MATERIALE DE AMPRENTA UTILIZATE IN PROTEZAREA FIXA

in protetica in general si in cea fixa in special, obtinerea unei amprente traditionale chimico-manuale perfecte este si in prezent un obiectiv indepartat.

Complexitatea tehnologiei majoritatii restaurarilor protetice fixe presupune realizarea lor prin metoda indirecta, m cursul careia piesa protetica se confectioneaza m afara cavitatii bucale (in laboratorul de tehnica dentara) fiind repozitionata succesiv de mai multe ori pe model si pe campul protetic, pana la fixarea ei pe preparatii.

De asemenea, reamintim ca in protetica fixa pe baza amprentelor preliminare si finale se realizeaza modele de studiu, documentare, de lucru si duplicat si ca intre materialele utilizate m cursul acestor tehnologii trebuie sa existe o compatibilitate perfecta.

Conditiile esentiale pe care trebuie sa le indeplineasca un material de amprenta m protezarea fixa sunt plasticitatea, fidelitatea, elasticitatea, rezistenta mecanica buna, stabilitatea dimensionala, timpul de priza corespunzator si compatibilitatea cu materialele din care se confectioneaza modelele (19).

Pe langa acestea exista si o serie de conditii secundare pe care materialele de amprenta este de dorit sa le indeplineasca (19).

De-a lungul anilor, au fost efectuate mai multe clasificari ale materialelor de amprenta (Falk 1948, J. Poggioli 1959, L. leremia 1981, R. Nussbaum 1986, D. Munteanu si D. Bratu 1993). Ultima dintre cele mentionate recunoaste patm grupe de materiale:

A. Rigide si semirigide ireversibile (gipsuri, polimeri acrilici, paste ZOE);

B. Rigide reversibile (termoplastice) (compounduri Stents, gutaperca, cemri, materiale bucoplastice);

C. Elastice reversibile (hidrocoloizi agar-agar);

D. Elastice ireversibile (hidrocoloizi ireversibili: alginate, elastomeri de sinteza:

polisulfuri, siliconi, polieteri, poliuretano-dimetilmetacrilati).

in 1992 Combe (28) simplifica mult lucmrile si imparte materialele de amprenta in elastice (hidrocoloizi si elastomeri) si rigide.

in protetica fixa, gipsurile, cerurile si compoundurile Stents ca materiale de amprenta apartin de domeniul trecutului, fiind contemporane cu utilizarea inelelor de cupru. La ora actuala, m acest domeniu se folosesc, cu precadere, doar materialele de amprenta elastice din gmpele C si D.

Practicianului care efectueaza o restaurare protetica complexa, obtinerea unei amprente exacte ii solicita un anumit efort si timp. Orice esec m amprentare, care trebuie reluata, conduce la cheltuieli materiale suplimentare.

Alegerea unui tip de material sau al altuia se poate face tinand cont de anumite criterii dintre care amintim:

1. timpul de pastrare al amprentei pana la realizarea modelului;

2. necesitatea realizarii succesive a mai multor modele exacte dupa aceeasi amprenta;

3. manipulare facila adaptata la cazul clinic;

4. toleranta la umiditate, umectabilitatea si caracteristicile reologice influenteaza abilitatea materialului de a inregistra exact detaliile campului protetic;

5. pretul de cost (in anumite situatii).

La modul general se poate spune ca toate materialele de amprenta sunt bune daca se folosesc la indicatii corecte si se respecta instructhmile fabricantului. Totusi, la ora actuala, elastomerii sunt socotiti drept materiale de electie in protezarea fixa. Dintre acestia siliconii cu reactie de aditie (polivinil siloxanii) si polieterii simt preferati de cele mai multe ori.

Desi nu sunt elastomeri, hidrocoloizii reversibili sunt si ei utilizati frecvent, datorita proprietatilor lor hidrofile si umectabilitatii reduse. Aceste materiale, relativ inextensibile au o rezistenta slaba la deformare si necesita tumarea imediata a modelului. Mai mult, cu un hidrocoloid reversibil nu se pot obtine mai multe modele exacte.

PoIisulfurUe (primii elastomeri de sinteza), pe baza de mercaptani sunt materiale mai rar folosite datorita mirosului lor neplacut, precum si a manipularii lor mai dificile. Amprentele luate cu polisulfuri sunt exacte, dar nu depasesc pe cele cu elastomerii modemi.

Dezavantajele polisulfurilor (tiocauciucuri) au determinat aparitia elastomerilor siliconici (organosiloxani). Ei sunt obtinuti fie prin reactii de policondensare, fie prin reactii de poliaditie. Acestia din urma sunt cele mai populare materiale de amprenta in protetica fixa.

Siliconii cu reactie de aditie sunt elaborati in diferite vascozitati, putand fi utilizati in mai multe tehnici. Ei sunt extrem de exacti si prezinta o rezistenta la deformare adecvata, stabilitate dimensionala foarte buna (0,05% in 24h), gust si miros neutral. Dezavantajele lor includ faptul ca sunt hidrofobi si prezinta unele susceptibilitati la o polimerizare inadecvata, ca rezultat al contaminarii latexului. Mai mult, s-a constatat ca metilmetacrilatul si sulfatul feric (agent hemostatic) inhiba reactia de priza a polivinil siloxanilor. Adaugarea unor surfactanti pentm ameliorarea umectabilitatii a determinat aparitia polivinilsiloxanilor hidrofili.

Fiind unele dintre materialele de amprenta cele mai rigide, polisiloxanii cu vascozitate ridicata (putty) nu se folosesc niciodata singuri, ci in asociere cu polivinilsiloxanii cu vascozitate redusa (wash) care prezinta o rigiditate scazuta. Asadar, cu exceptia unor situatii clinice cu bonturi extrem de divergente, modelul de lucru poate fi recuperat si amprenta utilizata pentm o noua tumare.

Siliconii cu reactie de condensare au scazut in popularitate datorita ui-iei stabilitati dimensionale si a revenirii elastice mai reduse. Modificarile volumetrice semnificative din timpul polimerizarii impune utilizarea tehnicilor in doi timpi (putty si wash), pentru mentinerea unei valori mmime a vascozitatii scazute a acestor materiale.

Siliconii cu reactie de condensare nu ofera avantaje fata de polivinilsiloxani, utilizarea lor in prezent datorandu-se unui pret de cost mai redus.

Polieterii (ESPE, Nomstown, PA) datorita naturii lor hidrofile si a umectabilitatii lor scazute absorb apa. Dupa ce amprenta se scoate din cavitatea bucala, se indica spalarea si uscarea ei, apoi pastrarea la adapost de umezeala¹.

Amprentele cu polieteri realizeaza o exactitate si stabilitate dimensionala buna; aceste materiale au o rezistenta crescuta la deformare si o revenire elastica optima. Deoarece prezinta un grad crescut de rigiditate, necesita un efort mai mare la dezinserarea amprentei de pe camp. Polieterii au un gust destul de neplacut. Fiind elaborati m consistente diferite ei pot fi utilizati atat m tehnici de unul sau doi timpi. Ca o noutate a ultimului deceniu mentionam vibromalaxarea in vid a multor materiale de amprentare. Astfel, un polieter cu vascozitate mare (Permadyne PentaH Tray, ESPE, Nomstown, PA) si un polieter (light-bodied) in seringa (Permadyne Garant, ESPE, Nomstown, PA) pot fi utilizati intr-o amprentare intr-un singur timp, cu sistemul de malaxare (Pentamix, ESPE, Nomstown, PA) care asigura o malaxare fara incluziuni de aer; mai mult polieterul cu vascozitate crescuta prezinta proprietati reologice superioare.

Exista multi practicieni care au deprinderea gresita, ca orice amprenta luata cu un material elastic sa fie pastrata intr-un bol cu apa pana la turnarea modelului.

Orice material de amprenta are un timp de lucru caracteristic, care include la randul lui alti timpi conform schemei de maijos (. 15.12.):

. 15.12. Timpul de lucru al materialelor de amprenta (schema),

in protetica fixa nu este de ajuns sa obtii o amprenta exacta. Este foarte important momentul turnarii modelului.

La ora actuala aceasta etapa se poate executa atat in laboratorul de tehnica dentara, dar si in cabinet. Alegerea momentului tumarii modelului depinde m mare masura si de proprietatile materialului de amprenta (amprentele cu hidrocoloizi trebuie turnate imediat), dar si de efectul conditiilor de transport asupra pastrarii acuratetei amprentei finale. Corso si colab. (20) au demonstrat ca pastrarea unei amprente de polivinilsiloxani si/sau de polieteri la o temperatura de 4-40 C nu afecteaza acuratetea modelului de lucru. Este usor de imaginat ca temperatura in timpul transportului (cu masina sau cu avionul - ceea ce astazi este un fapt curent) poate depasi aceste limite. Purk si colab. (133) au studiat efectul pastrarii amprentelor m intervalul de temperatura -l0 C - 66 C si au observat deformari semnificative ca urmare a pastrarii indelungate a amprentelor la 66 C.

Coeficientul de expansiune termica a elastomerilor de sinteza difera de la o categorie de materiale la alta, conform schemei: polieter > silicon > polisulfide.

1. MATERIALE RIGIDE

in protetica fixa materialele de amprenta rigide sunt folosite tot mai rar. Materialele rigide de amprentare pot fi clasificate astfel:

a) rigide si semirigide ireversibile - gipsuri si polimeri acrilici;

b) rigide reversibile (termoplastice) - compounduri Stents si ceruri.

Gipsurile

Gipsurile de amprenta (clasa 1 - DIN 13911) sunt utilizate foarte rar in protetica fixa (uneori facultativ m cadrul unor tehnici de supraamprentare). Gipsul de amprenta este constituit din 90% gips tip alabastru (Dental Plaster) si se obtine prin tehnica de ardere uscata, fiind un semihidrat de sulfat de calciu (CaS04^l/2H20) si 10% alte substante: coloranti, acceleratori de priza, substante aromatizante, umpluturi (4,5% creta, talc), 1% borax (reduce expansiunea de priza) precum si inhibitori de priza.

Gipsul de amprenta se prepara pomind de la gipsul natural, prin deshidratare in aer liber. Reactia este reversibila si rehidratarea sa duce la aparitia fenomenului de priza. Acest material este ieftin, lipsit de toxicitate, prezinta o fidelitate mare, are o expansiune de priza de 0,1-0,3% si un timp de priza convenabil (3-5 minute).

Normele pe care trebuie sa le indeplineasca un gips destinat amprentarii sunt cuprinse in specificatiile DIN 13911 si ISO (ISO Standard, Dental Gypsum products).

Tehnica de lucru

In cabinet, gipsul de amprenta se prepara intr-un bol de cauciuc in care pulberea de gips ^) se amesteca cu apa (50 g). Amestecarea se poate face prin doua procedee:

a) amestecul predozat a 100 g pulbere de gips si 50 g apa timp de un minut;

b) procedeul saturatiei progresive tera spatulare: 100 g pulbere se incorporeaza lent in 45 cm³ apa pusa intr-un bol uscat. Conul de pulbere trebuie sa depaseasca nivelul apei. Procedeul perm 252i89c ite o manipulare mai de durata a amestecului, priza accelerandu-se prin spatulare, prin adaosuri suplimentare de pulbere si prin ridicarea temperaturii.

Tabelull5.2.

Proprietati ative ale gipsurilor dentare (24)

Dezavantaje

manipulare greoaie;

- volum mare de material in cavitatea bucala a pacientului;

indepartare dificila de pe campurile protetice retentive, urmata frecvent de fracturarea amprentei;

- numeroasele fragmente care pot rezulta in urma indepartarii dm cavitatea bucala, pot fi repozitionate defectuos;

- aparitia m timp a fenomenului de imbatranire a materialului.

Gipsurile de amprenta sunt comercializate intr-o gama variata de preparate (gips de Paris, Impression Plaster, Snow White - KERR BUCCOFIX, G.77 ONDOCIA etc.) si trebuie deosebite de varietatile de gips destinate confectionarii modelelor (tabelul 15.2.).

Dezinfectia amprentelor din gips se poate face timp de o ora cu solutii utilizate la dezinfectia elastomerilor de sinteza. Izolarea amprentei se face cu solutii alcoolice de lacuri si cemri, solutii eterice de colofoniu etc.

Rasinile acrilice

Rasinile acrilice autopolimerizabile se folosesc ca materiale de amprenta in protezarea fixa doar in cadrul metodelor directe (machetarea viitoarelor proteze unidentare: incrustatii, capacele coroanelor din doua bucati, dispozitive corono-radicularre etc.).

Polimetacrilatii de metil se prezinta m sistem bicomponent: pulbere/lichid, prin amestecul carora rezulta o pasta din care se pot realiza amprente, care concomitent sunt si machete, simplificand astfel tehnologia de elaborare a unor proteze unidentare.

Compozitie

Pulberea

polimetacrilat de metil (sfere);

peroxid de benzoil 0,5-2% (initiator de polimenzare);

substante inerte (talc, gelatina) care impiedica coalescenta particulelor sferice in ;ursul depozitarii;

ftalat de butil 8%, cu rol de plastifiant si de diminuare a coeziunii intermoleculare;

coloranti organici sau minerali. '

Lichidul (metacrilat de metil) incolor, volatil si inflamabil are o greutate specifica de ),950 si fierbe la 100,3 C. Are un efect necrotic asupra terminatiilor nervoase si o tendinta la )olimerizare spontana la lumina si caldura. De aceea i se adauga un antioxidant cu rol de nhibitor al polimerizarii (0,006% hidrochinona sau 0,003-0,1% pirogalol). Lichidul RA

-utopolimerizabile mai contine o amina tertiara cu rol de activare a polimerizarii.

Indicatii

Amprentele-macheta din RA se utilizeaza in tehnologia incrustatiilor (cu sau fara >ivot), a coroanelor partiale, DCR-urilor sau cu totul exceptional pentru capacele coroanelor din loua bucati (valoare istorica). Tehnicile sunt cronofage. Avantajul lor major este ca rasina odata olimerizata devine dura, iar amprenta-macheta poate fi retusata.

Dintre dezavantaje mai mentionam: coeficient ridicat de contractie la polimerizare, are se insoteste de o reactie exoterma. Monomerul rezidual poate provoca aparitia unor leziuni lergice la nivelul tesuturilor moi.

Compoundurile Stent's

Compoundurile preconizate de catre Charles Stent (1857) sunt mase termoplastice care se lastifiaza intre 50-57 C, fara a suferi modificari a structurii lor chimice (atata timp cat icalzirea lor se face m limitele si conditiile prescnse de producator). Ele devin solide la ;mperatura cavitatii bucale. tli-aiui n?r<? ⁱ

Pe langa Stent si-au adus contributia la dezvoltarea acestor materiale si altii, printre care .err, fratii Greene, Supple si Fripp (care le-au perfectionat).

Compozitie

In compozitia compoundurilor Stent's intra, de obicei, o rasina termoplastica naturala sau

tificiala, un plastifiant, materiale inerte si coloranti.

La ora actuala, m formula compoundurilor Stent's intra trei tipuri de materiale:

1) Materiale plastice (% masa): copal - 28

rasina de Sandarak - 6

In locul celor doua materiale m unele formule se pot regasi: selac, mastic, colofoniu, sini sintetice.

2) Materiale elastice si de fluidificare (% masa):

ceara de Camauba - 4 ' stearina 2

in locul celor doua materiale, m alte formule se pot identifica: cauciuc primar

(nevulcanizat), gutaperca, stirol, parafma, ozocherita, ceara de Japonia, acid oleic, trifenilfosfat.

3) Umpluturi si coloranti (% masa): -talc -59

.- coloranti -l

Materialele plastice reprezinta componenta principala. Ele joaca rolul de lianti, conferind compoundurilor proprietati termoplastice.

Materialele elastice reduc friabilitatea si duritatea rasinilor, coboara temperatura de plastifiere la 60 C, creeaza posibilitatea manipularii materialului la 50-45 C si asigura revenirea materialului m starea rigida la temperatura de 37 C.

Talcul, pe langa rolul de umplutura, reduce adezivitatea materialului.

Proprietatile compoundurilor Stent's sunt normate astfel: m SUA prin ADA Nr. 3, in Australia prin AS nr. 6 si in Marea Britaine prin BS nr. 3886.

Dupa Nally, materialele termoplastice trebuie sa aiba urmatoarele calitati:

sa se plastifieze la 60-70 C;

sa nu fie lipicioase;

sa se intareasca dupa doua minute.

La temperatura de 45 C, fluajul lor trebuie sa fie mai mare sau egal cu 85%, la 40 C sa nu fie mai mic de 20%, iar la 37 C sa nu depaseasca 5%. (19)

Tehnica de lucru

Placile, ca si unele batoane, se plastifiaza in bai sau instalatii speciale cu apa la 70 C dupa care masa termoplastica se introduce in inel sau in lingura. Inelul sau lingura incarcata se trece o data printr-o flacara pentru ca materialul sa devina lucios, iar apoi se insera pe campul protetic. Aceste materiale nu se plastifiaza in flacara.

Temperatura masei m cursul amprentarii trebuie sa fie in jur de 50 C. Valorile termice inferioare nu asigura amprentari corespunzatoare, iar cele superioare pot provoca arsuri.

0 serie de compounduri se pot plastifia (cu atentie) si la flacara (in special batoanele Kerr), dar temperatura sa nu depaseasca 70 C.

in cursul utilizarii compoundurilor, devine necesara vaselinarea degetelor operatorului pentru a evita aderenta materialului cald la tegumente, cu aparitia consecutiva a unor arsuri.

Reutilizarea compoundurilor este o operatiune contraindicata datorita imposibilitatilor sterilizarii acestor materiale, precum si a posibilitatii de alterare termica a amestecului cu efecte negative asupra calitatii amprentei.

Conservare

Compoundurile Stent's se pot conserva timp indelungat la temperatura mediului ambiant, fara sa-si modifice proprietatile fizico-mecanice.

Prezentare

Compoundurile Stent's se prezinta sub forma de placi sau batoane care se pot plastifia la diferite temperaturi (in functie de indicatii). Sunt ambalate in cutii cu 10, 20 sau mai multe placi si 20-50 batoane.

Indicatii

- foarte rar in tehnicile de amprentare cu inele de cupru, in care au fost partial eliminate decatre siliconi;

- uneori m amprentarea supraecuatoriala a arcadelor antagoniste; .

- in tehnicile de amprentare rigid-elastice (in prezent folosite episodic) unde masele termoplastice trebuie sa aiba un fluaj sub 2% la 30 C si de 75% la 45 C.

Produse comerciale

Dintre produsele cele mai cunoscute amintim: Kerr (KERR), Stents (DE TREY), Xantigen (BAYER), Harvard (RICHTER&HOFFMAN), Exact compound (SS WHITE), Ceroform si Stent's (SPOFA DENTAL).

Cerurile

Dupa o perioada de glorie ca materiale de amprenta (inceputul sec. XVIII - mijlocul sec. ?CIX), cerurile dentare au pierdut teren in acest domeniu.

La ora actuala, ca materiale de amprenta in protetica fixa, cemrile se folosesc in doua postaze:

a) ca material unic (tehnici integrale) in cadrul metodelor directe: amprentarea canalelor adiculare, a cavitatilor pentru incrustatii si

b) ca material complementar de amprentare (cum ar fi, de exemplu, ,Manschettenwachs' utilizata complementar la amprentele m inel de cupru, la individualizarea mor portamprente) sau pentru inregistrarea ocluziei.

Prezentare

Ceara de amprenta se prezinta sub forma de batoane sau conuri care se ambaleaza in cutii, de obicei doua sau trei randuri separate, intre ele cu hartie.

Compozitie

Exista materiale de amprenta in compozitia carora intra aproape exclusiv ceara (parafina, eara de albine, ceara de Camauba etc.). Parafina, ozocherita si colofoniul se adauga pentru resterea consistentei amestecurilor, iar ceara de Camauba pentru ridicarea intervalului de lastifiere (in jurul valorii de 80 C). Aceste materiale se folosesc m tehnicile integrale deamprentare cu ceruri.

Ceara este insa si un component de baza ale altor materiale de amprenta, cum ar fi iferite compounduri sau materialele bucoplastice.

Cunoscuta ceara inlay are in compozitia sa 40% parafina, 35% ceara Carnauba, 25% iara alba pura si un colorant (de obicei albastru de metilen).

Conditii

- la temperatura cavitatii bucale sa fie rigida si casanta, astfel incat sa nu se deformez^ straturi subtiri, ci sa se fractureze, indicand astfel incorectitudinea preparatiilor.

- sa arda fara reziduri - conditie importanta pentru situatiile cand amprenta este mcomitent si macheta;

- sa poata fi modelata cu instrumente metalice ascutite fara a suferi deformari la stanta;

- m cursul variatiilor termice impuse de manipulare sa prezinte modificari neglijabile de )lum;

in ceea ce priveste plasticitatea si fluajul, intre 56 si 40 C sa prezinte un stadiu plastic 'anzitoriu, la 56 C sa inceapa sa se solidifice iar la 40 C sa fie dura.

inca din 1961, ADA a formulat specificatia nr. 4 pentru ceara de amprenta (19), lentionand temperatura de plastifiere si coeficientul de dilatare (tabelul 15.3.).

Tabelul 15.3.

Temperatura de plastifiere si coeficientul de dilatare termica maxim admis al cerii.

Metode de plastifiere a cerii de amprenta

Plastifierea cerii de amprenta (asa-numita ramolire), se poate face prin mai multe metode:

1. plastifierea in baie de apa, la o temperatura constanta. Prezinta avantajul unei incalziri uniforme si evitarea dizolvarii unor componente ale cerii in apa;

2. plastifierea la flacara, metoda practica, dar impune o serie de precautii: obtinerea unei ramoliri uniforme m toata masa si evitarea volatizarii sau arderii unor componente prin supraincalzire. Daca totusi se practica, batonul va fi tinut la 30--50 mm deasupra flacarii, pana ce straturile superficiale devin lucioase. Prin aceasta metoda este greu de evitat aparitia tensiunilor inteme;

3. utilizarea cerii licnide sau pulverizate (Franckel) nu este recomandata, datorita riscurilor de lezare a organului pulpo-dentinar, a posibilitatii volatizarii unor componente, precum si aparitiei tensiunilor interne prin adaosurile repetate de straturi;

4. folosirea cuptoarelor-termostat, de gabarit mic, care permit obtinerea unei plastifieri uniforme la temperatura dorita.

Opiniem pentru utilizarea cuptoarelor (tip Ceradip sau Ceratherm - BEGO), iar m lipsa acestora incalzirea batoanelor in mediu de aer cald, la temperatura constanta.

Indicatii

- , amprentarea cavitatilor pentru incmstatii, in general;

- unele amprentari ale unor preparatii dificile, m trepte;

- amprentarea canalelor radiculare preparate cu DCR-uri.

In general, la ora actuala, amprenta directa cu ceara constituie un exercitiu de stil si manualitate, excelent test pentru tinerii practicieni.

Tehnica directa de amprentare

Indiferent de variante, sunt necesare o serie de instrumente: sonda Davenport, brunisoare, spatule (Ward 1, 2, Hollenbach A.C.D., Wall etc), benzi metalice lucioase si abrazive, matrici (elastice - Walser, Mac Kean; rigide si reglabile - Ivory, Toffelmire, Meba, Dentatus, Nystrom etc.). Tehnica propriu-zisa incepe prin curatirea cavitatii si ramolirea cerii prmtr-unul din procedeele descrise. Urmeaza insertia materialului care difera de la caz la caz si de la un procedeu la altul. In ura 15.13. sunt redate cateva detalii ale acestei tehnici.

Dintre cele mai cunoscute produse amintim: Blue Inlay Wax (SYLBRON KERR), Ruscher's Inlaywachs (BELADI) m doua culori - verde si albastra etc.

Cemrile sunt folosite adeseori si pentm inregistrarea ocluziei, produsele fiind livrate m diferite forme: placi dreptunghiulare, sub forma de U'. Cerurile de inregistrat ocluzia contin si pulberi metalice care prelungesc perioada plastica a materialului deoarece inmagazineaza si transmit mai usor caldura (Almiwax).

2. MATERIALE ELASTICE

Amprenta cu materiale rigide, din cursul realizarii protezelor unidentare si a protezelor partiale fixe, a reprezentat multa vreme pentru medici un act de mare virtuozitate tehnica. Pentru a suplini o serie de neajunsuri datorate lipsei unor materiale elastice, au fost imaginate tehnici de amprentare in doi sau mai multi timpi, de exemplu amprentele cu chei vestibulare.

Eforturile cercetatorilor s-au indreptat insa spre descoperirea unor materiale elastice.

Anul 1925 a marcat lansarea primului material elastic, Negocoll, un hidrocoloid pe baza de agar-agar. Apoi au urmat alginatele lui Wilding (1940). in sfarsit, dupa al doilea razboi mondial, au fost lansati elastomerii de sinteza, seria acestor materiale fiind deschisa de catre Corporatia chimica Thiokol din Trenton (New Jersey - SUA) care a lansat Tiocolul, un elastomer polisulfuric.

. 15.13. Amprentarea prin tehnica directa a unei cavita{i MOD in vederea elaborarii unei incrustatii: 1. aplicarea portmatricei circulare Nystrom; 2. si 3. indepartarea excesului de ceara din ambrazura cervicala cu un fir impletit; 4. prelucrarea proximala a amprentei-macheta cu o banda abraziva; 5. indepartarea machetei din cavitate cu ajutorul unei sarme in U.

Materialele elastice sunt de o mare diversitate stmcturala si prezinta urmatoarele caracteristici:

- m faza finala de priza (ireversibila) au o consistenta elastica;

- faza intermediara de priza este relativ scurta;

-fidelitatea variaza m limite foarte largi, scazand b data cu cresterea consistentei. Manevrele de amprentare cu aceste materiale se efectueaza doar m faza plastica. Faza intermediara, partial reversibila (partial deformabila) m care incep sa se deformeze componente ale fazei elastice, nedeformabile si ireversibile, obliga la o imobilizare absoluta a amprentei pe campul protetic (fara presiuni si fara deplasari).

2.1. HIDROCOLOIZI IREVERSIBILI (ALGINATE)

Cunoscute si sub numele de alginate, aceste materiale au o aplicabilitate (desi mai redusa) si in protetica fixa. Ele se prepara usor, cu un echipament minim, fiind ieftine.

Elementul de baza al acestor materiale este, in general, un alginat alcalin de sodiu sau de potasiu, solubil in apa. Alginate se extrag dintr-o serie de alge marine, bogate in acid manuronic.

Ca materiale de amprenta, alginatele au fost introduse de Wilding, in 1940 (Zelex, Amalgamated Dental Co). La testarea lor o contributie mare a avut si E. Dolder. Au inceput sa fie utilizate pe scara larga dupa cel de-al doilea razboi mondial. .

Alginatele se prezinta sub forma de pulbere cu un puternic caracter hidrofil, care se amesteca cu apa rezultand un sol ce se aplica intr-o portamprenta si prin intermediul acesteia, pe campul protetic. Transformarea solului m gel (reactie de priza) este rezultatul unei reactii chimice. Gelul astfel format poate fi readus in stare de sol doar prmtr-un alt proces chimic (materialul de amprenta nemaiputand fi recuperat). \

Pulberea este ambalata in recipiente metalice (din tabla), staniol sau polietilena, cu inchidere ermetica. intr-un ambalaj exista de obicei 250-300g pana la 1-2 kg pulbere, dar exista si ambalaje ce contin doze unice de amprentare pentru o singura arcada.

Compozitie

Acidul alginic, ale carui samri de sodiu si potasiu intra in structura alginatelor, este extras dintr-o specie de alge brune (Phacophycea), fiind un polimer al acidului manuronic (. 15.14.).

. 15.14. Formula chimica a acidului manuronic.

Astbury i-a descris structura liniara, iar Kohler a stabilit gradul de polimerizare al acestui acid (injur de 1000). Acidul alginic este insolubil m apa sau solventi organici.

Acidul alginic prezinta, dupa Darmois, o constanta de disociatie de 20-l0⁵, fiind astfel ,de zece ori mai tare decat acidul acetic. De aceea, acidul alginic formeaza cu usurinta samri, dintre care, m cazul de fata, cele mai importante sunt samrile alcaline, care rezulta in urma reactiei cu pamantul diatomeic (de infuzorii).

Tabelul 15.4.

Compozitia pulberii de alginat

Pulberea de alginat contine doua componente de baza (tabelul 15.4.): un alginat alcalin de sodiu sau potasiu si o sare metalica (sulfat de calciu), care in contact cu apa formeaza alginatul de calciu (. 15.15.).

Pe langa alginatul alcalin, pulberea mai contine sulfat de calciu, un agent chimic de gelificare introdus sub forma de semihidrat. El asigura si o conservare optima a pulberii si o mai mare stabilitate dimensionala a starii ulterioare de gel.

Cu rol de umplutura minerala inerta, in pulbere se introduce pamant diatomeic (roca silicioasa formata din acumularea de cochilii de diatomee, o specie de alge unicelulare). Particulele de pamant diatomeic asigura o mai buna dispersie a pulberii in apa, crescand rezistenta si rigiditatea gelului final. intr-o serie de formule, m locul pamantului diatomeic apare talcul sau carbonatul de magneziu. Umplutura minerala inerta reduce la minimum actiunea lipicioasa a pastei, oferind materialului de amprenta vascozitate, un anumit fluaj, granulatie si rezistenta.

. rS.IS.'Reactia de formare a alginatului de calciu.

Fosfatul trisodic joaca rol de inhibitor al gelificarii realizate prin absorbtia accidentala a apei m pulbere.

Fluorura de sodiu sau silicofluorura de sodiu diminua pH-ul gelului, previne aderenta amprentei la gipsul de model, ameliorand astfel calitatea acestuia.

In compozitia pulberii mai intra pulbere de silicat, glicoli, diferiti coloranti si substante aromatizante. La ora actuala exista produse carora li s-au adaugat indicatori care fac sa vireze culoarea amestecului in momentul cand gelul si-a consolidat reteaua tridimensionala si amprenta poate fi scoasa de pe camp.

Pulberea de alginat este foarte fina si dezvolta la preparare o cantitate mare de praf. Dimensiunile particulelor se aseamana cu cele ale fibrelor de azbest implicate m carcinogeneza. De aceea, trebuie evitata inhalarea prafului de alginat.

Aceste particule pot fi acoperite cu glicol (inglobat m material), care permite evitarea acestui inconvenient (Dustless Products).

in ultimii ani au aparut asa-zisele alginate siliconizate, care inglobeaza polimeri siliconici. Ele au rezistenta superioara la forfecare, ativ cu cele traditionale. Cu toate acestea stabilitatea dimensionala a acestor produse nu a putut fi mult imbunatatita.

Lichidul este apa, eventual distilata, mai ales in regiunile unde este bogata in samri calcare (apa calcaroasa).

Proprietati

Alginatele au elasticitate mai redusa decat elastomerii de sinteza, ceea ce explica acuratetea mai slaba in amprentarea detaliilor unei preparatii dentare. Legata de elasticitatea mai redusa este deformarea permanenta (in medie 1,5%). Gradul de deformare permanenta variaza in functie de distorsionarea amprentei in cursul dezinserarii ei de pe campul protetic, durata de mentinere sub compresiune (creste odata cu durata), raportul dintre apa si

pulbere (creste la consistente subnormale).

Pentru evitarea deformarii si mperii, amprenta se va scoate din gura cu o miscare rapida, fara sa se prelungeasca nemotivat mentinerea ei pe campul protetic. Rezistenta materialului fiind legata de consistenta, se vor evita pastele subtiri. Cele preparate prea gros influenteaza negativ acuratetea amprentei.

Odata cu trecerea timpului fidelitatea amprentei scade, modificarile dimensionale aparand repede, de aceea modelele trebuiesc turnate imediat. Modificarile dimensionale se datoreaza faptului ca alginatele sunt geluri hidrocoloidale ce contin cantitati mari de apa. Daca amprenta sta in aer, apa se evapora si alginatul se ratatineaza (se retracta). Daca amprenta se depoziteaza in apa, alginatele absorb apa si se dilata. Asadar, fidelitatea amprentei se modifica prin depozitarea atat m aer cat si m apa. De aceea amprenta se pastreaza (pentru scurt timp - maximum o ora) in conditii de umiditate 100%. Dupa o ora si m aceste conditii, fenomenul de sinereza (aglomerarea de alginat de calciu) forteaza iesirea apei din gel si depunerea pe suprafata amprentei. i

Rezistenta la compresiune a alginatelor este mai mare decat a hidrocoloizilor reversibili. Aceasta depinde de raportul apa/pulbere, de timpul de spatulare, precum si de timpul scurs de la gelificare. Dupa normele ADA, aceasta valoare nu trebuie sa scada sub 0,3 MPa.

Solubilitatea. Alginatele alcaline sunt solubile m apa (de exemplu, alginatul de magneziu). Toate celelalte alginate sunt insolubile m apa, dar solubile m amoniac, cu exceptia alginatului de calciu. Aceasta solubilitate diferentiata a alginatelor alcaline¹ si alcalino-pamantoase² este esentiala deoarece influenteaza gelificarea.

Timpul de gelificare este intervalul de timp care separa momentul amestecului (sau cand amestecul este m stare de sol) de cel m care amestecul se transforma m gel. Stmctura gelului corespunde unei retele tridimensionale in care lanturile de alginat insolubil sunt legate intre ele (prin fenomenul de cross linking'), prin atomi de calciu. in ochiurile acestei retele exista alginat solubil nereactionat, m stare de sol, un exces de apa, particule de umplutura si produsi secundari de reactie. Transformarea solului in gel are loc in 3 minute la mai putin de 32C pentru tipul 1 si 3-5 minute la peste 32 C pentru tipul II. Timpul de manipulare este de 75 secunde pentru tipul 1 si 120 secunde pentm tipul II (la 23 C 2 C si 50% 10% umiditate relativa).

Fosfatul trisodic creste timpul de priza deoarece reactioneaza cu sulfatul de ealciu, rezultand fosfat tricalcic:

2Na3P04 + 3CaS04 -> Ca3(P04)2 + 3Na2S04

Fosfatul trisodic restant poate reactiona cu sulfatul de calciu din materialul de model imediat dupa stabilirea contactului amprenta/model sau ulterior pana la demulare, alterand suprafata acestuia. De aceea, unele amprente luate cu o serie de alginate a caror pulbere nu contine corectori (sulfat de zinc, fluomri sau silicati), trebuie imersate intr-o solutie de sulfat de zinc 2%, alaun 4% sau sulfat de potasiu 2%, timp de doua minute (astazi aproape toate produsele contin corectori). '

Viscozitatea alginatului in stare de sol scade cand temperatura creste (700 mPa-s la 20 C si 300 mPa-s la 50 C) sau prin adaugarea unui antiferment (formol 2-3%). Vascozitatea

metale alcaline - litiu, sodiu, potasiu, rubidiu, cesiu, franciu ^etale alcalino-pamantoase - beriliu, magneziu, calciu, strontiu, bariu, radiu creste odata cu concentratia (150 mPa-s pentm 0,5% si 1400 mPa-s pentfu 1%) si cu scaderea

pH-ului (la un pH de 4 acidul alginic precipita).

Deformarea permanenta a gelului poate imbraca doua aspecte:

a) mecanica - o parte din material ramane pe camp si partea cealalta in portamprenta.

b) hidrocinetica - cand se comite o eroare de tehnica:

- fie ca saliva se interpune intre camp si amprenta (gelul suferind un proces de imbibitie cu dilatare consecutiva);

fie ca amprenta dezinserata se lasa la temperatura mediului ambiant, cand gelul se deshidrateaza prin evaporare sau prin sinereza.

ADA solicita ca deformarea permanenta sa fie mai mica de 3% cand materialul este comprimat timp de 30 secunde. Reducerea deformarii permanente se asigura clinic prin asigurarea unei grosimi de cel putin 3 mm a materialului de amprenta, prin dezinserarea amprentei printr-o singura miscare si prin respectarea unui timp de maximum cateva minute pana la tumarea modelului.

Clasificare

In timp, hidrocoloizii ireversibili au evoluat, diversificandu-se m functie de necesitatile clinice. Astfel, m functie de timpul de gelificare, se disting doua tipuri:

- tipul 1 - cu geliHcare rapida;

- tipul II - cu gelificare normala.

Dupa destinatia pentru un anumit camp protetic se deosebesc trei clase:

- clasa A - pentru amprente in vederea confectionarii protezelor fixe unidentare (inlay, coroane etc.) si partiale;

- clasa B - pentru amprentarea de hemiarcade sau arcade in totalitate;

- clasa C ~ pentm realizarea modelelor de studiu pentru realizarea portamprentelor individuale. ;

Indicatii si contraindicatii

Alginatele sunt materiale relativ ieftine care se prepara usor si au o durata convenabila a fazei plastice. Prezinta o fideiitate si elasticitate optime. Aceste calitati le fac sa fie utilizate in mai toate ramurile stomatologiei. Mult timp, in protetica fixa, alginatele au fost utilizate doar pentru amprentarea arcadelor antagoniste si a amprentelor pentru realizarea modelelor de studiu si document, fiind socotite materiale de electie in protezarile mobile si mobilizabile. In protetica iixa alginatele se pot utiliza m urmatoarele situatii:

- amprente pentru realizarea modelelor de studiu si document;

- amprentarea arcadelor antagoniste;

amprente pentru realizarea modelelor duplicat (tehnica Morin, Valentin, Dauriac);

alginatele din clasa A (injection type) pentru amprentarea campurilor protetice in protezarea unidentara;

- amprentarea hidro-alginica pentru realizarea modelelor de lucru (pentru proteze unidentare si punti).

Contraindicatiile acestor materiale vizeaza situatiile cand modelele nu pot fi turnate imediat sau in minutele urmatoare, precum si m amprentarile ce pretind o fidelitate deosebita (cu exceptia amprentelor hidro-alginice - modulul ).

Tehnica de lucru este prezentata m modulul 15.8.1.1.

Ambalare, depozitare, dezinfectie

Alginatele care se prezinta exclusiv sub forma de pulberi se ambaleaza m recipiente metalice sau plastice prevazute cu sisteme de inchidere ermetica. Exista insa ambalaje sub forma de folii metalice sau chiar plastice. Ambalajele contin diferite cantitati de pulbere (de la cantitati pentru o singura doza de utilizare, circa 18-20 g, pana la cantitati de 1-2 kg).

Pentm ca pulberea de alginat sa nu se hidrateze, i se mai adauga o serie de substante de protectie si neutralizare a aciditatii remanente (sulfat de magneziu, sulfat de potasiu etc.).

Ambalajele cu alginate se pastreaza bine la o temperatura de 23 C, respectiv 73 F, pe cat posibil intr-o atmosfera de aer uscat.

Cand sunt ambalate m pungi din folii metalice, acestea trebuie inchise cat mai etans (prin plisare) sau continutul va fi mutat in recipiente metalice prevazute cu sisteme etanse de inchidere.

cn inaintea tumarii modelului, amprenta trebuie dezinfectata. 0 serie de vimsuri (herpes simplex, HIV sau ale unor hepatite) pot fi transmise prin cele mai cunoscute produse: Palgat (ESPE), Imprex (ESPE), Zelex, Blueprint, Zelgan 2000 (DeTrey), Xantalgin (fara plumb), Algetral, Alginoplast (Bayer), Septalgin (Septodont), Ypeen (Spofa Dental), Algodent (Astar), Ortoprint si Hidrogum (Zhermack), Jeltrate (Caulk), Kromopan - a carui culoare variaza in functie de momentul prizei (Lascod), Algi-X (cu variante light A body - pentru seringa si heavy B body - pentru aplicat in lingura - Svedia Dental).

Cand cumparati un alginat, urmariti cateva inscriptii esentiale de pe ambalaj: denumirea produsului, destinatia, gelificarea (rapida sau normala), gramajul continutului, specificatiile ADA si/sau ISO, instructiunile de folosire, conditiile de depozitare, numarul lotului de fabricatie, clasa si mai ales tipul.

2.2. HIDROCOLOIZI REVERSIBILI

Hidrocoloizii reversibili sunt primele materiale elastice de amprentare aparute. Substanta principala este un gel pe baza de agar-agar, care devine plastic sub influenta caldurii.

Denumirea de hidrocoloid provine de la faptul ca aceste materiale formeaza cu apa, m etapa fmala de priza, solutii coloidale sub forma de gel.

Termenul de reversibil desemneaza posibilitatea ca odata adusi m starea de gel sa poata fi readusi in starea de sol.

Componenta de baza a hidrocoloizilor reversibili este un extract din algele rosii marine (Rhodophycee) cunoscute si sub numele de agar-agar. Acestui exctract i se mai adauga ceruri, rasini, coloranti si aromatizanti.

Primii hidrocoloizi au fost creati si prezentati lumii stomatologice de catre Aplhons Poller, care in 1925 a lansat produsul Negocoll.

Din 1927, hidrocoloizii pe baza de agar-agar sunt utilizati curent ca materiale de amprenta in protezarea mobilizabila. Sears, inca din 1937, ii foloseste si in cadrul protezarilor fixe. Materiale excelente de amprenta, prin finete si precizie, putere foarte ridicata de defmire (10 ^im), au fost neglijate o vreme, fiind folosite mai mult m laboratoarele de tehnica dentara pentru duplicarea modelelor. La ora actuala sunt reactualizate, fiind folosite si in cabinet cu mare succes, chiar si m protezarea fixa.

Compozitie

Materia prima din componenta unui hidrocoloid reversibil este agar-agarul (geloza), un coloid organic hidrofil. Din punct de vedere chimic, este vorba de un polizaharid, format din resturi galactozidice, esterificate cu o gmpare sulfonica. in literatura de specialitate exista mai multe formule ale esterului sulfuric al gelozei: Malquarti si Martin (1990), Ph. Demolan (1971) etc.

. 15.16. Structura chimica a agar-agarului

Agar-agarul se lichefiaza, trecand din gel in sol intre 71 C si 100 C si se gelifica, trecand din sol in gel intre 30 C si 50 C.

Dimensiunea particulelor de geloza aflate in suspensie (in apa) variaza intre 0,001 si 0,2 [im. Exista mai multe formule de hidrocoloizi reversibili (19).

De obicei, in compozitia lor intra apa (~ 80%), agar-agar, borax, sulfat de potasiu, timol, glicerina, caolin etc.

Boraxul creste vascozitatea solului si rezistenta gelului prin cresterea densitatii fibrelor din reteaua tridimensionala, dar inhiba reactia de priza a gipsului din care se confectioneaza modelul.

Sulfatul de potasiu accelereaza priza gipsului, neutralizand astfel efectul negativ al boraxului.

Continutul de potasiu face aceste materiale foarte sensibile la fenomenul de sinereza (pierderea apei) sau imbibitie (cresterea continutului de apa). De aceea, este bine ca modelele sa se toarne in maximum 15 minute. Daca acest lucru nu este posibil, amprenta se va depozita m conditii de umiditate 100%. Chiar in instalatia speciala Hydrophor, stabilitatea dimensionala absoluta se mentine doar o perioada scurta de timp.

Elementele inerte si accesorii din compozitia acestor materiale sunt: timolul (bactericid de conservare), mentolul (antiseptic), glicerina (plastifiant), talcul, pamantul diatomeic, argila, silicea si ceara (regleaza rezistenta, vascozitatea si rigiditatea gelului).

Proprietati

Structura de gel este compusa din fibre microscopice si lanturi de particule coloidale. Fibrele formeaza o retea m ochiurile careia este retinuta apa. Gelul lasat la aer se deshidrateaza si se retracta. El poate insa sa si absoarba o cantitate de apa, prin fenomenul de imbibitie.

In mediu uscat, gelul pierde apa prin transpiratie' si se retracta (sinereza), aceste fenomene putand fi controlate prin:

- adaosuri de samri solubile;

- introducerea gelului intr-o solutie cu presiune osmotica corespunzatoare solventului;

- depunerea intr-o atmosfera umeda.

Este preferabila tumarea imediata a modelului.

Sinereza si imbibitia au loc in functie de concentratia gelului. Pentru a le influenta, se pot modifica fie substantele inerte, fie componentele chimice care intaresc legaturile intramoleculare.

Conditiile impuse hidrocoloizilor reversibili sunt specificate m normele ISO 1564 si ADAnr.ll(19).

Produse comerciale si materiale accesorii

La ora actuala exista hidrocoloizi reversibili care se utilizeaza exclusiv in protetica fixa si hidrocoloizi de uz general (tabelul 15.5.), dupa cum pe langa produse comerciale devenite clasice' (Hydrocolloid - Kent Dental, Hydrocolloid - Kerr, Surgident - Lactona) au aparut hidrocoloizi moderni: Versatile (Henry Schein), Alginoplast (Bayer Dental), Kromopan (Lascod S.p.A.), Algi-X B DF (Svedia Dental) etc. Aceste materiale se prezinta m consistente diferite.

Tabelull5.5.

Cativa hidrocoloizi reversibili moderni si momentul turnarii modelului pentru amprentele luate cu acest tip de materiale

0 buna parte din hidrocoloizii reversibili, cu precadere cei traditionali necesita o dotare suplimentara, care consta in:

- instalatii de conditionare¹ (de exemplu, baile multimodulare Commande, Satellite si B-Tran 301 Hydrocolloid Conditioner ale firmei VAN R sau Sigmatherm 3000 NT al firmei Sigma); yiy iai

- seringi si ace;

- portamprente metalice cu circuite de racire;

- tablete autoadezive; .

- termometm;

- comprese.

Indicatii

Hidrocoloizii reversibili pot fi utilizati in protetica fixa m urmatoarele situatii:

-- amprentarea preparatiilor cavitare (inlay, onlay);

- preparatii coronare, indiferent de conuratia zonei cervicale, dar mai ales la cele cu prag si cu o pregatire anterioara a santului gingival;

- preparatii corono-radiculare (in asociere cu dispozitive radiculare prefabricate);

- preparatii coronare multiple pentru proteze partiale fixe extinse sau adezive;

- pentm duplicarea modelelor (de obicei, in laboratoml de tehnica dentara). Contraindicatii

- cand nu se poate efectua o conditionare de calitate a santului gingival;

- la preparatiile m muchie de cutit, care confera amprentei margini foarte subtiri;

- preparatii bilaterale simultane la nivelul premolarilor si molarilor, la pacienti cu macroglosie si/sau mobilitate linguala exagerata;

Dezavantaje

Hidrocoloizii reversibili au numeroase calitati dar li se reproseaza totusi o serie de inconveniente:

- necesitatea conditionarii riguroase a santurilor gingivale care sa permita o umplere suficienta a acestora cu material de amprenta;

material relativ friabil (energie de mpere 0,120-0,264 mJ);

instalatiile de conditionare (baile) a hidrocoloizilor reversibili utilizati in cabinet pentru amprentarea campurilor protetice sunt altele decat cele utilizate in laborator pentru duplicarea modelelor (ex: PERform DS3/multi - Hedent GMBH).

- stabilitate dimensionala foarte redusa (ca timp) dupa gelificare (modelul trebuie turnat imediat);

- modelele se pot realiza doar din gipsuri;

- investitie initiala mare pentru accesorii;

- imposibilitatea realizarii unei dezinfectii riguroase a amprentei cu substante obisnuite. Aceasta se poate face doar cu produse de generatie mai recenta: Impresept (ESPE), Mucalgin (MERZ), MD SZO (DURR) etc.;

- uneori pacientii acuza un soc termic' datorita inserarii.materialului incalzit si.racirii lui ulterioare (disconfort pana la durere).

2.3. ELASTOMERI DE SINTEZA

Aparitia elastomerilor, ca materiale de amprenta se datoreaza progreselor remarcabile ale chimiei polimerilor de sinteza. Din punct de vedere chimic, aceste materiale difera de hidrocoloizi. Numele lor (elastomeri) care dateaza de prin anii '50 provine din termenii elastic si (poli)mer. Aparitia lor m ordine cronologica s-a succedat astfel: elastomerii polisulfidici (1954), siloxanii (1955), polieterii (1965), vmilpolisiloxami (1975), . 15.1.

Dezvoltarea, timp de aproape jumatate de secol a elastomerilor de sinteza a revolutionat practica stomatologica si a determinat schimbarea unor conceptii si tehnologii m amprentarea campurilor protetice. Aceste materiale de amprenta au o fidelitate crescuta, se prepara usor, au o elasticitate si o stabilitate volumetrica exceptionala, modelele nu mai trebuiesc realizate in primele 10-l5 minute, mai mult, ele se pot obtine si prin galvanoplastie.

Polimerii de baza din cadrul elastomerilor sunt cauciucuri polisulfidice, siliconate sau polieterice.

Elastomerii de sinteza, in functie de vascozitate, se pot clasifica m patru tipuri:

tipul 1 - chituri (Putty)

tipul II - cu vascozitate crescuta (Heavy body)

tipul III - cu vascozitate medie (Regular)

tipul IV - cu vascozitate redusa (fluide) pentru tehnici de injectare (Light body).

Nu toti elastomerii se prezinta in toate cele patru tipuri. De exemplu, polieterii se prezinta in doar doua forme: cu vascozitate crescuta (tipul 11) si cu vascozitate redusa (tipul IV).

Din punct de vedere clinic la toti elastomerii de sinteza intereseaza urmatoarele proprietati:

- fidelitatea;

- stabilitatea dimensionala;

- timpul de lucm;

- timpul de amestecare;

- consistenta;

- deformarea permanenta m timpul indepartarii amprentei;

- fluajul dupa priza;

- flexibilitatea;

- compatibilitatea cu materialul din care se confectioneaza modelul de lucru;

- culoarea bazei si acceleratorului;

durata de conservare cu pastrarea proprietatilor componentelor de baza.

2.3.1. ELASTOMERI POLISULFIDICI

Elastomerii polisulfidici (tiocauciucurile, polisulfurile) au fost primii elastomeri de sinteza. Produsul initial, Thiokol, a fost lansat in 1953. Datorita acestui produs, elastomerii polisulfidici sunt denumiti impropriu tiocoli'. Thiokol a fost produs de firma Thiokol Chemical Corporation din Irenton, New Jersey (SUA).

Denumirea lor s-a modificat in mercaptan, datorita gmparii -SH (mercaptan), grupare care in cursul reactiei de polimerizare se transforma in gmp polisulfidic.

Elastomerii polisulfidici fac parte din categoria cauciucurilor sintetice si rezulta din polimerizarea la temperatura obisnuita a hidrocarburilor sulfuroase cu masa moleculara de 300-400. . Productia lor industriala se face prin depolimerizarea partiala a tioplastelor cu greutate moleculara foarte mare (pana la 50.000).

Prezentare

Elastomerii polisulfidici se prezinta m sistem pasta-pasta in trei consistente (crescuta, medie si fluida); una dintre ele baza si cealalta acceleratorul. Baza poate fi alba sau de alta culoare iar acceleratorul este de culoare bruna (de obicei, brun inchis) datorita peroxidului de plumb (Pb02).

Notiunea de accelerator include totalitatea substantelor inglobate in aceasta pasta, m timp ce componenta chimica care declanseaza propriu-zis vulcanizarea ar trebui sa se numeasca reactor. Peroxidul de plumb este mai de graba un reactor, mai bine zis un initiator si nu un catalizator, fiindca la sfarsitul reactiei nu mai este regasit ca atare.

Reactia de priza consta in oxidarea gmparilor mercaptan din moleculele pastei de baza sub actiunea initiatorului si formarea de gmpari disulfurice. in cursul reactiei de polimerizare din forma de pasta se ajunge la cea de cauciuc.

Compozitie

Compozitia lor de baza reprezinta mai mult sau mai putin un secret de fabricatie. Reproducem formula consemnata de Pearson.

Baza, care poate fi si un polimer lichid tiolic, are urmatoarea compozitie medie:

Polimer polisulfidic ..79,75 (lichid)

Oxid de zinc .4,85

Sulfat de calciu .;..,..15,40

Oxidul de zinc joaca rolul de umplutura (incarcatura) care determina gradul de vascozitate, iar sulfatul de calciu indeplineste functia de plastiHant. De obicei, se mai adauga silice foarte fina pentru a creste rezistenta materialului si ameliorarea elasticitatii. Bioxidul de titan se adauga ca si colorant. Proportia materialului de umplutura (de exemplu, oxid de zinc, dioxid de titan, sulfat de zinc, silice), variaza de la 12% la 50%, in functie de consistenta dorita:

fluida, medie sau crescuta.

Un produs evita folosirea Pb02 si il inlocuieste cu o substanta organica asemanatoare hidroperoxidului de cumen sau t-butilhidroperoxidului. Totusi acest constituent este volatil si pierderea sa prin evaporare duce la o contractie crescuta m timpul reactiei de polimerizare.

Acceleratorul este constituit din:

Peroxid de plumb .77,65 (pulbere)

Sulf.:. 3,52 (pulbere)

Ulei dericin.;.,.. 16,84

Adaosuri .1,99

Peroxidul de plumb (care confera materialului culoarea maro inchis sau gri-bmn) sau hiperoxidul de mangan joaca rolul de initiator; sulful asigura reticularea si, respectiv, legarea

cap la cap a lanturilor polimerice. Unele produse contin in loc de peroxid de plumb, hidroperoxid de mangan.

0 polisulfida recent produsa inlocuieste dioxidul de plumb cu un sistem accelerator carbonat de zinc si o substanta organica. Se pretinde ca aceasta se manuieste mai usor (si mai curat) decat o polisulfida conventionala.

Uleiul de ricin reprezinta plastifiantul pentru cele doua pulberi de mai sus.

In unele produse se mai adauga acid stearic sau oleic pentru a inhiba vulcanizarea si pentru a atenua pe cat posibil mirosul dezagreabil al compozitiei. Cresterea temperaturii si umiditatea accelereaza reactia dintre baza si accelerator.

Proprietati

Elastomerii polisulfurici, geluri coloidale hidrofobe sunt insolubili m apa si m solventi clasici. Spre deosebire de hidrocoloizi, elastomerii polisulfidici nu prezinta deformari prin imbibitie sau sinereza deoarece sunt coloizi hidrofobi. in schimb, trebuie mentionat ca vulcanizarea este insotita de contractii.

Vascozitatea acestor materiale creste m cursul reactiei de vulcanizare si scade odata cu cresterea cantitatii de plastifiant. Teoretic ea este suficient de crescuta pentru a permite obtinerea unor proprietati mecanice satisfacatoare si totodata suficient de joasa ca sa permita penetrarea m cele mai mici detalii ale campurilor protetice, evitand concomitent o porozitate inoportuna. Desigur, la fiecare categorie de material, vascozitatea difera. Fiecarei categorii de consistenta ii corespunde un fluaj specific.

Stabilitatea dimensionala este mai buna decat a hidrocoloizilor; totusi aceste materiale se contracta usor, ceea ce impune realizarea modelului in prima ora de la amprentare.

. 15.17. Contractia ativa a elastomerilor de sinteza, in primele 24 h, respectiv la 24 h (dupa Chong si Docking).

Contractia polisulfurilor in primele 24 ore este mai mare decat a siliconilor cu reactie de aditie, mai mica decat a polieterilor si mult mai mica decat a siliconilor cu reactie de condensare (. 15.17.).

Elastomerii de sinteza sufera o deformare permanenta m cursul indepartarii amprentei. Aceasta deformare se petrece m momentul cand materialul elastic depaseste zonele retentive ale campului protetic. Nu toti elastomerii revin la forma initiala, prezentand astfel o deformare remanenta, specifica fiecarui tip (. 15.18.).

Distorsionarea este mai mare la produsele cu vascozitate mica (0,9%) decat la cele cu vascozitate mare (0,3%).

Dupa Inoue, modulul de elasticitate este maxim la 11-l2 minute de la debutul mixajului. Coeficientul de dilatare termica este de circa 150 x 10'⁶ grade'¹ (Jorgensen), de 14 ori mai mic decat cel al coroanei dentare (11,2 x 10'⁶ grade'¹). Aceasta inseamna ca o amprenta trecuta de la temperatura cavitatii bucale (37 C) la temperatura cabinetului sau a laboratorului (20

C), va prezenta o retractie liniara de 0,26%. in realitate, adeziunea materialului la portamprenta limiteaza aceasta reactie astfel incat ea poate fi considerata nula.

. 15.18. Deformarea remanenta la diferite clase de elastomeri, dupa o compresie de 10% din lungimea lor.

. De altfel, reactia exoterma a gipsurilor de model limiteaza partial contractia termica a materialului de amprenta.

Toxicitatea acestor materiale este nula cu toate ca s-a incercat mcrimmareapetQxidului de plumb m aceasta actiune. Mirosul lor sulfuros este insa dezagreabil.

Mecanismul vulcanizarii

Schematic se poate admite ca prin intarirea amestecului celor doua componente se formeaza un polimer sulfuric. Reactia in lant, usor exoterma (temperatura creste cu 3-4 C) se desfasoara in trei etape: initiere, proare (vulcanizare), stagnare (intrempere).

Prima etapa corespunde timpului de amestec, a doua - timpului de lucru, iar ansamblul celor trei etape, timpului de priza.

Din punct de vedere chimic, in final rezulta un gel coloidal hidrofob format din lanturi de hidrocarburi sulfurate reunite la extremitati datorita refacerii legaturilor disulfidice -S-S- prin intermedierea unei reactii de oxidare cu eliminare de apa.

Indicatii si contraindicatii:

In protetica fixa elastomerii polisulfidici se utilizeaza m cele trei consistente (crescuta, medie si fluida) m functie de particularitatile clinice ale cazului.

- amprentarea campurilor protetice pentru realizarea de proteze partiale fixe uni- si pluridentare;

- amprente globale;

- o calitate m plus a acestor materiale este posibilitatea turnarii mai multor modele de lucru (de pe aceeasi amprenta), cu conditia ca acestea sa fie realizate cat mai repede din momentul amprentarii.

- datorita fidelitatii, elasticitatii si fluiditatii din starea plastica, precum si a contractiei minime volumetrice (0-0,35% la 24h pentru cele medii si fluide si 0,9% pentru chituri) dupa priza, aceste materiale nu au practic contraindicatii m ceea ce priveste tipul de camp protetic amprentat m cadrul protezarilor fixe.

Contraindicatiile se refera doar la persoanele care manifesta intoleranta (de obicei, manifestari alergice) la constituentii chimici din componenta polisulfurilor. S-a sugerat toxicitatea potentiala a peroxidului de plumb. Pearson demonstreaza insa ca aceasta nu are timp sa provoace intoxicatii in intervalul scurt m care se destasoara reactia de priza a materialului. Dezavantajul major al polisulfurilor este mirosul neplacut.

Produse comerciale

Dintre produsele mai des utilizate amintim: Permlastic (KERR), Neo-Plex (SURGIDENT), Coeflex (COE), Unilastic (KERR), SuperRubber (BOSWORTH),.

RubberBase (Henry Schein) etc. Depozitare - conservare

Dupa o perioada mai lunga de stocare mercaptanul din lichid tinde sa se separe de oxidul de zinc si de sulfatul de calciu. Skinner considera ca daca tuburile sunt bine inchise si plasate la o temperatura si umiditate ambianta normale, ele se pot pastra chiar un an (149).

2.3.2. ELASTOMERI SILICONICI

Dezavantajele materialelor polisulfurice (spatularea dificila, mirosul neplacut, timp lung de priza, colorarea materialelor de protectie, deformarea remanenta mare) au stimulat cercetatorii in sintetizarea de materiale noi. Printre acestea se afla si elastomerii siliconici (organo-siloxani).

Siliconii sunt compusi ce contin grupari organice dintre care una sau mai multe sunt legate covalent de un atom de siliciu. Elastomerii siliconici utilizati pentru amprentare sunt obtinuti fie prin reactii de policondensare, fie prin reactii de poliaditie. Ei sunt lipsiti de toxicitate, dar contactul prelungit al acceleratorului cu pielea si mucoasele se va evita pe cat posibil.

Prezentare

Elastomerii siliconici se livreaza in sistem bicomponent: baza este ambalata m tuburi (siliconi de consistenta medie si fluida) sau m cutii (cei cu consistenta chitoasa), iar catalizatorul (activatoml) m flacoane, cand este sub forma lichida, sau m tuburi, cand se prezinta sub forma de pasta. Siliconii se comercializeaza in toate tipurile de vascozitate.

Elastomeri siliconici cu reactie de condensare (conventionali)

Baza este un polidimetilsiloxan cu greutate moleculara relativ mica si o gmpare terminala hidroxil reactiva, la care se adauga o incarcatura anorganica inerta (in proportie de 35-37%, m functie de vascozitatea dorita): particule de silice pirolitica (de 2, respectiv 8um) sau bioxid de titan ca plastifiant sau agent de albire.

Incarcatura confera pastei consistenta si rigiditate produsului final.

Catalizatorul, sub forma de lichid sau pasta (ambele colorate), este o suspensie de octoat de staniu si ortosilicat de etil.

Pentru a evita degajarea de hidrogen, nociv pentru suprafata amprentei unii fabricanti introduc un captator de hidrogen, cum ar fi aldehida sau oxidul de crom.

Reactia de reticulare asigurata de ortosilicatul de etil in prezenta octoatului de staniu determina formarea unei retele tridimensionale; ea este usor exoterma (-l C) si se insoteste de formarea etanolului, un produs secundar al reactiei de policondensare.

Evaporarea alcoolului este responsabila de contractia amprentei si de stabilitatea tridimensionala redusa, ceea ce impune turnarea modelului in prima ora. Contractia esfe mai mare decat la polisulfuri si polieteri.

Siliconi cu reactie de aditie (polivinil siloxanii)

De obicei se prezinta tot in sistem bicomponent: pasta/pasta.

Baza contine un polivinilsiloxan cu o greutate moleculara redusa, avand o valenta a siliciului satisfacuta de un atom de hidrogen.

Acceleratorul (catalizatorul) contine un polisiloxan cu o grupare vinil (CH^CH-) terminala. Reactia de aditie rezulta in urma fixarii hidrogenului (initial legat de atomul de siliciu), la unul din atomii de carbon ai gmparii vinil m urma desfacerii dublei legaturi, m

prezenta unui catalizator organometalic, cum ar fi acidul cloroplatinic (HsPtC^). Cauciucul care rezulta poarta numele de silico-vinil polisiloxan. Spre deosebire de reactia de condensare, nu apar produse secundare volatile, ceea ce explica modificarile dimensionale minime din cursul polimerizarii.

. 15.20. Reactia chimica ce are loc in cazul siliconilor de aditie.

Proprietatile elastomerilor siliconici

Siliconii sunt geluri coloidale hidrofobe constituite din lanturi de polidimetilsiloxani care se reticuleaza datorita gmparilor lor hidroxil terminale (siliconi de condensare) sau a gruparilor vinilpolisiloxanice (siliconi de aditie). Exista pe piata si siliconi hidrofili, primul de acest gen, Oranwash, de consistenta fluida este produs de firma Zhermack. Siliconii sunt insolubili in apa si in solventi clasici.

Vascozitatea lor creste rapid si constituie un inconvenient m utilizarea practica. Acest inconvenient se poate preintampina, diminuand (pana la un anumit punct) cantitatea de accelerator.

Elastomerii siliconici, cu toate ca sunt geluri coloidale hidrofobe, nu prezinta nici o modificare dimensionala prin imbibitie sau sinereza. in schimb, se poate prevedea o contractie la fel de importanta cand polimerizarea este lenta si polimerii au o greutate moleculara mica.

Variatiile dimensionale sunt mai mari decat la polisulfuri. Sunt cu atat mai accentuate, cu cat stratul de material este mai gros (ideal 2-3 mm). Siliconii cu reactie de condensare sufera, in special in prima ora dupa priza, o contractie volumetrica importanta (0,4%), datorita evaporarii unor componente.

Siliconii cu reactie de aditie prezinta o stabilitate dimensionala mai buna, deoarece in cursul acestei reactii nu apar produse secundare volatile. Modificarile dimensionale la aceasta categorie de siliconi sunt de circa 0,05% m 24h, cele mai mici dintre toate materialele elastice de amprenta. La fel de mici sunt si valorile deformarii permanente dupa indepartarea din cavitatea bucala(0,07%-0,16%).

Modulul de elasticitate maxim al elastomerilor siliconici este atins dupa 15 minute. Rezistenta la tractiune este mai mare decat a polisulfurilor, dar siliconii cu reactie de aditie au o flexibilitate mai redusa, indepartarea amprentei din zonele retentive intampinand greutati din cauza rigiditatii materialului. Coeficientul de dilatare termica al siliconilor este de 200x10'⁶ la 0 ^OC (Anderson), de 18 ori mai mic decat al coroanei dentare. Aceasta inseamna ca o amprenta care trece de la temperatura cavitatii bucale (37 C) la aceea a laboratorului (circa 20 C) prezinta o contractie liniara de 0,34%. Valoarea este insa neglijabila, fiind compensata de aderenta la portamprenta.

Octoatul de staniu se deterioreaza cu timpul. La temperatura de 21 C se poate pastra circa patru luni. La 27 C se deterioreaza rapid si devine inutilizabil.

Multi activatori (acceleratori), lasati m contact cu aerul se intaresc (octoatul de staniu' lichid se transforma intr-un compus stanic solid). De aceea, flacoanele vor fi inchise intre utilizari.

La produsele initiale s-a observat o degajare gazoasa (hidrogen) pe parcursul polimerizarii, care influenteaza calitatea modelelor (bule pe suprafata acestora). Prin introducerea pulberilor de paladiu sau a oxidului de crom s-a reusit captarea hidrogenului.

Siliconii de aditie hidrofili permit tumarea unor modele de gips foarte fidele, dar ingreuneaza aderenta pulberii metalice pe aceste materiale in cazul confectionarii modelelor pe cale galvanica.

Indicatii si contraindicatii

Indicatii:

- m toate tipurile de amprentari ale campurilor protetice pentru protezari fixe;

pentru obtinerea modelelor deosebit de precise (inlay, restaurari adezive etc.) se vor utiliza doar polisulfurile, siliconhi cu reactie de aditie si polieterii.

Contraindicatii:

- persoanele cu intoleranta sau manifestari alergice la unele componente chimice ale bazelor sau acceleratorilor;

- confectionarea mai multor modele pe baza aceleiasi amprente;

- cand se doreste realizarea unor modele deosebit de fidele cu multe microdetalii se contraindica utilizarea siliconilor cu reactie de condensare.

Produse comerciale

A) Siliconi cu reactie de condensare

La ora actuala exista peste 350 de siliconi de condensare si aditie. in tabelul 15.6. va prezentam cativa siliconi de condensare, iar m tabelul cativa siliconi de aditie.

2.3.3. POLIETEM

Ultimii sositi m seria elastomerilor de sinteza sunt polieterii (gumele sau cauciucurile polieterice). Polieterii au fost elaborati de catre W.Schmidt si echipa sa m anul 1969.

Proprietatile mecanice ale polieterilor sunt mai bune ca ale polisulfurilor, modificarile dimensionale sunt mai reduse decat la siliconii cu reactie de condensare, in schimb timpul de lucru este ceva mai redus iar rigiditatea mai mare.

Tabelul 15.6. Produse comerciale de siliconi cu reactie de condensare si principalele mdicatii de utilizare indicate de producatori.

Tabelull5.7.

Siliconi cu reactie de aditie si principalele indicatii de utilizare oferite de producatori.

Polieterii se prezinta m sistem bicomponent (pasta/pasta), m tuburi (primele produse) si in cartuse (produsele de data mai recenta). Atat m tuburi cat si m cartuse sunt ambalate separat, baza si acceleratorul. Sistemul cartuselor se preteaza la o predozare si omogenizare asigurata de un aparat - PENTAMIX mixing unit ( cap. 15.6.). ^;

Baza este un tetrametilenglicol care prezinta o gmpare iminica termmala.

Acceleratorul contine un ester al acidului sulfuric care reactioneaza cu gruparile iminice, formand o retea reticulara, intermoleculara, care confera amestecului stabilitatea unui elastomer.

Initial polieterii se prezentau intr-o singura consistenta (Impregum ~ ESPE), ulterior au 'aparut materiale m doua consistente: una mai vascoasa si alta mai fluida (Permadyne - ESPE), iar in prezent se comercializeaza in trei consistente cu vascozitate crescuta (Permadyne Penta H, Dimension Penta H si Denta H Quick), cu vascozitate medie (Impregum Penta) si cu vascozitate redusa (Permadyne Penta L).

Compozitie

Baza contine un polieter nesaturat cu formula:

Acceleratorul contine un plastifiant (de exemplu un eter glicol), umplutura minerala inerta (silice) si un initiator, cum ar fi paratoluensulfonatul de metil, care permite o polimerizare ionica la nivelul gmparilor etilen iminice.

Polieterii sunt geluri coloidale alcatuite din lanturi polieterice reticulate la nivelul gmparilor iminice terminale de catre diferite sulfone aromatice. Ei sunt hidrofili si tixotropi.

Proprietati

Spre deosebire de siliconi si tiocoli care sunt hidrofobi, polieterii sunt materiale hidrofile si nu trebuie conservati sau lasati mult timp m contact cu apa.

Consistenta lor initiala poate fi ata cu a siliconilor cu vascozitate medie, dar vascozitatea lor creste rapid datorita vitezei deosebite a reactiei de polimerizare. Consecutiv reactiei de priza exista o contractie foarte redusa datorita polimerizarii. Coeficientul de expansiune termica al acestor materiale este mai redus decat cel al siliconilor si polisulfurilor.

Stabilitatea dimensionala este buna, fiind intrecuta doar de siliconii cu reactie de aditie. Aceasta stabilitate se pastreaza ca atare doar in mediu uscat. Datorita afinitatii crescute fata de apa si a solubilitatii in diferiti solventi organici (de exemplu, etilenglicolul), este contraindicata realizarea modelelor prin electrogalvanizarea modelelor realizate din polieteri.

Reactia de priza este usor exoterma, tempertaura creste cu aproximativ 4 C.

Polieterii absorb apa, modificandu-si dimensiunea de aceea amprenta odata dezinserata de pe camp, se spala si se usuca apoi se pastreaza la loc uscat.

Flexibilitatea lor este mai mare, de aceea este indicata realizarea unui strat mai gros de material intre lingura si campul de amprentat. Daca la celelalte materiale elastice grosimea ideala a stratului de material era de 2-3 mm, la polieteri este recomandabila realizarea unui strat de 4-^,5 mm.

Catalizatorul are un efect iritant asupra mucoaselor si tegumentelor, de aceea pasta trebuie omogenizata bine m timpul prepararii.

Indicatii

Polieterii prezinta m general aceleasi indicatii ca si tiocauciucurile si siliconii.

In protetica fixa polieterii au o gama larga de utilizari: de la amprente pentru incmstatii si coroane partiale, la coroane de invelis, amprente pentru punti de diferite amplitudini, supraamprente pentru proteze fixe din mai multe bucati, restaurari pe imte. 0 serie de

polieteri mai noi (Position Penta Quick) preiau indicatiile alginatelor (amprente pentru modele de studiu, amprentarea arcadelor antagoniste, amprente pentm obtinerea protezelor provizorii etc.). Nu trebuie omisi polieterii pentru inregistrarea ocluziei (produsul mai vechi: Ramitec si mai nou: Ramitec Penta).

Produse comerciale

Firma ESPE detine prioritatea europeana m domeniul elaborarii polieterilor. Astfel sunt cunoscute produsele Impregum si Impregum F, Permadyne (in doua variante de consistenta, Permadyne Garant si Permadyne Garant light) un produs ambalat in cartuse adaptate pentru amestec automat, Polyjel (L.D. CAULK Co.). Mai recent, ESPE a dezvoltat gama de polieteri:

Permadyne Penta H (heavy body), Dimension Penta H (heavy body), Permadyne Penta L (light body), Dimension Penta H Quick (heavy body), Dimension Penta L (light body) etc.

In ultimul deceniu a aparut ESPE America. In tabelul 15.8. prezentam cei mai cunoscuti polieteri.

Tabelnl 15.8. Exemple de produse comerciale pentru polieteri si principalele indicatii de utilizare oferite de producatori.

2.4. MATERIALE DE AMPRENTA FOTOPOLIMERIZABILE

La inceputul anului 1988 a fost lansat pe piata de catre firma Genesis/L.D. Caulk, un material de amprenta fotopolimerizabil. Din punct de vedere chimic este o rasina de poliuretan dimetacrilat fotopolimerizabila sub actiunea luminii vizibile. Rasina este sarjata cu umplutura pe baza de Si02. Materialul monocomponent se livreaza m seringi - consistenta fluida - sau in tuburi - consistenta chitoasa.

Initiatorul fotosensibil (probabil tot camforchinona) este activat de o lumina vizibila cu lungimea de unda m jur de 480 nm.

in afara de constituentii de baza se mai adauga plastifianti, coloranti si stabilizatori (inhibitori de polimerizare).

Pentru declansarea reactiei de priza se utilizeaza'lampile de fotopolimerizare din dotarea obisnuita a cabinetelor stomatologice. De subliniat este faptul ca materialul de amprenta se incarca in portamprente transparente. Pentru amprentarea campurilor protetice ce urmeaza a fi reconstituite cu proteze ancorate cu pinuri, m puturi se introduc pinuri cu diametru mai mic de 0,002 din nylon care transmit fascicolul luminos necesar fotopolimerizarii.

Proprietati mecanice

Plasticitatea si stabilitatea dimensionala sunt bune. Modelele pot fi tumate imediat sau pana la doua saptamani dupa amprentare. Materialul este destul de rigid, astfel se indica deretentivizarea zonelor puternic retentive pentru a usura dezinsertia amprentei.

Manipularea materialului este extrem de simpla, fiind eliminate omogenizarea si incarcarea amestecului m seringi. Polimerul de consistenta fluida se injecteaza in santul gingival, peste preparatie si peste dintii adiacenti. in paralel, se incarca o lingura transparenta cu material de consistenta chitoasa. Dupa inserarea lingurii m cavitatea bucala se fotopolimerizeaza simultan ambele consistente, utilizandu-se o sursa luminoasa cu un diametru minim de 8 mm. Durata de expunere este de aproximativ 3 minute. Zonele periferice raman lipicioase datorita efectului inhibitor al aerului, insa acest lucru nu constituie un impediment clinic.

Cu toate avantajele mentionate de producator, produsul a disparut de pe piata, datorita unor probleme aparute in polimerizarea straturilor de suprafata.

Avantaje si dezavantaje

Practicianul are un control desavarsit asupra timpului de lucru. Intervalul de priza este relativ scurt, aproximativ 3 minute. Materialul are proprietati fizice, mecanice si clinice excelente.

Dezavantajele includ:

- necesitatea unor linguri speciale, transparente;

- depozitarea materialului prelevat din tub/seringa intr-un loc intunecos, daca se intarzie inserarea lingurii pe campul protetic.

- dificultatea polimerizarii m zonele greu accesibile spotului luminos;

Materialul nu se poate utiliza la pacientii cu alergie sau sensibilitate crescuta la uretani, acrilati sau metacrilati.

3. PROPRIETATILE MATERIALELOR DE AMPRENTA-SINTEZE

in cadrul acestui submodul prezentam o serie de proprietati ale materialelor de amprenta, unele sub forma de grafice si tabele sinoptice, pentru a veni in ajutorul practicianului care doreste sa aibe rapid la indemana date utile pentm alegerea unui material.

Dintre proprietatile fizico-chimice ale materialel.or au o deosebita importanta:

- capacitatea de umectare;

- vascozitatea si compresiunea m cursul insertiei;

- plasticitatea si timpul de priza;

- prezenta cavitatilor si a retentivitatilor;

- pozitia limitelor.

Capacitatea de umectare a materialelor

Caracteristica se refera la proprietatea de a se intinde pe o suprafata data si este legata de compozitia materialului. Intervin insa si unele variabile legate de:

- starea suprafetei ce urmeaza sa fie amprentata: suprafata neteda este mult mai favorabila decat o suprafata mgoasa;