmareste ca proteza sa fie cat mai naturala, ascunzand protezarea.

Astfel, versantul vestibular al protezei va reface aspectul gingiei si procesul alveolar in functie de varsta pacientului. La pacientii mai tineri festonul gingival va fi la nivalul coletului dintilor artificiali, iar papilele interdentare vor fi mai proeminente. La pacientii varstnici festonul gingival va fi mai retractat si dintii vor avea un colet fals, iar spatiile interdentare vor fi marite. Linia de colet a dintilor frontali are un traiect diferit, mai ridicata la nivelul incisivilor centrali cu 1-2 mm fata de incisivii laterali, iar la nivelul caninilor cu 1-l,5 mm mai ridicata fata de incisivii centrali. Daca nu se tine cont de varsta pacientului, protezele modelate necorespunzator vor trada starea de edentatie.

Se vor modela de asemenea reliefurile proeminente, verticale, corespunzatoare proceselor alveolare si depresiunile dintre ele. Relieful gingival si alveolar are un rol deosebit in refacerea fizionomiei pacientului.

Principiul igienic. Orice modelaj anatomic constituie locuri de retentie pentru resturi alimentare. Exceptand regiunea frontala care necesita modelaj anatomic, in regiunea laterala macheta va fi modelata , neted, neretentiv.

Pentru obtinerea unor suprafete neretentive, macheta se va netezi foarte bine. In acest fel se creeaza conditii ca pe proteza gata sa nu fie necesare prelucrari intense, suprafetele externe ale protezei bine polimerizate, netede si lustruite sa nu retentioneze resturi alimentare.

Modelarea anatomica a zonelor laterale ale machetei ar crea pe proteze zone retentive pentru resturile alimentare, pe care se dezvolta flora microbiana si din procesul de fermentatie rezulta un miros urat al cavitatii bucale numit halena.

Zonele retentive ale porotezelor favorizeaza aderenta alimentelor lipicioase care sunt un factor de instabilitate a protezei, dislocand-o de pe campul protetic.

Principiul fonetic. Grosimea placii protetice ar trebui sa fie de 2 mm, ceea ce constituie limita de rezistenta mecanica, pentru ca proteza sa ocupe un loc cat mai redus in cavitatea bucala.

Se vor modela rugile palatine si papila incisiva pentru ca limba sa intalneasca pe proteza reliefuri asemanatoare celor naturale usurand pronuntarea vocalelor ,,u,i,e. Reproducerea acestor reliefuri anatomice se poate face identic celor naturale ampentand cu ghips bolta palatina. Plastifiind macheta in zona boltii palatine, se imprima relieful in negativ al amprentei cheie umezite. Aceasta metoda usureaza munca tehnicianului dentar.

Pentru asigurarea unei fonatii corespunzatoare, fetele palatinale ale dintilor frontali superiori realizate anatoform nu vor fi acoperite cu ceara decat 1-2 mm la baza lor. Acest lucru este posibil numai la dintii artificiali confectionati din acrilat care se leaga chimic cu seile protetice. Dintii artificiali din ceramica necesita o acoperire mai intinsa a fetei palatinale pentru inglobarea retentiilor mecanice, ceea ce pentru fonatie este un dezavantaj. Modelarea suprafetei orale trebuie sa fie simetrica pentru a favoriza fonatia.

Principiul rezistentei. Protezele sunt supuse unor solicitari intense in momentele functionale. Aceste solicitari sunt diferite in functie de campul protetic, de tipul constitutional al pacientului si de consistenta alimentelor.

Pentru a rezista solicitarilor, placa protetica trebuie sa aiba o grosime de 2 mm. Aceasta grosime se obtine cu usurinta, placutele din ceara din care se confectioneaza baza machetei fiind fabricate la aceasta dimensiune. Daca la adaptarea pe model placuta se subtiaza prin plastifiere sau prin presiunile digitale, grosimea va fi refacuta prin picurare. Grosimea placii protetice trebuie redusa in zonele unde s-au practicat folieri. In cazul in care se reduce grosimea placii protetice prin foliere sau la pacientii care prezinta creste alveolare voluminoase, musculatura ridicatoare a mandibulei bine reprezentata si la cei care semnaleaza fracturarea unor proteze purtate anterior, placile protetice se armeaza.

Pentru a se arma o proteza este nevoie de niste plase de sarma sau fibre de sticla sau cu 2-3 microfolii de acrilat polimerizat rezultand o placa protetica in straturi. Proteza mandibularase armeaza cu bare de sarma de wipla de 1,5 mm grosime, bare fabricate din otel inoxidabil sau fibre de sticla. Armarea cu fibre de sticla are avantajul ca acestea pot fi interpuse si in acrilatul seilor in timp ce mijloacele celelalte de armare sunt situate numai in placa palatinala sau pe versantul lingual al seii.

Mijloacele de armare sunt introduse in ceara machetei plastifiata. Totusi cea mai buna rezistenta mecanica o au protezele realizate din turnare din aliaje de aur-platinat, crom-cobalt sau aluminiu. Realizandu-se din aceste aliaje o placa palatinala de doar 0,5-l mm grosime, fiind mai confortabile protezele pentru pacient si datorita grosimii reduse, dar si pentru ca transmite variatiile termice din cavitatea bucala creand senzatiile naturale si avand un rol stimulativ pentru mucoasa.

Tot in scopul rezistentei mecanice, dintii confectionati din acrilat pot fi acoperiti cu ceara 1-2 mm la colet pentru a asigura baza de legatura chimica cu acrilatul seilor, iar cei din ceramica 2 mm la colet vestibular, iar oral pana la inchiderea sistemelor de retentie. Dintii laterali din ceramica, ce au sisteme retentive in interiorul lor, sunt presati in ceara pentru ca aceasta sa patrunda in cavitati. Se acopera la colet 2 mm vestibular, iar oral mai mult fara a ingrosa macheta.

Principiul stabilitatii. Macheta trebuie sa fie modelata cu o anumita conuratie la nivelul marginilor si la nivelul versantelor seilor. Marginile machetei sunt modelate cu forma si grosime functionala. In acest scop, din aproape in aproape, in fundurile de sac este picurata ceara roz bine incalzita pentru a le umple. Versantele vestibulare ale seilor la macheta superioara si la cea inferioara de la o extremitate la cealalta, sunt modelate progresiv usor convex, asa cum au fost procesele alveolare, pentru ca musculatura oro-faciala sa se aplice pe aceste suprafete.

Musculatura prin tonicitatea sa participa la mentinerea protezelor pe campul protetic printr-un dublu mecanism: muschii obrajilor si limbii stabilizeaza proteza in mod activ, deoarece reprezinta elementul motor care determina aplicarea partilor moi pe versantul extern al marginilor, producand etanseizarea acestora; musculatura care are fibrele orientate in sens orizontal si sagital, in momentul contractiei se aplica pe fetele versantelor vestibulare ale protezei si o mentin fixata pe campul protetic. Aceasta actiune musculara, este asemanatoare cu cea a unui cordon elastic care ar fi aplicat la acest nivel.

Multi autori recomanda, din acest motiv, ca suprafata exterioara a seilor sa fie astfel modelata incat musculatura sa se poata aseza pe ea, sa o preseze in timpul contractiei pe campul protetic. Cu privire la modelarea machetei, Gerber a facut urmatoarele recomandari: versantul vestibular al seii in zona frontala sa i se dea o forma usor concava pentru a favoriza asezarea fibrelor muschiului orbicular, marginile vestibulare si versantul vestibular din zonele laterale, sa fie ingrosate pentru a se aplica fibrele muschiului buccinator, zonele din dreptul frenurilor si bridelor sa fie adanci corespunzator pentru a nu fi impiedicate miscarile musculaturii periprotetice, astfel riscul desprinderii protezelor, datorata actiunii musculaturii buzelor si obrajilor, este inlaturat, versantul lingual al protezei mandibulare este modelat sa se obtina spatiul cu dimensiuni corespunzatoare in care sa se miste limba.

Machetele din ceara cuprind tuberozitatile maxilare si tuberculul piriform, zone cu valoare biostatica, capabile sa suporte bine presiunile.

6 Tiparul- ambalarea, indepartarea cerii si izolarea

Tiparul reprezinta negativul machetei protezei. Este o piesa cavitara delimitata de peretii grosi, obtinuti in urma operatiei de ambalare a machetei. Cavitatea tiparului fiind negativul machetei, are forma si volumul acesteia si apare evidenta numai dupa ce a fost indepartata ceara machetei. In alcatuirea tiparului intra insusi modelul de lucru care reprezinta o parte din peretii unde se desfasoara procesul de polimerizare.

Pregatirea machetei pentru ambalare. Macheta protezei acrilice se ambaleaza in ghips depus in conformatoare speciale ( cuvete ). Inainte de ambalare, modelul si machetele sunt pregatite astfel: modelul cu machetele se indeparteaza din ocluzor sau articulator, modelul este introdus in conformator ( daca este prea voluminos modelului i se reduce din soclu pentru a patrunde in cuveta), macheta este solidarizata de model prin lipire cu ceara.

Ambalarea machetei consta in introducerea modelului si a machetei in materialul de ambalat. Curent, ca material de ambalat se utilizeaza ghipsurile dentare, care dupa pregatire au o consistenta fluida si pot fi depuse in conformatoare metalice. Pentru ambalare sunt necesare urmatoarele aparate, instrumente si materiale: cuveta-conformator metalic de ambalat , bol de cauciuc, spatula pentru pregatirea ghipsului, spatula pentru ceara, presa manuala sau hidraulica, ghips obisnuit sau dur tip Moldano, vacuum malaxor, masa vibratorie.

Metode de ambalare in practica sunt cunoscute si se aplica 3 metode de ambalare: amablarea directa(cu val) intr-o parte a cuvetei, ambalarea indirecta( fara val) in ambele parti ale cuvetei, ambalarea mixta.

Ambalarea directa( cu val)

Modelul si macheta sunt cuprinse intr-o singura parte a cuvetei, dintii sunt acoperiti de ghips pe fata vestibulara si ocluzala. La deschiderea celor doua parti ale cuvetei, dupa indepartarea cerii, dintii artificiali si modelul raman intr-o parte a cuvetei, iar in cealalta parte ramane o masa de ghips care constituie asa-zisa contra

Tehnica de ambalare cuprinde uramtoarele operatii: reducerea din soclul modelului, pentru a patrunde modelul cu macheta in prima jumatate a cuvetei, se alege o cuveta metalica si se controleaza pozitia modelului in cuveta, modelul si macheta se introduc in apa 3-5 min, se prepara ghips de consistenta fluida, se depune ghips in prima jumatate a cuvetei, se introduce modelul cu macheta in ghips (ghipsul va acoperi versantul vestibular al machetei, fetele vestibulare cu marginile incizale ale dintilor frontali si fetele vestibulare cu suprafetele ocluzale ale dintilor laterali, precum si segmentele dentare ale crosetelor in cazul protezelor partiale acrilice. Ghipsul care acopera dintii se modeleaza convex, neretentiv, formand un val cu inaltimea de 10 mm. Ambalarea in prima jumatate a cuvetei va fi efectuata astfel incat intre varful valului de ghips si capacul celei de-a doua jumatati sa ramana un spatiu de 5-7 mm ) , se asteapta priza ghipsului aproximativ 15-30 min si se izoleaza ghipsul turnat in prima parte a cuvetei, asamblarea jumatatii a doua a cuvetei, presarea cuvetei.

Tehnica este folosita mai rar, deoarece prezinta urmatoarele dezavantaje: se realizeaza dificil, ceara machetei de la nivelul versantului vestibular al seilor este indepar tata greu, dintii se desprind din val fara posibilitatea sa se repuna la loc( daca au mai prezentat urme de ceara) , pasta de acrilat se introduce greu si nu exista posibilitatea sa se controleze daca a patruns in toata cavitatea tiparului, valul de ghips se poate fractura la desfacerea celor doua parti sau in timpul presarii materialului acrilic. Avantajul este reprezentat de : conservarea inaltimii ocluziei(daca nu se strang corect cele doua parti ale cuvetei) , pastrarea aceluiasi raport al dintilor fata de modelul de lucru.

Ambalarea indirecta( cu val) .

Modelul si macheta sunt cuprinse in amabele parti ale cuvetei. La deschiderea celor doua parti ale cuvetei, dupa indepartarea cerii, dintii artificiali raman intr-o parte iar modelul in partea opusa. Tehnica de ambalare cuprinde urmatoarele operatii: la protezele partiale dintii restanti sunt sectionati oblic, in sens vestibulo-oral , prin aceasta operatiune se deretentivizeaza modelul si favorizeaza inglobarea segmentelor dentare ale crosetelor in masa de ghips, evitand schimbarea partii acestora, modelul si macheta se introduc in apa(3-5 min) , prepararea ghipsului si turnarea lui in prima jumatate a cuvetei, introducerea modelului cu macheta in pasta de ghips( pana la marginea vestibulara a machetei), macheta impreuna cu dintii artificiali si bratele elastice ale crosetelor in cazul protezelor partiale nu se acopera cu ghips, modelajul final al ghipsului- suprafata neteda, finisata, astfel incat sa nu prezinte zone retentive, in continuare se procedeaza identic ambalarii directe. Avantaje: usor de realizat , dintii artificiali isi pastreaza pozitia initiala in tipar( iar daca se desprind pot fi repusi cu usurinta la locul lor, indepartarea cerii si izolarea tiparului se realizeaza fara dificultati, introducerea acrilatului in tipar este usoara si se poate controla repartizarea pastei acrilice in tipar. Ca dezavantaj prezinta faptul ca exista riscul de inaltare a ocluziei prin doi factori: asamblarea incorecta a partilor componente ale cuvetei sau strangerea insuficienta a cuvetei in presa.

Ambalarea mixta.

Aceasta tehnica rezulta prin combinarea celor doua tehnici: ambalarea indirecta si directa. Tehnica de ambalare este urmatoarea: modelul si macheta se introduc in apa, se prepara ghipsul si se toarna in prima jumatate a cuvetei, se introduc modelul si macheta in pasta de ghips, se modeleaza valul de ghips( pe fata vestibulara, marginea incizala si pe o treime din fata orala a dintilor frontali), ghipsul este modelat convex si neretentiv, dintii laterali si macheta gingiei artificiale nu vor fi acoperite cu ghips, se izoleaza ghipsul turnat in prima parte, se pregateste ghipsul si se toarna sub vibrare mecanica sau manuala in partea a doua a cuvetei , presarea cuvetei . Avantaje: dintii isi mentin pozititia initiala( zona frontala) datorita valului de ghips, acrilatul roz nu patrunde pe versantul vestibular al crestei alveolare. Ca devavantaj este faptul ca se executa foarte greu si exista riscul fracturarii protezei cand este dezambalata.

Indepartarea cerii din materialul de ambalat

In urma indepartarii cerii din materialul de ambalat se obtine tiparul protezei. Procedeul tehnic de indepartare a cerii este in functie de metode de ambalare: la metoda directa sau cu val, cuveta este depusa pe un suport metalic si introdusa in apa incalzita la 100 grade C pentru 5-6 min . Cuveta se scoate din apa, ceara machetei se plastifiaza si se deschid cele doua jumatati cu o spatula mare. Resturile de ceara sunt indepartate prin spalare cu apa fiarta, proectata sub forma de jet pe suprafata ghipsului. Daca apei i se adauga detergenti casnici , degresarea si izolarea tiparului se realizeaza mai eficient. Exista instalatii moderne de indepartare a cerii din tipare: incalzirea apai se realizeaza electric, iar protectia apei are loc sub presiune asemanator unui dus. La metoda indirecta sau fara val procedeul tehnic este asemanator. Cuveta este depusa pe un suport metalic si introdusa in apa la temperatura de 100 grade C pentru 5-6 min. Cuveta este deschisa in cele doua parti , este indepartata ceara prin spalare.

Observatii:

-cuvetele nu se tin mai mult de 5-6 min in apa care fierbe pentru ce se topeste ceara si se impregneaza peretii tiparului cu acizi grasi.

-la deschiderea cuvetelor exista riscul fracturarii valului de ghips , a schimbarii pozitiei dintilor, iar in cazul protezelor partiale si schimbarea pozitiei crosetelor. Procedeul tehnic va fi executat cu multa atentie. In caz de accidente: dintii , valul de ghips si crosetele( proteza partiala) prin cimentare vor fi fixati in pozitiile initiale.

Izolarea

Izolarea peretilor de ghips ai tiparului trebuie sa se produca fizic si chimic pentru a fi impiedicat contactul cu pasta de rasina acrilica. Lojeyuex a sintetizat obiectivele si proprietatile substantelor utilizate pentru izolat tipare astfel: sa asigure dezambalrea protezei fara riscul de fracturare al acesteia, sa faciliteze separarea protezei de model, sa favorizeze recuperarea modelului, sa previna orice actiune chimica primara sau secundara intre rasina acrilica si ghips, sa impiedice orice unire fizica intre cele doua materiale , sa se suprime riscul de a patrunde monomerul in ghipsul tiparului, sa se suprime riscul de a patrunde vapori de apa in masa materialului plastic in timpul procesului de polimerizare, sa fie inert , insolubil in apa si in monomer, sa se poata utiliza usor.

Ca substante izolatoare prezentam: izodent, pectizol, metoda de izolare cu clorura de calciu si silicat de sodiu , cu materiale siliconate.

Observatii:

-izolarea cu substante alginice ( Izodent si Pectizol ) nu este perfecta, in special in zona de colet a dintilor artificiali. Zonele respective vor fi impregnate cu ghips ceea ce va impune indepartarea ghipsului cu freze speciale cu riscul, uneori , al modificarii formei dintilor.

-o izolare ideala cu redarea gingiei artificiale si a formei dintilor se obtine prin metoda cu materiale siliconice fluide. Acestea se depun exact in aceste zone ( colet, versantele vestibular si palatinal al seii ) si dupa indepartarea stratului izolator interventiile din timpul prelucrarii sunt minime.

4.5. Prelucrarea si lustruirea

In acest faza finala, proteza este supusa unor operatii care sunt: dezambalarea, netezirea si lustruirea.

Dezambalarea este operatiunea prin care proteza polimerizata este scoasa din tipar. Tehnica se desfasoara astfel: cuveta complet racita, se elibereaza din inel. Cu ajutorul unui cutit se actioneaza la limita celor doua parti si apoi la limita dintre inele si capace.

In functie de gradul de retentivitate a campului protetic si de rezistenta opusa de ghipsul tiparului, proteza poate ramane fixata intr-o parte sau alta a cuvetei. Indepartarea protezei din cuveta este realizata in mod diferit, depinde de tipul de cuveta. Din cuvetele cu peretii usor covergenti protezele sunt scoase impreuna cu ghipsul tiparului prin ciocanire sau cu ajutorul unei prese, apoi ghipsul este taiat progresiv pana la eliberarea protezei. Din cuvetele cu peretii paraleli, ghipsul este taiat cu un cutit din aproape in aproape.

Proteza eliberata din masa de ghips este spalata sub un jet de apa cu o perie aspra. Daca s-a produs un defect la izolare, apare in anumite zone ghips aderent de suprafata protezei. Pentru indepartarea lui se introduce proteza cateva ore intr-o solutie de citrat de sodiu 30%, care-l dizolva.

Netezirea este operatiunea de prelucrare care consta in: indepartarea plusurilor de acrilat rezultat de la indesare, localizat, in special, la locul de unire dintre cele doua parti ale tiparului. Aceste plusuri sunt slefuite cu ajutorul pietrelor cu granulatie mare sau freze pentru acrilat. Operatia de netezire este efectuata intr-un timp foarte scurt si reprezinta o manevra usoara daca macheta a fost modelata conform obiectivelor descrise anterior si daca peretii tiparului au fost bine izolati.

Netezirea se desfasoara intr-un timp mai indelungat, ori de cate ori nu se acorda atentie in faza de modelare a machetei si in cea de izolare a tiparului. Apare necesara intotdeauna si dupa modelarea machetei si izolarea tiparului in conditii ideale.

Lustruirea este operatiunea prin care suprafetele externe ale protezei sunt finisate pana la obtinerea unui luciu caracteristic.