Farmacologia este studiul medicamentelor si efectelor acestora asupra corpului uman. Un medicament este o substanta administrata pentru a vindeca sau preveni o boala. Studiul substantelor chimice preparate din te se numeste fitochimie, iar studiul medicamentelor derivate natural este cunoscut sub numele de farmacognozie.
Plantele contin deopotriva meoliti primari si secundari, care sunt substante necesare pentru meolism - procesul de producere a energiei tei. Meolitii primari sunt necesari pentru a sustine viata tei si includ enzime, proteine, lipide, carbohidrati si clorofila. Meolitii secundari contin grupari chimice-cheie care pot avea valoare medicinala pentru oameni. Fitochimia meoliti-lor secundari este complexa si vom discuta pe scurt unii dintre meolitii activi-cheie din constitutia telor adaptogene.
Gasirea componentilor care produc efecte adaptogene bioac-tive a fost interesanta si complexa datorita multitudinii tintelor si actiunilor acestor te. Explicatiile fitochimice pentru actiunile observate ale adaptogenelor nu sunt intelese cu claritate, iar studiile nu sunt concludente in privinta caror constituenti ai unei te sunt responsabili pentru actiunea sa adaptogena. Unele studii au aratat ca partile componente despre care se credea ca reprezinta principalul ingredient actial adaptogenelor constau de fapt dintr-un amestec irelevant de constituenti diferiti si adesea obisnuiti. Cercetarile in acest sector sunt in curs de desfasurare.
Spre exemplu, in ultimii ani, cercetatorii rusi, japonezi si sud-americani au descoperit puternice proprietati anabolice (de asimilare) in anumite te ce contin un sterol vegetal cunoscut ca ecdysteron. Sterolii sunt alcooli steroizi solizi, care sunt prezenti in te si animale. Cercetarile preliminare demonstreaza ca anumiti steroli vegetali manifesta o actiune biologica adaptogena si pot fi responsabili pentru imbunatatirea performantei atletice si cresterii muschilor. Numai cateva adaptogene au fost testate pentru complecsii de steroli vegetali; guduchi si rhaponticum au dat rezultate pozitive. Planta sud-americana suma (Pfaffia panicu-lata) contine de asemenea o mare concentratie si un complex puternic de steroli vegetali.

Componentii biochimici vegetali din adaptogene

Saponinele triterpenoide
Cercetarile curente arata ca constituentii telor cu proprietati adaptogene par sa faca parte din doua clase - terpene si poli-fenoli. Polifenolii includ substante numite flavonoizi si multe dintre aceste componente au proprietati antioxidante. Terpenele sunt cel mai mare grup de meoliti secundari si dau posibilitatea telor sa se dezvolte in mediul lor specific. Triterpenele includ saponinele, iar in cadrul saponinelor exista o clasa particulara numita triterpenoizi.
Cand Israel Brekhman a studiat adaptogenele, el a descoperit ca constituentii activi din cele mai multe te adaptogene pe care le studia la acea vreme erau saponine triterpenoide care au o toxicitate scazuta si un slab potential de a crea dependenta.
Unele saponine triterpenoide au fost identificate ca avand proprietati adaptogene. Alte proprietati ale saponinelor triterpenoide includ efecte antiinflamatoare, hepatoprotectoare si modulatoare ale sistemului imunitar. Unele au de asemenea un efect intaritor asupra glandei suprarenale, in care ele stimuleaza actiunea hormonului adrenocorticotropic (ACTH). Aceasta este o actiune importanta pentru alinarea a numeroase probleme cauzate de stres.
Adaptogenele care contin saponine triterpenoide includ gin-sengul american, ginsengul asiatic, astragalus, dang shen, eleuthero, busuiocul sfant, jiaogulan, lemnul-dulce si reishi.

PolizaharideleIn biochimie, zaharurile si carbohidratii sunt denumite, de obicei, zaharide. Monozaharidele sunt cele mai simple forme de zahar. Polizaharidele contin unitati monozaharide multiple. Plantele ce contin polizaharide sunt stimulente ale imunitatii, sustin un sistem imunitar sanatos si lucreaza pentru a spori imunitatea individului. La nivel biochimic, aceste zaharide permit celulelor sa comunice cu sistemul imunitar. Astragalus este un exemplu de ta bogata in polizaharide si s-au efectuat vaste cercetari pentru a dovedi beneficiile sale in sporirea imunitatii.
Plantele bogate in polizaharide au o indelungata istorie a utilizarii in practici traditionale precum medicina fitoterapeutica chinezeasca, in completare la stimularea sistemului imunitar, ele sunt de asemenea folosite pentru a spori energia vitala si sunt considerate tonice qi. Alte exemple de adaptogene bogate in polizaharide includ eleuthero, reishi, dang shen si cordyceps.
Despre polizaharide s-a spus ca stimuleaza urmatoarele componente ale sistemului imunitar: cytokinele (interferonul si inter-leukina), factorii necrozanti ai tumorilor, celulele natural ucigase, limfocitele B si T, limfocitele tumor-infiltrante, macrofagele (celulele imunitare), granulopoieza (producerea leucocitelor granulare din maduva osoasa) si thrombopoieza (producerea de trombocite din maduva osoasa).
Cercetarile recente au confirmat ca polizaharidele sunt benefice in intensificarea sistemului imunitar, dar se pare ca exista o problema cu administrarea lor. Conform anumitor cercetatori, metoda de administrare care asigura valoarea terapeutica maxima este un preparat injecil. Preparatele orale (tincturi, ceaiuri, capsule) pot sa nu fie eficace.
Adaptogenele care contin polizaharide includ ginseng american, ginseng asiatic, astragalus, cordyceps, eleuthero, lemn-dulce, lycium, prince seng, reishi, rhaponticum si shatavari.

Plantele intregi fata de substantele fitochimice izolate

Fitoterapeutii lucreaza, de obicei, cu extracte din ta intreaga. Ei cred ca in cele mai multe cazuri ta intreaga este mai valoroasa decat constituentii sai individuali si ca cele mai multe substante fitochimice lucreaza mai bine impreuna in matricea lor naturala decat in mod izolat.
Cand se iau in considerare diferitele abordari ale telor medicinale, este important sa fie recunoscuta diferenta dintre abordarea traditionala a telor medicinale si abordarea farmacologica occidentala. Fitoterapeutii traditionali aproba ingestia intregii te sau a extractului din ta intreaga. Farmacologii occidentali iau de obicei o ta, cauta presupusul ingredient activ, il extrag, apoi studiaza componentul izolat.
Aceasta din urma abordare are numeroase dezavantaje semnificative. Mai intai, nici o ta nu are un singur constituent activ.

Acestia pot fi in numar de zeci sau chiar sute. Chiar si constituentii care nu sunt activi pot contribui la actiunea tei prin sporirea absorbtiei acesteia in corp, reducerea toxicitatii sau prevenirea efectelor adverse.

Un bun exemplu al acestuia se vede la ciuperca intensificatoare a sistemului imunitar cunoscuta drept maitake. Cercetatorii au studiat numeroase fractiuni polizaharide si au afirmat ca o anumita fractiune a fost cea mai activa. Totusi, cand au combinat fractiunea cu un extract al intregii ciuperci, actiunea a fost intensificata cu peste 80%. Un punct de vedere farmacologic reductionist cu privire la tele medicinale adesea nu functioneaza.
Un alt exemplu in aceasta problema provine de la cercetarea germana a gherghinului, o ta folosita ca tonic nervos si cardiovascular, in incercarea de a distinge ingredientele active ale tei, cercetatorii au concluzionat ca cele mai importante substante fitochimice erau flavonoizii, in special unul cunoscut ca vitexin-O-ramnosida. Cand aceasta substanta a fost izolata si extrasa, s-a constatat ca nu are nici o actiune. Interesant, nici atunci cand cercetatorii au incercat sa administreze ta fara aceasta substanta chimica la animale, aceasta nu a avut efect. Constituentul actial gherghinului a ajuns sa fie ta insasi.