180000 ie specii cunoscute. La "Salonul ciupercilor" care s-a tinut in octombrie 1975, La Muzeul de Istorie Naturala din Paris, au fost prezentate 500 de specii recoltate zilnic. Vizitatorii au putut constata utilizarile lor in farmacie sau in alimentatie.

a Principalii constituenti cunoscuti: protide (unele contin peste 30 g la 100, fata de carne: 1520 g; de aceea, pe drept cuvint, sint numite "carne vegetala"); mineralecalciu, magneziu, sodiu, siliciu, cobalt, mangan.

a Compozitia ciupercii de cultura (in rasadnita) (zise de Paris):

Apa. A8,5

Protide..:.. 4

Lipide.. 0,3

Glucide 6

Celuloza 0,8

Fosfor,. 0,130

Clor. 0,8

Sodiu 0,20

Potasiu.. 0,400

Magneziu . 0,5

Calciu .. 0.25

a Proprietati:

Stimulenti organici si cerebrali.

Remineralizanti.

a Indicatii:

Anemie, oboseala.

Demineralizare.

Regimuri fara carne (uremice, de exemplu).

a Mod de folosire:

Dupa rietati: crude, in salata, fierte (fara exces de grasimi).

N.B. . -

Exista numeroase lucrari care trateaza despre ciuperci. in ce ne priveste, am vrut doar sa atragem atentia asupra lorii alimentare a speciilor comestibile.
Cu titlu de curiozitate ne vom aminti ca, in trecut, proprietatile medicinale ale unor anumite rietati de ciuperci erau in mod curent folosite. Astfel, Buretele-de-iasca, nu servea decit la fitile pentru amnare, desi aplicat pe plagi, este un excelent hemostatic.
Nicoretele de primara (Tricholomul Sf. George) era indicat diabeticilor, iar Falsul Nicorete (Marasmius oreades), provenit din Canada, crud, era luat ca fortificant.
Numeroase ciuperci erau cunoscute pentru virtutile lor sudorifice, de slabire sau laxative. Altele, ca Buretele de iasca (Fotnes Officinalis) se recomanda impotri transpiratiilor nocturne ale tuberculosilor.
Lucrari indelungate vor fi necesare pentru a izola toate principiile active.
Dar amatorul de ciuperci trebui sa cunoasca deopotri speciile veninoase.

CIUPERCI MORTALE SI TOXICE

Dupa Marcel Morlet, mic olog informat, orice amator de ciuperci, dornicAsa se apuce de culesul lor in- vederea consumarii, trebuie sa fie in stare sa identifice cu siguranta, in toate stadiile lor de crestere, cele trei ciuperci ucigase si cele sase foarte toxice, in total NOUA ciuperci. Par putine si totusi in fiecare an mai multe sute de persoane mor sau sint grav intoxicate cu ciuperci.
Cele trei specii mortale sint:

Anumita Phalloides = Amanita faloida

Amanita Virosa = Amanita viroasa (otravitoare)

Amanita Verna = Amanita de primara

Cele sase specii toxice care n-au cauzat moartea decit rareori sint:
Amanita Muscaria = Amanita moartea-mustelor (falsa
* oronga)

Amanita Pantherina = Amanita pantera

Lepiota Helveola = Lepiota helveolata
Inocybe Patouillardi = Inciba lui Patouillard
Enlobma Lividium = Entoloma livida (sau ciuperca

pieptanusului)

Cortinarius Orellanus = Cortinar de munte.

Semnele de intoxicatie:

1) Sindromul faloidian, adica sindromul provocat de ingerarea uneia dintre cele trei amanite: faloidiana, viroasa si de primara. inceputul semnelor: dupa 1012 ore. Diaree, voma, sen atie de frig, pierderea rapida a fortelor, ameteli, transpiratii abundente, apatie cu mentinerea luciditatii. Dupa o revenire amagitoare, icter si moarte.
2) Sindrom panterinian, in urma ingerarii amenitei pantere sau a mortii-mustelor.Inceputul, dupa 13 ore. Tulburari gastrointestinale, dureri, excitatie, haluginatii, pupilele dilatate.
Tratament: vomitive, spalaturi stomacale, carbune. spitalizare.
3) Sindrom muscarinian, pentru celelalte.Inceputul dupa 13 ore. Hipersecretii: sali, sudoare, lacrimi, tremuraturi, sughit, pupilele micsorate.
Tratament: atropina, spitalizare.
Cele trei ciuperci ucigatoare nu vor fi studiate aici. Amatorul trebuie sa aiba o lucrare specializata care sa-l informeze in cele mai mici amanunte.
Iata cite reflectii relative la cele sase "otravori" pentru Franta.
Amanita Muscaria (Amanita ucigatoare-de-muste sau falsa oronga).
Reputatia suparatoare a Amanitei-ucigatoare-de-muste o constituie proprietatile ei pretins afrodisiace

in realitate, ele dau un delir vesel, dupa regiuni si dupa partea consumata din ciuperca. (Roger Heim: "Ciupercile din Europa").
Nu este prea primejdioasa, iar in anumite tinuturi (din Italia) se consuma fara urmari deosebite; probabil ca substanta veninoasa, micoatropina, este concentrata mai ales in cuticula palariei.

Amanita Pantherina (Amanita pantera).

Ca si la amanita-ucigatoare-de-muste, otravirea incepe brusc (13 ore de incubatie): tulburari digestive (arsuri la stomac, voma, diaree), apoi tulburari delirante (un fel de betie, risete, halucinatii), accese de minie, mers impleticit in sfirsit, apatie mintala cite momente. ,

Lepiota Helveola (Lepiota blonda, Lepiota bruna, Lepiota care se inroseste).
Este o ciuperca foarte primejdioasa, care declanseaza un sindrom aproape faloidian. Dealtfel, exista mai multe interpretari divergente ale numelui de Lepiota helveola, si se poate spune ca toate micile lepiote care se inrosesc (bruneoincarnata, subincarnata etc.) sint totdeauna toxice
Inocybe Patouillardi (Inociba lui Patouillard).
Specia aceasta contine o cantitate relativ mare de muscarina si provoaca serioase intoxicatii sudoriene (sau muscariene). Ea e vinota de un anumit numar de accidente; este destul de voluminoasa si cu aspect apetisant.
Rhodophyllus (entoloma) Lividum (Antaloma livida, galbuie, perfida, cf. rom. "ciuperca pieptanusului").
Este o specie toxica, provocatoare de gastroenterite; experientele pe soareci au dat in vileag faptul ca are, in plus, si o neurotoxina. Totusi foarte rar i s-au putut atribui victime omenesti.
Cbrtinarius Orellanus (Cortinaire Montagnard, rom. "Cortinara-de-munte").
Specia aceasta reprezinta cazul, absolut extraordinar, al unei specii la fel de primejdioase ca Amanita foloidiana, a carei toxicitate n-a fost descoperita decit prin anul 1955; iata de ce nu este descrisa si nici reprodusa in nici o sectiune de popularizare anterioara si toate lucrarile de micologie declara ca genul Cortinarius nu contine nici o specie veninoasa.In 1952, in Polonia, unde se produce o alanse de cortinara, 102 persoane au fost grav intoxicate, iar 11 au murit (Henri Romagnesi).
Pe Unga aceste noua ciuperci ucigatoare sau foarte toxice, mai exista altele care trebuie cunoscute, din cauza inconvenientelor minore de care pot sa se faca vinote (Sunt insa prea numeroase pentru a fi amintite aici.)

lata totusi cite obsertii cu privire la unele dintre ele:

Boletus Satanas (mina tare a Satanei).
Este singura minatarca intr-ader veninoasa, dar nu provoaca decit gastroenterite; anumite persoane, deprinse sa consume multe ciuperci, o maninca fara sa se sinchiseasca. Totusi, un fragment din ea inghitit crud, constituie un puternic vomitiv.
Russules (vinetele).
Cind stii sa recunosti ca o ciuperca este o rusula, ai depasit o etapa micologica importanta, caci identificarea unei rusule ramine o problema delicata de perspicacitate. Trebuie sa se faca apel la toate functiile senzitive: vedere, pipait, miros, gust. Folosirea reactivilor chimici a incurajat sperantele cele mai temerare. "Ciad este vorba numai de mico-fag, capabil sa recunoasca

dintre ciuperci

care este o rusula, sa se multumeasca sa guste din ea. sa mestece in gura un mic fragment. Acru? De aruncat. Dulce, apoi gretos? Tot de inlaturat. Imuabil dulce? Nici o ezitare: e consumabila". (Roger Heim).

Un singur inconvenient: dupa gustarea unei specii acre, simtul gustativ isi pierde subtilitatea in restul culegerii.
Nu putem incheia acest modul fara sa reamintim contributia deosebita a dr. Pierre Bastien (de la Remiremont, Vosges) la tratamentul intoxicatiei faloidiene.In septembrie 1974, dr. Bastien s-a supus unei periculoase experimentari, inghitind 50 g de amanita faloida. Scopul sau era sa demon-treze loarea unui tratament pe care il foloseste de mai multi ani in aceste cazuri de intoxicare: asocierea unui antibiotic (dihydrostrepto-micina), a unui dezinfectant chimic si a vitaminei C. "Tinind seama de caracterul masiv al otravirii, demonstratia a reusit", a recunoscut prof. Larcan, seful Serviciului de reanimare de la CHU din Nancy, unde dr. Bastien se internase pentru ingrijiri suplimentare.
In realitate, metodele de reanimare si de tratament clasic pot, in prezent, in functie de promptitudinea interventiei, sa reduca procentajul deceselor de la 40% la 10%. Dar, incontesil, atitudinea terapeuticii preconizata de dr. P. Bastien a deschis o cale noua in acest domeniu.
"Cred ca tratamentul dr. P. Bastien, a spus prof. Larcan poate fi aplicat perfect de catre orice medic indata ce suspecteaza o intoxicatie faloidiana, cu conditia sa-si trimita imediat bolnavul la un serviciu spitalicesc specializat de reanimare, unde tratamentul acesta fi integrat intr-un ansamblu terapeutic amplificat.In conditiile acestea, tratamentul doctorului Bastien poate fi activ. El are marele merit de a fi inofensiv. Bineinteles ca nu trebuie sa tragem concluzii pripite si sa trecem de la o extrema la alta. Dupa ce s-a pretins nejustificat, ca intoxicatia faloidiana lasa medicul neputincios, nu trebuie sa pornim in sens contrar, proclamind ca este vorba de o intoxicatie benigna, neutralizabila cu un mic tratament ambulatoriu".
Nu pot sa nu-mi exprim admiratia pentru dr. Bastien: actele de curaj nu sint atit de frecvente incit sa le trecem cu vederea. Mai mult, trebuie apreciate spiritul stiintific si onestitatea confratelui nostru: nu sint prea numerosi medicii care ar accepta sa inghita drogurile pe care le dau pacientilor, cita vreme n-au verificat nici loarea lor, nici contra-indicatiile.
Experimentul doctorului Pierre Bastien s-a petrecut, dealtfel, cu mult inainte de 1974, mai exact, in 1957, astfel incit nu putea fi integral descris decit de insusi autorul lui. Convingator in mai multe privinte, el a aparut in "Medecine Generale" (nr. 2 din martie 1975), publicatie rezerta medicilor din nordul si estul Frantei. El onoreaza nu numai pe confratele nostru, ci si redactia revistei. Iata si textul:

VA TREBUI OARE SA AJUNGEM PINA LA MOARTE? de doctorul Pierre Bastien

INTOXICATIA FALOIDIANA

Este o bomba cu dubla intirziere:
prima agresiune se manifesta la 12 ore dupa ce ai luat masa, in mod exploziv: diaree si voma, adesea atit de intense incit pot aduce moartea prin deshidratare si colaps;
a doua agresiune survine cu ecouri slabe, catre a 3-a sau a 4-a zi, atunci cind intoxicatul pare in afara de primejdie : apare hepatita toxica, astazi incriminata in aproape toate decesele datorate faloidei.

1957: CU AJUTORUL NOROCULUI
Eram medic-sef al unui serviciu de medicina, cind mi-au sosit, la 23 august 1957, patru intoxicati cu f aloi da. Cind mi-am facut bilantul terapeuticei de care dispuneam, am constatat ca era tare "subtire": aveam serul antifaloidian al lui Dujarric de la Riviere, pe care l-am administrat, si tratamentul lui Limousin (stomace si creieri de iepuri, care trebuiau tocate marunt si inghitite crude), la care am renuntat.
Am fost izbit de extrema fetiditate a scaunelor, ca si de ragazul de latenta, foarte lung. De obicei, absorbirea unei otravi are nevoie de mai putin de 3 ore pentru a-si manifesta efectul. Faloida actiona deci indirect si am evocat un dismicrobism (distrugerea florei normale si poate aparitia, prin mutatie, a unor noi germeni foarte virulenti). Iata de ce le-am administrat celor patru intoxicati ai mei antibiotice si antiseptice care actionau numai in interiorul lumenului intestinal. Pe scurt, i-am tratat ca pentru niste gastroenterite septice. incepind de a doua zi, am completat tratamentul bucal cu injectii intravenoase cu vitamina C (hepatitele faloidiene determina gingivoragii ca la scor-but) si cu injectii intramusculare cu complexul B. I-am rehidratat din belsug si le-am mai dat, de asemenea, alte cite tratamente, pe care le-am parasit dupa aceea.
Cei patru intoxicati s-au vindecat foarte repede; in saptaminile care au urmat alte doua familii mi-au fost incredintate pentru acelasi tratament, soldat cu acelasi rezultat. M-am gindit ca avusesem de a face cu niste cazuri usoare.

OCTOMBRIE 1967: CERTITUDINEA

Trei intoxicati cu amanita viroasa au sosit din nou la spital, dar, unul dintre ei, tatal, nu a acceptat nici tratament nici internarea in spital si s-a vindecat tot asa de usor ca si sotia si fiica lui, care au primit tratamentul meu obisnuit. Cazul acestui om mi-a dovedit cit este de derutanta toxicitatea faloidiana si in ce masura orice prognostic trebuie sa fie prudent. Am presupus, si asa cred si astazi, ca viroasa este mult mai putin toxica iecit faloida.
Dimpotri, cind M.. . a intrat in sectia mea in octombrie 1967, intoxicatia cu amanite faloide era indiscuila si foarte puternica. Gastroenterita, survenita dupa 12 ore de la masa, era foarte violenta. Domnul M. a primit tratamentul meu si s-a vindecat cu o usurinta care m-a uluit.
Din ziua aceea am fost convins ca gasisem leacul unei afectiuni pma atunci necontrolate; parea atit de neverosimil incit n-am indraznit sa-l comunic facultatii. De fapt vindecarea domnului M.. . mi-a dat curajul sa fac tot ce-am facut dupa aceea.
In 1969, patru intoxicati sosesc la serviciul meu; doi refuza sa fie internati si primesc tratamentul la domiciliu. Cei patru se vindeca.
Ma duc atunci sa ma destainui Prof. Larcan, nu pentru ca dinsul raspundea de Centrul antiotravuri, ci fiindca pentru mine, ca si pentru alti medici, dinsul intruchipa "Enciclopedia"
Din capul locului, s-a entuziasmat si m-a sfatuit sa redactez un articol caruia i-a inlesnit publicarea (in Annales Midie, de Nancy ! mai 1970) si care se intitula "incercari terapeutice privitoare la tratamentul de urgenta al intoxicatilor faloidieni".Intr-ader, tratamentul meu este un tratament de urgenta: APLICAT IN CELE 24 DE ORE CARE URMEAZA APARITIEI PRIMELOR SIMPTOME.A PERMIS TOTDEAUNA SA SALVEZ VIATA PERSOANELOR INTOXICATE.

1971: POCINOGULIn acel scurt articol, supuneam tratamentul meu atentiei "maestrilor", convins ca lumea avea sa se napusteasca asupra lui (mtrucit nu se cunostea altul si tratamentul meu era fara riscuri), medicamentele recomandate putind fi cumparate de la prima farmacie intilnita in cale, pretindu-se a fi administrate si noilor-nascuti.
Vail Nu m-au crezut, si este lesne de inteles: cind oamenii mor dupa consumarea unei mincari de ciuperci, este evident ca e vorba de faloide! Dar cind se vindeca, poftim si dovedeste ce-au mincat, intrucit nici ei nu au habar Verificasem cinstit cojile si locurile de culegere, dar 100% dintre vindecari, pe cel putin 15 intoxicati, cu un tratament asa de banal, era prea frumos ca sa fie aderat si lumea n-a crezut!
Sigur, m-au incurajat, si profesorul Coulet de Clermont-Ferrand mi-a scris in 1970 ca ideile mele meritau cercetate in laborator. Dar, acelasi profesor, cind a publicat in 1971, in revista C.H.U. cita tratamentul meu ca ultimul, fara sa-l treaca in prescriptiile sale.
Dezamagit, i-am scris prof. Coulet pentru a-l preveni ca as minca, cruda, prima faloida pe care as gasi-o in 1971, bineinteles, cu tratamentul meu si ca daca n-as muri dintr-atit, as minca dupa aceea una gatita, mereu sub tratament, si apoi as reincepe, dar fara tratament.
Si astfel, la 4 septembrie 1971, am mincat in secret, o faloida cruda, dupa o copioasa premedicatie, tintind sa dezinfectez tot tubul digestiv. Eram atit de sigur ca faloida actiona prin dismicrobism incit eram ferm convins ca toata aceasta dezinfectie intestinala urma sa zadarniceasca actiunea nefasta.
Dupa 25 de ore, prezentam doar diaree; a patra zi insa, am facut o hepatita toxica atit de gra, incit era gata-gata sa mor.In loc sa ma pun si eu in conditiile tuturor intoxicatilor mei: ciuperci gatite, numai Abiocina si Ercefuril * si mai ales VITAMINA C in injectii intravenoase, am luat un intreg tratament pe cale bucala.
Aveam dreptate cu privire la actiunea indirecta, dar m-am inselat in privinta .dismicrobismului; am inteles ca erau unele modificari de adus In ciuda semiesecului meu, credeam ca autointoxicarea avea sa aiba un puternic rasunet in cercurile medicale.
Dupa un interviu televizat in culori, in care imi depanam "otravirea", profesorul Larcan si-a prezentat propriile sale comentarii in fata micului ecran. Iata textul acestui interviu care n-a fost difuzat decit pe antenele regionale din Lorraine, in octombrie 1971:
"Domnule profesor Larcan, aflati astazi aici in calitatea dumneavoastra de Director al Centrului Antiotravuri de la Nancy. Ce credeti despre experienta doctorului Bastien?
"Este o experienta curajoasa, o experienta putin cam temerara, care n-ar trebui, desigur, sa reinceapa fara lucrari experimentale realizate, de data aceasta, pe un animal. Totusi, ramine o experienta foarte interesanta, caci intoxicatia faloidiana fiind frecventa si gra, tratamentele de care dispunem noi in faza initiala sint adesea greu de aplicat; in plus, eficacitatea lor nefiind demonstrata, realizarea unui tratament simplu, a unui tratament pe baza de antibiotice, de antiseptice si de substante care vor sa reechilibreze flora intestinala, este demna de luat 'in considerare, de indata ce diagnosticul de intoxicatie faloidiana este suspectat.
Doctorul Bastien este un bun practician, un micolog priceput, un om de buna credinta si ne sugereaza o terapeutica usor de aplicat, intr-o anumita masura inofensi; trebui, desigur, sa studiem tratamentul de preventie a leziunilor hepatice, dar in prezent cred ca putem recomanda, daca bolnavul este suspectat de intoxicatie faloidiana, tratamentul acesta, fara nici o reticenta. Se cade, intr-ader, sa sporim numarul obsertiilor clinice si terapeutice cu aceasta noua metoda, pentru a-i putea cintari eficacitatea la termen scurt si mediu".
Era o descoperire 100% franceza. Dar stie lumea, in Franta, sa recunoasca loarea a ceea ce este francez?