Vorbim astazi in mod obisnuit despre medicament sau mai bine zis despre medicamente, ca o notiune intrata in limbajul curent si implicit in viata noastra cotidiana. intelegem prin medicament o substanta sau un grup de substante de origini diferite: minerale, getale, animale, sintetice de laborator etc, care introduse in organism pe diferite cai (orala, injecil, ionoforetic, difuzie etc.) au "sarcipa" de a vindeca organismul aflat in stadiul de "boala"/
/ Conditia de boala reprezinta in medicina acea stare a organismului, in care se poate gasi acesta la un moment dat, ce se caracterizeaza prin modificari fiziologice si/sau morfologice (mai bine zis morfofunctionale) si care-l fac inapt pentru a-si desfasura starea sa biologica (denumita stare de sanatate).
/ Starea de sanatate reprezinta timpul de desfasurare a vietii organismului in conditii optime de functionare: integritatea anatomo-functionala, functiuni fiziologice normale (sau optime), randament de viata maxim pe psiho-socio-cultural, neuitand ca omul reprezinta unica fiinta culfceste "calitati" existenta pe Terra. Aceste functionalitati sunt completate, in cazul omului, cu acelea rezultate din faptul ca el traieste sub forma organizata de societate. Acest fapt impune o alta categorie de relatii specifice interumane, definite drept relatii socio-culturale. /
/Starea de functiune biologica a organismului se desfasoara deci in cadrul unei multitudini de parametri care-l influenteaza (solicita) in grade diferite sub aspectul bio-socio-cultural. Aceasta situatie determina ca patologia umana sa includa printre ceilalti factori etiopatogenici ai bolilor si factorul stress (suprasolicitare sau actiune directa).
Ceea ce caracterizeaza procesul biologic in complexitatea sa, mai ales in cazul organismelor superioare, este uniformitatea valorica sub aspectul calitativ si cantitativ al proceselor desfasurate. Aceasta caracteristica este denumita homeostazie si, asa cum am vazut, este asigurata de o serie de sisteme anume, cum ar fi, de exemplu, sistemul general de circulatie a umorilor: sangele si limfa. Pe aceasta cale se realizeaza si accesul medicamentelor in scopul actiunii lor de readucere la valori functionale homeostazice.
In cadrul solicitarilor, cu diferite intensitati si caractere, cat si in cadrul evolutiei firesti a organismului (crestere, imbatranire etc.) dinamica proceselor de mentinere a homeostaziei difera, variatia sa necesitand interntia din afara cu diferite procedee sau substante. In anumite conditii (acute sau cronice) nu se mai poate realiza acest echilibru, ceea ce face ca stadiul fiziologic sa fie deteriorat si sa devina "patologic".
Reechilibrarea, adica readucerea la valorile homeostazice a unor factori biologici umorali sau tisulari (meolici sau fiziologici) se realizeaza prin asa numitele mijloace farmacologice (terapeutice) sau medicamente. Medicamentul, asadar, indiferent de originea sa naturala (getala sau animala) sau artificiala (sinteza, extractie, solutie anorganica etc.) reprezinta "entitatea" farmacologica de reglare a functiilor organismului.
Medicamentul, indiferent de originea sa, actioneaza asupra organismului pe baza unor legi bine definite, printre care cea mai generala este legea "structura-functiune". Actiunea medicamentului se exercita direct asupra celulei sau tesuturilor sau prin intermediul altor factori, ceea ce defineste activitatea mediata. In acest ultim model, efectul apare uneori "amplificat" in raport cu relatia doza-efect.
Lucrand la unele niluri de integrare (comanda centrala cu efect de dispecerat) in prezent putem intelege "efectul" medicamentelor intr-o alta lumina decat pana acum.
Conceptele asupra organismului uman, vazut acum ca un sistem functional constituit din mai multe subsisteme integrabile (care se interconecteaza reciproc morfofunctional) ne ajuta sa intelegem mai bine desfasurarea unor fenomene biologice sau biopatologice si sa putem asigura un randament sporit in practica clinica. Plecand de la ideea ca in organism exista o ierarhie, de integrare, in sensul ca exista subsisteme cu functii operati, ne putem explica necesitatea de a actiona la nilurile care au in coordonare cat mai multe functiuni sau acele functiuni pe care vrem sa le corectam sau sa le modelam. Aceste situatii se impun mai ales in cazul in care organismul se afla intr-o stare de degradare sau disfunctie cronica.

Odata cu "specializarea" dirselor ramuri ale medicinii, pe langa accentuarea importantei prentiei in medicina, numarul substantelor care sunt utilizate ca medicament a denit extrem de mare. in prezent arsenalul terapeutic farmacologic al medicinii detine un numar considerabil de produse de sinteza utilizate in toata patologia (umana si/sau animala). Pe langa produsele fabricate de laborator sunt utilizate ca medicamente si o gama imensa de produse naturale-prelucrate sau nu -, domeniul farmacologic fiind sustinut in proportie diferita de ambele categorii in cadrul dirselor afectiuni. Ideea obtinerii principiilor sau factorilor activi in stare pura din combinatiile naturale s-a impus odata cu completarea conceptelor de baza, precum: relatia structura-functiune, doza-efect, efect specific, bioritm, toxicitate, selectivitate, efecte secundare etc.
Un medicament trebuie sa indeplineasca, pentru a putea purta aceasta denumire, o serie de cerinte (proprietati) ce constituie "caracteristicile" sale definitorii si anume:
-sa fie eficient in mod specific asupra unei cauze de boala (agentul patogen sau factorul etiopatogenic);
-sa fie cat mai specific ca modalitate de actiune;
-sa nu fie toxic asupra restului organismului (sau cat mai putin);
-sa fie eficient in cantitate cat mai mica;
-sa nu produca efecte secundare (intoxicatie, obisnuinta etc);
-sa nu determine rezistenta la unii factori patogeni (germeni);

-sa contina in stare cat mai pura principiul activ;

sa fie cat mai economicos (ca produs).
Aceste deziderate sunt indeplinite, fireste, in proportii diferite de la caz la caz si de la o epoca la alta. Preocuparea gandirii medicale a fost aceea de a dirija evolutia medicamentelor, a conceptelor fiziopatologice, deontologice si chiar sociale spre obiectivul de extrema importanta, sanatatea.
Din punct de dere farmacologic, adica al capacitatii de actiune specifica asupra mecanismului sau functiei dereglate, medicamentul, in general, se considera eficient atunci cand:

- lucreaza cat mai specific (specificitate);

-isi manifesta actiunea la o doza cat mai mica (sensibilitate);
-realizeaza o actiune sila in timp, reducand sansa recidilor (silitate);
-actioneaza fara sau cu cat mai reduse efecte secundare (toxicitate).
Considerand mecanismele in care se pot implica medicamentele, ca expresie a informatiei biologice, putem selecta sau identifica cele de tip biochimic in primul rand, celular si fiziologic. Mecanismele declansate de medicamente pot fi:
-de reglare,

- de activare, -de inhibitie, -de eliberare, -de sinteza.

Cele dintai produse apicole utilizate de om a fost, spuneam, mierea si ceara; in epoca contemporana in conditiile stuparitului rational, au fost puse in valoare si celelalte produse ale stupului, ajungandu-se la clasificarea lor in produse naturale directe si derivate.In contextul existentei unor profiluri interdisciplinare de cercetare moderna, precum biologia celulara si moleculara edificarea actiunilor farmacologice, atat ale produselor apicole, cat si ale medicamentului in general include, in prezent, interferarea unei notiuni fundamentale astazi in bio-medicina si anume aceea de receptor. Receptorii intervin ca expresia cea mai elocnta a relatiilor endo si exocorporale, specifice procesului integrativ biologic. Notiunea de receptor reprezinta, de asemenea, expresia bioarhitecturii, constituind un element de baza al structurii morfo-functionale a sistemului integral uman. Sunt cunoscuti receptorii care realizeaza integrarea informationala pentru presiune-presoceptorii sau baroceptorii-, ca si chemoceptorii s.a.
Categoria de receptori care asigura procesele integratoare endocorporale este reprezentata de structurile moleculare situate la nilul membranei, in citoplasma sau la nilul nucleului. Toate procesele meolice vitale desfasurarii normale a vietii, de la nilul subcelular pana la cel psihofiziologic al organismului, sunt realizate prin intermediul structurilor de tip receptor, aceste structuri functionale fundamentale asigurand procese fundamentale ca de pilda endocitoza (intrarea in celula) sau exocitoza (exprimarea extracelulara), alaturi de transcitoza celulara (accesul moleculelor prin celula - Simionescu).
Majoritatea actiunilor de reglaj fiziologic sunt dependente de procesele in receptor, insasi modul de actiune al medicamentelor bazandu-se pe aceste mecanisme. Orice molecula inclusiv cea de "medicament" este "citita" la intrarea in celula de catre un receptor specific.
Patologia de receptor-in cadrul patologiei informationale biologice (Restian, Neacsu) - trebuie considerata ca parte esentiala in strategia farmacologiei actuale in care apiterapia isi are locul sau cunit. Alt element esential constitutiv al strategiei - dar mai ales al tacticii - farmacologice moderne il reprezinta biocronologia, stiut fiind ca exista o bioritmicitate precisa a proceselor vii in organisme (v. Neacsu, C. Ritmurile biologice. Bucuresti, Editura Medicala, 1990). Bioritmologia-disciplina stiintifica consacrata in prezent in domeniul biomedical modern -ofera posibilitatea cunoasterii unor date fundamentale privind desfasurarea in timp a proceselor biologice, dar si a unor elemente coordonatoare pentru practica medicala, administrarea medicamentelor trebuind a se face dupa criteriile de bioritm, pentru un bun randament biologic si farmacologic.
Cronofarmacologia, ramura a cronobiologiei si sora a bioritmologiei trebuie promovata de catre toti cei care actiaza cu farmacologie: cercetator, producator sau manipulator de substante medicamentoase sau medicamente propriu-zise.
Produsele melifere sau medicamentele apiterapice, prin reala lor eficienta, prin capacitatile lor bioinductoare, trebuie inserate in mod obligatoriu in aceste "reguli" ale realitatii biologice. Este cunoscut si faptul ca insasi domeniul alimentatiei uzuale este acum tributar conceptele bioritmologiei, datele actuale rezultate din cercetarile moderne impunand noi reguli disciplinare in comportarea fatade propriul nostru organism.