Cercetarea ruseasca din anii '50 si '60 asupra plantei eleuthero si a altor adaptogene cunoscute a concluzionat ca ele sporesc capacitatea corpului de a manipula toate tipurile de stresori.

Acest modul discuta maniera in care adaptogenele ajuta corpul sa se adapteze la stres si sprijina functionarea normala dintr-o perspectiva biologica si fiziologica. De-a lungul modulului, explicatiile vor merge dinspre simplu spre complex, dar termenii vor fi definiti. Am rugamintea ca aceste amanunte sa fie privite ca material de referinta suplimentar, deoarece ele devin oarecum tehnice.
Stresul determina schimbari la nivelurile hormonale, precum si la nivelul sistemului imunitar, cardiac si al functiei gastrointesti-nale. Stresul prelungit are ca urmare efecte predictibile asupra corpului, iar consecintele fiziologice si psihologice ale stresului acut si cronic pot persista mult dincolo de incheierea efectiva a unui eveniment stresant.
De asemenea, stresul are doua fatete: putin stres este deopotriva bun si necesar, dar stresul excesisau cronic poate fi vatamator. El nu este in exclusivitate legat de dificultati si evenimente neplacute. O stare de stres poate exista chiar si atunci cand trecem prin evenimente pozitive. E reactia corpului nostru la schimbarile din mediul si psihicul nostru.
Termenul stres poate fi folosit, de asemenea, cu sensul negatide extenuare si poate fi utilizat pentru a descrie o stare cronica de dezechilibru ca raspuns la evenimente stresante.

Un stresor este un agent sau un eveniment care ameninta homeostaza normala a corpului. Stresorii nu sunt evenimente uniforme cu efecte identice asupra functiei neuroendocrine si imunitare. Este dificil de cunoscut exact modul in care vor afecta diversele sisteme corporale. Un stresor poate conduce la o activare intensa a sistemului nervos, dar sa aiba putin efect asupra raspunsului hormonal al axei HPA, sau efectul poate fi o imbinare a activitatii hormonale si a dinamizarii sistemului nervos. Impactul unor evenimente stresante depinde, de asemenea, de alti factori, precum tipul corporal al persoanei, personalitatii si ereditatii, precum si de intensitatea, gravitatea, tensiunea si durata conditiilor stresante. Toti factorii considerati ca fiind stresori afecteaza puternic functia fiziologica si psihologica.

RASPUNSUL CORPULUI LA STRES

Reglarea raspunsului la stres implica trei sisteme fundamentale ale corpului: sistemul endocrin, sistemul nervos central (mai ales sistemul nervos autonom, care controleaza functionarea constiintei) si sistemul imunitar. Sistemul neuroendocrin, si anume axa HPA, e unul dintre sistemele de autoreglare majore ale corpului. Sanatatea tuturor acestor sisteme este importanta pentru vitalitatea noastra si orice dislocare sau dezechilibru poate provoca probleme de sanatate sau boala.
Procesul resilirii homeostazei tulburate de stresori se numeste raspuns adaptiv, deoarece el face corpul capabil sa se adapteze la influenta stresorilor.
Stresul este administrat de doua sisteme fiziologice diferite: axa hipotalamica-pituitara-suprarenala (HPA) si sistemul simpato suprarenal (SAS), care este interfata dintre sistemul nervos simpatic si glandele suprarenale. Daca hipotalamusul din creier percepe ceva ca fiind stresant, el activeaza o cascada de hormoni care au fost denumiti hormoni de raspuns la stres. Sistemul de stres al corpului, HPA si SAS, produce diferite schimbari in corp ca raspuns la influenta stresorilor. Aceste schimbari determina corpul sa se adapteze si sa se straduiasca sa resileasca echilibrul.
Adaptogenele ajuta corpul sa obtina un raspuns adaptila stres; ele sporesc capacitatea corpului de a face fata cu o eficacitate mai mare stresului. Ele actioneaza pentru modificarea reactiei corpului la stres si transforma eliberarea hormonilor de stres in corp.
Cand corpul se afla sub stres, el foloseste mai multa energie. Surplusul de energie al corpului este epuizat deoarece nutrientii sunt convertiti in energie. Aceasta poate provoca oboseala daca procesul dureaza prea mult si poate conduce la o varietate de probleme ale sanatatii.
Un alt efect al meolismului normal este crearea de radicali liberi. in cazul in care concentratia de radicali liberi depaseste capacitatea corpului de a-i neutraliza, atunci celulele pot fi vatamate, in special mitocondriile, uzinele energetice ale celulei. Ei sunt neutralizati de antioxidanti.

Descrierea fiziologica a raspunsului la stres

Stresul este perceput de sistemul limbic din creier. Aproape imediat dupa un eveniment stresant, neuronii activeaza axa HPA si SAS, care elibereaza diversi hormoni care sunt filtrati prin axa HPA si circula prin tesuturi si vasele de sange. in hipotalamus, stresorii stimuleaza eliberarea hormonului eliberator de corticotropina (CRH). Apoi, corticotropina ajunge la glanda pitui-tara, unde declanseaza eliberarea hormonului adrenocorticotropic (ACTH). Apoi, hormonul adrenocorticotropic declanseaza producerea si eliberarea hormonilor numiti glucocorticoizi (CCs), in primul rand cortizolul, din cortexul suprarenal. Hipotalamusul stimuleaza de asemenea glanda suprarenala, prin sistemul nervos simpatic, pentru a elibera catecolamine, precum adrenalina si noradrenalina, in vasele de sange. Combinarea eliberarii adrena-linei si noradrenalinei determina bine cunoscutul raspuns lupta-sau-fugi. Catecolaminele si glucocorticoizii induc o varietate de schimbari comportamentale, biochimice si fiziologice, denumite colectiraspuns la stres. Acest raspuns va fi discutat in sectiunile urmatoare.

Sistemul neuroendocrin
Sistemul endocrin si sistemul nervos sunt atat de indeaproape asociate, incat sunt denumite colectisistemul neuroendocrin. Hipotalamusul si glanda pituitara formeaza o interfata complexa intre sistemele nervos si endocrin. Creierul poate influenta activitatea celulelor nervoase, care semnaleaza sistemului suprarenal sa elibereze hormoni care pot influenta eliberarea altor hormoni. Sistemul neuroendocrin este complex. Aceasta privire de ansamblu va atinge aspectele care afecteaza raspunsul la stres. De asemenea, va furniza definitii ale componentelor majore si hormonilor implicati in sistemele neuroendocrin si imunitar.
Axa HPA joaca un rol esential in raspunsul corpului la stres si indeplineste un rol central in functionarea sistemului neuroendocrin.
Sistemul limbic este un termen colectidesemnand structurile creierului (incluzand hipocampusul) si interconexiunile acestor structuri. El exercita o influenta importanta asupra sistemului neuroendocrin.

Sistemul endocrin

Sistemul endocrin este compus din glande care isi elibereaza hormonii direct in vasele de sange pentru a trimite semnale chimice care tintesc celulele. Aceste glande includ glanda pituitara, glanda pineala, hipotalamusul, glanda tiroida, glandele paratiroi-de, timusul, glandele suprarenale, ovarele (la femei) sau testiculele (la barbati) si insulele lui Langerhan din pancreas.
Principalul centru de control neural din creier este hipotalamusul, cunoscut de asemenea ca "pastratorul echilibrului intern" sau "loul de comanda principal". Hipotalamusul secreta hormoni care determina alte glande endocrine sa secrete hormoni. El produce raspunsul lupta-sau-fugi al sistemului nervos autonom. Principala sa functie este homeostaza, sau mentinerea echilibrului corpului. Functiile care sunt echilibrate includ tensiunea sanguina, temperatura corpului, meolismul si greutatea corporala.
Hipotalamusul are doua capacitati de a semnala raspunsul la stres: semnalele endocrine la glandele pituitara si suprarenala si semnalele neurale la sistemul nervos simpatic, incluzand semnalele catre maduva glandei suprarenale.
Hipotalamusul poate controla fiecare glanda endocrina din corp si poate modifica tensiunea sanguina, temperatura corpului, meolismul si nivelurile adrenalinei. Daca hipotalamusul percepe ceva ca fiind stresant, el activeaza hormonii pentru a produce un raspuns la stres.
Glanda pituitara e suspendata de hipotalamus printr-un pe-duncul subtire. Este numita uneori "glanda conducatoare", deoarece regleaza multe functii hotaratoare. Glanda pituitara produce Si secreta hormonii ca raspuns la comenzile hipotalamusului. Structural, glanda pituitara este divizata in doua parti, lobul anterior si posterior, fiecare avand functii separate. Lobul anterior regleaza activitatea glandelor tiroida si suprarenala, precum si glandele reproducatoare.
Glandele suprarenale se afla in partea superioara a fiecarui rinichi, fiecare glanda are un cortex (regiune externa) si o maduva (regiune interna). Glandele suprarenale gestioneaza reactia la stres, producand hormoni si stimuland sistemul nervos simpatic. Adrenalina si noradrenalina sunt secretate din maduva suprarenala ca reactie la stimularea sistemului nervos simpatic. Cortizolul este secretat de cortexul suprarenal ca reactie la stimularea HPA.

Sistemul nervos autonom

Sistemul nervos autonom este partea sistemului nervos general care se ocupa cu controlul functiilor involuntare ale corpului. Numele sau vine de la termenul autonom si conduce functiile corpului fara stirea sau controlul nostru. El regleaza, prin intermediul nervilor, functiile glandelor, tesutul muscular neted si muschiul cardiac. Consta din doua componente fiziologice si anatomice distincte, reciproc opuse: sistemul nervos simpatic si sistemul nervos parasimpatic. Cele doua subdiviziuni functioneaza intr-un echilibru dinamic, tinzand spre homeostaza.
Sistemul nervos simpatic e partea sistemului nervos autonom care este activa in timpul stresului si e sistemul de reglare central care colaboreaza la mentinerea homeostazei. in mod specific, el include celulele nervoase implicate in raspunsul la stres.
Sistemul nervos parasimpatic are multe functii precise, incluzand incetinirea inimii, stimularea glandelor intestinale si salivare si alte reactii care nu sunt o prioritate in timpul situatiilor stresan-te. in timp ce sistemul nervos simpatic este actiin timpul stresului, sistemul parasimpatic ramane calm, reincarca corpul si incearca sa mentina lucrurile in echilibru. Starea corpului la orice moment dat reprezinta un echilibru intre sistemele simpatic si parasimpatic.

Sistemul simpatosuprarenal
Suprafata de contact dintre hipotalamus, maduva suprarenala si sistemul nervos simpatic este denumita sistem simpatosuprarenal (SAS). Acest sistem creeaza reactia lupta-sau-fugi care controleaza reactia corpului la un stresor, avand ca rezultat cresterea nivelului de adrenalina si a altor substante chimice.
Reactia lupta-sau-fugi poate fi evidentiata de unul sau mai multi stresori si declanseaza o serie vasta de reactii fizice. Acestea includ o crestere a tuturor celor ce urmeaza: concentrarea, viteza batailor inimii, ritmul respirator, circulatia sangelui, nivelurile zaharului din sange, consumul de oxigen si activitatea sistemului nervos. Reactia declanseaza, de asemenea, o scadere a functiei digestive si eliberarea adrenalinei si/sau noradrenalinei in vasele de sange. Sub stres puternic, barbatii inceteaza sa produca sperma si par, iar femeile inceteaza sa produca hormoni reproducatori si incep sa acumuleze grasime. Aceasta reactie a fost de asemenea numita inspaimanta-te, lupta-sau-fugi.

Hormonii stresului
Sectiunea care urmeaza descrie diferiti hormoni secretati de sistemul endocrin si modul in care au legatura cu reactia corpului la stres.

Cortizolul

Cortizolul (hidrocortizolul) e hormonul eliberat de glandele suprarenale ca raspuns la stres; este adesea numit "hormonul stresului". E cel mai puternic dintre glucocorticoizii intalniti in mod natural si este esential pentru meolism, precum si pentru raspunsul la stres.
Secretia cortizolului se intensifica in corp ca reactie la orice stres, fie el fizic sau psihic. Cand cortizolul este secretat, el determina o descompunere a proteinei musculare, conducand la eliberarea de aminoacizi ("materialul de constructie" al proteinei) in sange. Acesti aminoacizi sunt folositi apoi de ficat pentru a sintetiza glucoza pentru energie, intr-un proces numit gluconeo-geneza. Acest proces ridica nivelul zaharului din sange astfel incat creierul va avea mai multa glucoza pentru energie. in acelasi timp, alte tesuturi ale corpului folosesc mai putina glucoza drept combustibil. Secretia cortizolului conduce de asemenea la eliberarea de acizi grasi pentru a fi utilizati de catre muschi. Luate impreuna, aceste procese care conduc si aprovizioneaza cu energie pregatesc corpul sa administreze stresul si garanteaza primirea de Catre creier a surselor de energie adecvate. Alte functii importante ale cortizolului in corp sunt reglarea tensiunii arteriale si a functiei cardiovasculare si ajuta de asemenea la reactia sistemului imunitar la infectii si inflamari. Nivelurile cortizolului la indivizi normali au cele mai inalte valori in jurul orei 6 pana la 8 dimineata si cele mai scazute in jurul miezului noptii.
Prea mult cortizol poate inabusi functiile imunitate. Simpto-mele cortizolului crescut pot include anxietate, hipertensiune, dezechilibru hormonal sexual, rezistenta la insulina, obezitate, osteoporoza, insomnie si sindrom policitisc ovarian (la femei).
Prea putin cortizol poate provoca boli inflamatoare. Simpto-mele cortizolului scazut pot include depresia, sindromul oboselii cronice, hipotensiune, insomnie, sindrom premenstrual (PMS, la femei), lipsa fertilitatii, impotenta (la barbati) si fibromialgie.

Alti hormoni ai stresului

Hormonul adrenocorticotropic (ACTH, cunoscut de asemenea drept corticotropina) este un hormon secretat de partea anterioara a glandei pituitare. Nivelurile hormonului cresc ca raspuns la stres, boala si scaderea tensiunii arteriale. Functia specifica a ACTH este de a stimula cresterea secretiilor cortexului (invelisului exterior al) glandei suprarenale. Aceste secretii includ corticoizi (cunoscuti de asemenea drept corticosteroizi). Printre corticoizi se numara glucocorticoizii, inclusicortizolul.
Catecolaminele (adrenalina, noradrenalina) sunt eliberate de maduva suprarenala si afecteaza sistemul nervos simpatic. Ele produc efecte larg resimtite in corp, incluzand o intensificare a tensiunii arteriale si a ratei batailor inimii in timpul perioadei de stres.
Adrenalina (epinefrina) este de obicei prezenta in sange in cantitati foarte mici. in momentele de excitare sau de stres sunt secretate cantitati suplimentare, provocand un efect asupra structurilor corpului in pregatirea unui efort fizic (fie lupta, fie fuga). Adrenalina stimuleaza inima, faciliteaza circulatia sangelui spre muschi si creier, comprima vasele de sange mici, ridica tensiunea arteriala, elibereaza zaharul stocat in ficat si relaxeaza involuntar anumiti muschi, in timp ce ii contracta pe altii.
Noradrenalina (norepinefrina) e inrudita chimic cu adrenalina. Ea ajuta la mentinerea circulatiei sanguine normale si poate spori tensiunea arteriala. Este, de asemenea, agentul chimic responsabil pentru transmiterea de impulsuri nervoase in sistemul nervos autonom.
Hormonul stimulator al tiroidei este secretat de glanda pituita-ra si stimuleaza glanda tiroida sa secrete hormonii (T3 si T4) care afecteaza meolismul corpului.
Dehidroepiandrosteronul (DHEA) e un hormon steroid andro-gen produs de cortexul suprarenal. Principala sa functie este de a inhiba legarea cortizolului. Are o functie opusa cortizolului. Nivelurile cortizolului si ale DHEA servesc drept buni indicatori ai activitatii axei HPA. Cand nivelurile cortizolului cresc, DHEA scade, iar cand nivelurile DHEA sunt normale, cortizolul se normalizeaza de asemenea. Nivelurile scazute de DHEA pot slabi sistemul imunitar.
Hormonul eliberator de corticotropina (CRH) este hormonul eliberat de hipotalamusul ce interactioneaza cu glanda pituitara pentru a produce ACTH.
Aldosteronul este hormonul produs de cortexul suprarenal care afecteaza rinichii prin reglarea sodiului, potasiului, retentiei apei. El impiedica caderea tensiunii arteriale.In completare la hormonii stresului, exista reglari de tip fe-edback ce sunt puse in miscare dupa o sporire a hormonilor stresului, semnaland ulterior hipotalamusului sa inceteze producerea mesagerului sau, hormonul CRH.

Adaptogenele si sistemul neuroendocrin

tele adaptogene sprijina intregul sistem neuroendocrin, in special functia suprarenala, contracarand astfel efectele adverse ale stresului. Adaptogenele ajuta de asemenea corpul pentru a raspunde adaptinatural la stres. Ele fac aceasta exercitand o influenta biochimica asupra hipotalamusului si principalelor sale doua sisteme de a semnala raspunsul la stres - axa HPA si SAS.

Caile de raspuns la stres sunt dupa cum urmeaza:

HPA: stresor A hipotalamus * sistem nervos simpatic as glanda pituitara * ACTH as cortex suprarenal A cortizol (pentru a mobiliza energia).
SAS: stresor * hipotalamus A sistem nervos simpatic as maduva suprarenala A adrenalina (care pregateste corpul pentru reactia lupta-sau-fugi).
Adaptogenele ajuta la modularea si reglarea folosirii cortizolului, permitand corpului sa sustina o reactie sanatoasa la stres. Ele ajuta de asemenea la reglarea si sustinerea sistemelor interconectate neuroendocrin si imunitar, permitand corpului sa mentina homeostaza optima.

Sistemul imunitar
Sistemul imunitar este o retea de celule, tesuturi si organe specializate care protejeaza corpul de agenti patogeni (agenti cauzatori ai bolilor) precum bacteriile, virusii, ciupercile si tumorile. El include nodulii limfatici, vasele limfatice, maduva oaselor, splina si timusul. Functionarea normala a sistemului imunitar e decisiva pentru sanatatea si rezistenta noastra la infectii. Imunitatea este o expresie a homeostaziei din cadrul sistemului imunitar.
Cand agentii patogeni invadeaza corpul, sistemul imunitar declanseaza un raspuns nespecific prin actiunile anticorpilor si celulelor. El incepe cu inflamarea, care intensifica circulatia sangelui in regiunea afectata. Inflamatia transmite mesagerilor chimici sa trimita globule sanguine albe pentru a distruge agentii patogeni invadatori. Cand sistemul imunitar functioneaza corespunzator, el poate proteja corpul impotriva a numerosi agenti patogeni.
Sistemul neuroendocrin lucreaza in concordanta cu sistemul imunitar, comunicand prin intermediul neurotransmitatorilor, care sunt substante ce trimit semnale intre celulele nervoase si hormonii care circula prin tesuturi si sange. Ele interactioneaza pentru a mentine homeostaza, chiar si atunci cand persoana se afla sub un stres acut sau cronic.
Eliberarea hormonilor stresului implica un sistem de feedback negatipentru a inhiba eliberarea continua de cortizol si alti hormoni. Acest sistem de feedback reprima temporar sistemul imunitar si de asemenea poate reduce numarul globulelor sanguine albe benefice care protejeaza corpul.
Cercetatorii au descoperit ca creierul este jucatorul dominant care controleaza sistemul imunitar. in plus, au descoperit, de asemenea, ca celulele sistemului imunitar pot comunica intre ele si ca interleukinele pot interactiona cu celulele nervoase, creand prin aceasta o legatura intre sistemul imunitar si sistemul nervos. Asa cum s-a discutat in modulul 4, studiul psihoneuroimunologiei (interactiunile minte-corp) este o stiinta relatinoua, care ne ajuta sa intelegem mai bine cum interactioneaza mintea si sistemele imunitare pentru a deteriora sau imbunatati sanatatea noastra.

Alte componente ale sistemului imunitar

Limfocitele sunt globule sanguine albe formate in tesutul limfatic (noduli limfatici, splina, timus, maduva oaselor). Cele doua clase principale de limfocite care sunt responsabile pentru producerea reactiei imunitare sunt celulele M si celulele T. Celulele M (M de la maduva oaselor) ajung la maturitate in maduva oaselor, iar celulele T (T de la timus) se matureaza in timus. Sistemul limfatic este compus din canale vasculare care transporta cantitati variabile de globule sanguine albe (in principal limfocite) prin intregul corp.
Limfocitele reactioneaza la antigene, care sunt substante eliberate de catre agentii patogeni invadatori. Pentru a combate agentii patogeni, celulele M elibereaza anticorpi, proteine care se lipesc de antigene, impiedicandu-le sa vatame corpul.
Citokinele (incluzand interleukinele si interferonul) sunt proteine (peptide) produse de globulele albe din sange care actioneaza ca mesageri chimici intre celule. Ele pot stimula sau inhiba inmultirea si activitatea diverselor celule imunitare. Interleukinele sunt substante chimice care se gasesc in leucocite, pe care le stimuleaza sa combata infectia. Interferonul este o proteina complexa care este produsa de celule ca reactie la un virus (sau bacterie) si inhiba dezvoltarea virusilor. Celulele ucigase (CU) sunt limfocite lipsite de celule M si celule T receptoare. Celulele ajutatoare activeaza producerea de anticorpi de catre celulele M.

Stresul si sistemul imunitar
Stresul cronic reprima capacitatea sistemului imunitar de a-si face treaba. Acesta este in contrast cu stresul acut. Diferenta dintre stresul acut (de scurta durata) si stresul cronic (indelungat) trebuie admisa. Sistemul neuroendocrin reactioneaza la stres in secunde sau minute. Pentru ca sistemul imunitar sa reactioneze, trec ore sau zile. Stresul de scurta durata poate fi de obicei gestionat si prin urmare nu afecteaza nefavorabil sistemul imunitar.
Cand stresul devine cronic, atunci sistemul imunitar incepe sa fie subminat. Cortizolul din glandele suprarenale afecteaza negatisistemul imunitar, scazand numarul celulelor sanguine albe. Stresul acumulat sau combinat de-a lungul timpului poate conduce la o stare de supraincarcare alostatica de pe urma careia pot aparea probleme serioase ( discutia asupra alostazei de mai jos).
Orice tip de stres are un efect vatamator asupra capacitatii de mentinere a nivelurilor optime ale activitatii celulelor NK. Un eveniment extrem de stresant poate fi asociat cu o reducere de pana la 50% a activitatii celulelor NK. Stresul cronic precedand un eveniment stresant acut are de asemenea un impact semnificatiasupra activitatii celulelor NK.

Adaptogenele si sistemul imunitar

Adaptogenele au un efect concentrat asupra imunitatii si sistemului imunitar. Ele ajuta la contracararea epuizarii cronice a celulelor imunitare si imbunatatesc apararea corpului prin intensificarea producerii de celule specializate, incluzand celule ajutatoare T, celule M si celule NK. Ele ajuta, de asemenea, la producerea unei secretii sporite de cortizol ca raspuns la leziune sau infectie si au un efect direct asupra sistemului nervos, avand in vedere o imbunatatire a conexiunii minte-corp.
Functia imunitara este influentata de numerosi factori, inclusistresul, varsta, sexul, modul de viata si statutul nutritional. Deoarece adaptogenele furnizeaza un raspuns de aparare nespecific la stres, ele ofera, de asemenea, o rezistenta sporita la agentii patogeni si infectie prin furnizarea unei imunitati sporite.
Numeroase adaptogene au proprietati imunomodulatoare sau imunostimulatoare. Un imunomodulator sau amfoteric imunitar afecteaza sistemul imunitar datorita capacitatii sale de a modifica sau regla functia imunitara. Imunomodulatorii includ ashwagandha, ginsengul american, ginsengul asiatic, cordycepsul, eleuthero, guduchi, busuiocul sfant, lemnul-dulce, reishi si shilajit.
Imunostimulatorii intensifica activitatea sistemului imunitar, dar nu se stie daca au capacitatea de a normaliza excesiraspunsul imunitar. Stimulentele imunitare includ astragalus, jiaogulan, lycium, rhaponticum si schisandra.