Cauta in site
Nutritie Boli Naturist Ghid Medical Medicamente Anatomie
Home | Creeaza cont nou | Login membri

 

Este o enartroza (articulatie sferoidala), situata la jonctiunea dintre trunchi si membrul inferior liber, care participa si asigura efectuarea in conditii optime, a doua functii importante ale aparatului locomotor:

ortostatismul;

locomotia.

Ea realizeaza atat transmiterea greutatii corpului de la pelvis spre femur in faza sprijinului mono- sau bipodal, cat si faza de pendulare a membrului, necesara deplasarii.

	. 101 Articula]ia coxofemural\ vedere anterioar\, sec]iune frontal\ -

Suprafetele articulare sunt reprezentate de :

a)       cavitatea acetabulara a coxalului are forma unei hemisfere cu diametrul de 60 mm. Ocupa o pozitie strategica: pe fata laterala a osului coxal. Spre deosebire de cavitatea glenoida a scapulei, are un timent central nearticular, numit fosa acetabulara. Compartimentul periferic, lateral, este articular, fiind reprezentat de fata lunata , cu forma unei potcoave sau a unui inel intrerupt inferior la nivelul incizurii acetabulare. Marginile incizurii sunt unite printr-un ligament transvers al acetabulului , care delimiteaza in acest fel, un canal, prin care trece ligamentul capului femural. Fata lunata este prevazuta cu un cartilaj hialin mai gros spre periferie, unde se continua cu baza labrumului (cadrului) acetabular. Diametrul cercului descris de marginea labrumului este mai mic decat diametrul maxim al capului femural. Efectul acestui fapt este realizarea unui efect de contentie articulara a capului femural.

b)      Capul femural reprezinta 2/3 dintr-o sfera cu diametrul cuprins intre 42- 56 mm, in general mai mic la femei. Din punct de vedere geometric, este considerat un sistem ogival, care aproximeaza o sfera, explicand incongruenta elastica naturala a articulatiei neincarcate. Capul prezinta in cadranul sau postero-inferior fovea capului femural. Pe ea se insera ligamentul capului femural.

In partea sa inferioara si laterala, capul se continua cu colul femural. Limita dintre col si cap este evidenta sub forma santului subcapital. El dispare pe fata anterioara a colului.

Cartilajul hialin acopera neuniform capul femural.: el este mai gros in zona centrala (3 mm) si se subtiaza spre periferie, avand consecinta rezistenta diferita a capului femural la diferitele forte, considerandu-se ca, la nivelul cadranului superior, forta de reactie articulara este maxima, de aceea aceasta zona numindu-se suprafata portanta.

Colul femural este un segment cilindric de 50 mm, turtit anteroposterior, care leaga capul de diafiza femurala. Colul nu este in intregime intracapsular: o portiune din fata sa posterioara ramane extracapsulara. Colul are rolul de a pozitiona specific centrul capului femural fata de axul diafizei femurale si varful marelui trohanter, contribuind la aspectul de crosa rasturnata a extremitatii superioare a femurului. Aceasta forma specifica a femurului este caracterizata de doi parametri:

unghiul cervico-diafizar, care se formeaza intre axul capului si colului, pe de o parte, si axul diafizei femurale ,de cealalta parte, cu o valoare de 130⁰ in medie la adult. El se mai numeste si unghi de inclinatie;

unghiul de antetorsiune al epifizei proximale se formeaza intre ul capului si colului femural si ul tangent la partea posterioara a condililor femurali, cu valoare de 12⁰ in medie la adult. El se mai numeste si unghi de declinatie sau antetorsiune. Variatiile acestor unghiuri au o mare importanta clinica deosebita: ele influenteaza valoarea presiunilor in articulatie. Un unghi cervico-diafizar mai mic de 130⁰ se numeste coxa vara, un unghi mai mare de 130⁰ se numeste coxa valga, iar un unghi de antetorsie mai mare de 12⁰ - coxa antetorsa.

Datorita incarcarii excentrice a extremitatii superioare a femurului, in structura lui apar traiectorii secante corespunzatoare eforturilor de tractiune si compresiune dintr-o macara (Culmann).

Mijloacele de unire

Capsula articulara are o circumferinta mai mare spre partea acetabulara si este mai puternica in partea superioara si anterioara. Spre partea mediala (interna) capsula se insera pe spranceana acetabulara. La nivelul incizurii acetabulare, capsula se prinde de ligamentul femural. Spre partea laterala, capsula se prinde pe linia intertrohanteriana, anterior, si intern de creasta intertrohanetriana, posterior. Varful trohanterului mare si fosa trohanterica raman extracaspulare, in partea superioara.Capsula este tapetata la interior de membrana sinoviala.

Ligamente

Articulatia soldului este prevazuta cu cele mai puternice ligamente din organism. Ele fac parte din structura intima a capsulei si determina caracterul de articulatie cu conducere ligamentara. Se considera ca exista cinci ligamente, dintre care 4 sunt caspulare si unul extracapsular, 2 situate pe fata anterioara, unul pe fata posterioara.

Ligamentele anterioare sunt:

Ligamentul iliofemural este situat in partea superioara a fetei anterioare a capsulei. Porneste de la baza spinei iliace anteroinferioare, impreuna cu cu originea muschiului drept femural si se termina pe linia intertrohanteriana. Partea superioara a ligamentului este paralela cu axul colului si este cea mai rezistenta, fata de partea inferioara, paralela cu axul corpului, verticala, deci. Cele doua parti stau calare peste capul si colul femural, sugerand aspectul unui 'Y' inversat (de unde si denumirea de 'ligament in Y'- Bertin- Bigelow). Ligamentul se tensioneaza in pozitia de extensie a articulatiei, infasurandu-se in jurul colului femural, stabilizand astfel articulatia in ortostatism si economisind travaliul muscular, consumator de energie. In acelasi timp, prin spiralare, imbunatateste contactul dintre capul femural si acetabul (pozitia de congruenta maxima).

Ligamentul pubofemural se intinde de la eminenta iliopectinee (pubis), creasta si membrana obturatorie pana la linia intertrohanteriana. Actiunea lui principala este limitarea miscarii de abductie.

Ligamentul situat pe fata posterioara a capsulei este:

Ligamentul ischiofemural are originea pe spina ischiadica si se termina in regiunea fosei trohanterice , langa tendonul muschiului obturator extern. El actioneaza ca limitator al miscarii de rotatie interna.

Zona orbiculara este un dispozitiv special, capsular, format din fasciculele profunde ale celor trei ligamente amintite anterior si inconjoara ca o prastie colul femurului. Are o importanta reala in sustinerea colului si capului femural in cavitatea acetabulara.

Ligamentul capului femural reprezinta unicul ligament intracapsular. El are forma de banda triunghiulara cu varful inserat in fovea (foseta) capului femural si baza pe extremitatile incizurii acetabulare. Se mai numeste si ligamentul rotund. El are doar rol nutritiv pentru capul femural, dupa unii autori, continand vasele epifizare provenite din artera acetabulara sau circumflexa femurala, care asigura vascularizatia a 1/5 mediala a capului femural. Dupa altii, ligamentul s-ar tensiona in pozitie de semiflexie si adductie a articulatiei, jucand un rol minim in mentinerea stabilitatii ei (rezista doar la o forta de tractiune de 45 kg, in atie cu ligamentul iliofemural care rezista la aproximativ 350 kg).

Miscarle articulare:

Articulatia coxofemurala este o articlulatie sferoidala tipica cu trei axe de miscare. La nivelul ei se pot produce urmatoarele miscari : flexie, exensie, abductie, adductie, circumductie si rotatie. Datorita lungimii colului femural si unghiului de inclinatie , miscarile de flexie extensie si cele de abductie si adductie se asociaza cu miscari de rotatie.

Flexie

Este miscarea prin care coapsa se apropie de peretele anterior al abdomenului;

Se executa in jurul unui ax transversal ce trece prin varful trohanterului mare;

Amplitudinea de miscare este determinata si de pozitia genunchiului; daca genunchiul este intins flexia coapsei va fi limitata la aproximativ 90⁰, iar cand genunchiul este flectat poate atinge 130⁰.

Muschii flexori principali sunt: iliopsoas, drept femural

Muschii flexori secundari sunt: tensor fascia lata, croitor, adductorii (pana la 90⁰), fesierul mijlociu (peste 90⁰)

Miscarea este limitata de muschii posteriori ai coapsei (bicepsul femural, semitendinosul, semimembranosul), partea anterioara a capsulei si ligamentul iliofemural se relaxeaza.

Extensie:

Este miscarea prin care coapsa se indeparteaza de peretele anterior al abdomenului;

Axul este acelasi ca la flexie;

Amplitudinea de miscare este redusa. Este posibila realizarea unei hiperextensii, ca in unele miscari din gimnastica, prin asocierea unei miscari de flexie in soldul opus cu inclinarea trunchiului ininte.La acestea se adauga accentuarea lordozei lombare.

Muschii extensori principali sunt: fesierul mare (gluteul mare)

Muschii extensori secundari sunt: feser mijlociu, biceps femural, semitendinos, semimembranos si adductori.

Miscarea este limitata de ligamentele ilifemurale si de capsula anterioara;

Abductia:

Se executta in jurul unui ax sagital ce trece prin centrul capului femural

Amplitudinea maxima de abductie cand coapsa este extinsa este de 60⁰, iar cand este flectata poate atinge 70⁰.

Muschii abductori sunt fesierul mijlociu, piriformul si tensorul fasciei lata.

Adductia:

Este miscarea de indepartare spre interior a coapsei de linia mediana a corpului in frontal; aceasta miscare este limitata la acest nivel de cealalta coapsa in ortostism si de aceea adductia se realizeaza din diverse grade de flexie sau extensie ea fiind limitata de intilnirea coapselor, ligamentul pretrohanterian si ligamentul capului femural

Muschii care realizeaza miscarea sunt adductori si gracilisul.

Circumductia:

Este miscarea care rezulta din combinarea celor patru miscari precedente.

La ea participa toate grupele musculare ale soldului.

Rotatia interna si externa

Se executa in jurul unui ax ce trece vertical prin capul femural;

Amplitudinea este de 35⁰pentru rotatie interna si de 15⁰ pentru rotatie extena. Cand coapsa este in flexie amplitudinea rotatiilor poate creste la 100⁰.

Muschii rotatori interni sunt: fesier ic si mijlociu, semimembranos;

Muschii rotatori externi sunt : fesier mijociu, mare , piriform, paratul femural si gracilis.

Miscarea de rotatie interna este limitata de ischiofemural si iliopretrohantinian, iar rotatia externa este limitata de ligamentul iliopretrohanterian.

ARTICULATIA GENUNCHIULUI

Este cea mai mare si probabil cea mai complexa articulatie a corpului uman. Are o structura biarticulara care include in aceeasi formatiune anatomica, 2 articulatii:

articulatia tibiofemurala;

articulatia patelofemurala.

Alti autori includ in articulatia genunchiului si articulatia tibioperoniera superioara, care nu participa decat la miscarile gleznei.

Articulatia genunchiului este solicitata de forte mari care apar atat in timpul transmiterii greutatii corpului din statica, cat si in conservarea momentelor de miscare. Acest fapt duce la uzura mai accentuata a elementelor sale componente.

Incadrarea genunchiului intr-o anumita categorie este la fel de controversata:

dupa unii autori, care o analizeaza mecanic, ea functioneaza ca un ginglym mai complicat (trohinginglym), care permite realizarea miscarii de flexie-extensie, asociata cu un oarecare grad de rotatie;

alti autori o examineaza din punctul de vedere al suprafetelor articulare, considerand-o o articulatie condiliana.

Adevarul este ca:

articulatia femurotibiala se formeaza intre cei doi condili femurali si condilii tibiali, corespunzator, prin urmare, unei articulatii bicondiliene; functional, aceasta articulatie este insa o trohlee;

articulatia femuropatelara, concav-convexa, dintre patela si suprafata patelara a femurului are conformatia unei articulatii in sa.

In ciuda acestei structuri complicate, articulatia genunchiului este prea putin stabila prin componenta ei osoasa, astfel ca functionarea ei corecta este strans legata de integritatea aparatului capsulo-ligamentar.

Suprafetele articulare

Ele au o anatomie specifica, fiind in mod evident incongruente. Aceasta explica prezenta unui cartilaj articular gros, dar mai ales prezenta meniscurilor articulare care amelioreaza lipsa de congruenta.

Ele sunt reprezentate de:

condilii femurali au o structura recurbata posterior si de aceea partea cea mai mare a epifizei distale femurale este situata inapoia axului osului. Din aceasta cauza, suprafata de contact este mai mare in extensie, fapt necesar pentru transmiterea greutatii corpului. Fiecare condil este orientat oblic, rezultand un ax de invartire oblic de sus in jos. Condilul lateral este mai lat, iar cel medial este mai lung. Acest lucru determina aspectul de valgus fiziologic al genunchiului, cu o valoare de 5-7⁰.

Condilii femurali se sprijina pe platoul tibial, respectiv pe cele doua fose articulare (cavitati glenoide). Ei vin in contact si cu eminenta intercondiliana, formata de tuberculii intercondilari lateral si medial. Tuberculii reprezinta un pivot central care stabilizeaza articulatia prin contactul cu suprafetele centrale ale condililor.

Condilii femurali sunt acoperiti de cartilaj hialin, gros de 2-3 mm.

condilii tibiali se situeaza de o parte si de alta a eminentei intercondilare, suprafata superioara a condilului lateral fiind aproape circulara, iar cea a condilului medial fiind ovala cu diametrul lung situat anteroposterior. Cartilajul care acopera fosele articulare este mai subtire la periferie si mai gros in partea centrala (6-7 mm). El este foarte elastic si are rolul de a atenua presiunile si traumatismele produse de miscarile care se efectueaza in mers, fuga sau sarituri;

fata posterioara a patelei este impartita de creasta verticala mediana in fatete articulare mediala si laterala, corespunzatoare condililor femurali.

Corespondenta suprefetelor articulare se face astfel: fata patelara a femurului raspunde fetei posterioare a patelei (crestei si fetisoarelor sale).

Congruenta articulatiei femuropatelare este imperfecta si la aceasta se adauga stabilitatea intrinseca redusa a articulatiei, rezultata din pozitia laterala a tuberozitatii tibiale, care face ca forta de actiune a cvadricepsului sa disloce rotula spre lateral. Contactul maxim dintre patela si femur se realizeaza in flexie de 45⁰. In extensia totala, patela sta in partea superioara a santului vertical de pe suprafata articulara patelara a femurului. In flexia de 90⁰ suprafata se reduce la contacte mediale si laterale superioare.

Fetele articulare ale condililor raspund foselor articulare ale platoului tibial. Eminenta intercondiliana continua creasta patelei. In aceasta articulatie nu exista o concordanta perfecta intre suprafetele oaselor. Pentru atenuarea acestor nepotriviri, se dezvolta fibrocartilajele semilunare (meniscurile). La acestea se adauga ligamentele si muschii.

Meniscurile articulare corecteaza 'defectul' de constructie al articulatiei femurotibiale. Acestea sunt formatiuni fibrocartilaginoase cu forma arcuita, asezate in jurul suprafetelor articulare ale condililor tibiali, pe care le adancesc, transformandu-le in adevarate cavitati de receptie si centraj pentru condilii femurali. Prezenta meniscurilor in spatiul articular delimiteaza:

un etaj femuromeniscal superior si

un etaj meniscotibial inferior

Acest lucru faciliteaza fractionarea miscarilor articulare pe etaje si contribuie la transformarea armonioasa a miscarii de rotatie in miscare de translatie.

Meniscurile

Fiecare menisc este triunghiular pe sectiune, atasat cu baza convexa la capsula articulara, iar varful triunghiului opus bazei este concav, subtire si se misca liber in interiorul articulatiei.

Meniscurile functioneaza pasiv, prin deformare, adaptandu-se la deplasarile si diametrele variabile ale condililor femurali, in timpul miscarilor articulare.

Meniscul lateral are un corp aproape circular, care acopera 2/3 din suprafata articulara a condilului tibial lateral. Insertia lui se realizeaza prin cele doua extremitati numite coarne, de dimensiuni egale, care se fixeaza la nivelul eminentei intercondiliene. Cornul posterior este ancorat la femur prin ligamentul meniscofemural posterior WRISBERG. Caracteristic pentru meniscul lateral este conexiunea acestuia cu tendonul muschiului popliteu. Este posibil, astfel, controlul pozitiei cornului posterior de catre muschiul popliteu si ligamentele meniscofemurale.

Meniscul medial are o forma semilunara cu baza mai mare decat a celui lateral, cu o lungime de 35 mm. si acest menisc prezinta doua coarne, asimetrice, cornul posterior fiind mult mai lat decat cel anterior. El se prinde la nivelul ariei intercondiliene, imediat inaintea ligamentului incrucisat anterior (cornul anterior) si inaintea ligamentului incrucisat posterior (cornul posterior).

Caracteristica pentru meniscul medial este aderenta la suprafata profunda a ligamentului colateral medial si stabilizarea cornului posterior prin expansiunea fibroasa a muschiului semimembranos. Meniscul medial are o mobilitate mai mica, iar rotatia laterala a tibiei il alungeste si il deformeaza cel mai mult, explicand rupturile lui mai frecvente.

Meniscurile se deplaseaza intotdeauna deodata cu platoul tibial, gasindu-se in acea parte a platoului care suporta presiunea condililor femurali. In flexie, meniscurile sunt impinse dinainte- inapoi, apropiindu-se prin extremitatile lor posterioare. In extensie, meniscurile se deplaseaza invers, apropiindu-se prin extremitatile lor anterioare. In miscarea de rotatie externa, meniscul medial aluneca dinapoi- inainte si dinauntru - in afara. Consecinta acestei deplasari este intinderea puternica a meniscului. In rotatia interna, meniscul lateral se deplaseaza dinainte-inapoi si din afara- inauntru. Meniscul lateral este mai rezistent si mai mobil si de aceea deplasarile lui sunt mai intinse.

Exista situatii in traumatologie, cand unul sau chiar ambele meniscuri, poate fi prins sub condili, suferind leziuni (rupturi sau fisuri).

Ambele meniscuri beneficiaza de irigatie proprie.

Mijloace de unire sunt reprezentate de capsula si o serie de ligamente.

Capsula se prezinta ca un manson care uneste cele trei oase: femurul, tibia si patela. Ea nu cuprinde articulatia tibiofibulara. Stratul fibros al capsulei prezinta doua orificii mari:

unul anterior- pentru patela, pe ale carei margini se insera;

altul posterior, la nivelul scobiturii intercondiliene, care se contopeste cu ligamentele incrucisate.

Capsula mai prezinta o particularitate: ea adera de baza meniscurilor. Este mai slaba inainte si pe margini si mai densa pe partea posterioara.

Sinoviala genunchiului este vasta si complicata. Prin marea ei intindere, ea ofera o suprafata apreciabila pentru resorbtia de toxine si infectii. Sinoviala este intrerupta la nivelul meniscurilor, inserandu-se pe fata superioara si inferioara a lor, putandu-se distinge astfel:

sinoviala suprameniscala care corespunde articulatiei femuromeniscale;

sinoviala inframeniscala (submeniscala) care corespunde articulatiei meniscotibiale.

Membrana sinoviala, ativ cu alte articulatii, este separata de capsula fibroasa printr-o serie de corpuri adipoase. De importanta practica pentru kinetoterapeuti sunt:

corpul adipos infrapatelar, dispus ca un colt, intre condilii femurali si platoul tibial, separa mebrana sinoviala de ligamentul patelar, numit si corp adipos anterior. In flexia genunchiului, ocupa spatiul dintre condili si platoul tibial;

corpul adipos posterior situat intre membrana sinoviala si ligamentele incrucisate posterioare. In extensia genunchiului, el este impins inainte, formand o proeminenta bilobata ca doua pernite, de fiecare parte a tendonului patelei.

Ambele corpuri adipoase sunt doar formatiuni 'de umplutura'.

Caracteristic este si faptul ca membrana sinoviala trimite multe prelungiri, 'in fund de sac', care formeaza bursele seroase ale genunchiului. O parte din ele comunica cu cavitatea articulara, altele, nu. Din prima categorie fac parte:

bursa suprapatelara, situata in partea anterioara, ca o punga larga intinsa pe marginea superioara a rotulei, pe sub muschiul cvadriceps;

bursele posterioare: subpoplitee (sub tendonul muschiului analog), bursa subtendinoasa a muschiului gemen intern, bursa subtendinoasa a muschiului gemen extern si bursa subtendinoasa a muschiului semimembranos. Toate comunica cu cavitatea sinoviala. Dintre acestea, bursa semimembranosului isi poate mari dimensiunile prin acumulare de lichid sinovial, in sinovita cronica, comprimand formatiunile spatiului popliteu. Aceasta situatie patologica este cunoscuta in practica sub numele de chist Backer.

bursele separate de cavitatea articulara sunt:

bursa subcutanata prepatelara;

bursa infrapatelara profunda;

bursa subcutanata infrapatelara.

Ligamentul patelei sau ligamentul rotulian este o formatiune puternica, situata inaintea articulatiei. Are forma de triunghi cu baza pe varful patelei si varful prins de tuberozitatea tibiei. Unii autori il considera tendon terminal al cvadricepsului, patela fiind in acest caz un os sesamoid. Ligamentul patelei se poate vedea si palpa sub piele (mai usor in semiflexiune). Fiind actionata de un tendon puternic si inextensibil, patela va aluneca pe condilii femurali, coborand in flexia genunchiului si ridicandu-se in extensie.

Ligamentele posterioare formeaza un fibros asezat asemenea unei punti peste scobitura intercondiliana. Se mai numeste si ligamentul lui Winslow si asigura stabilitatea in posterior a genunchiului.

Ligamentul colateral fibular sau colateral extern se prinde pe epicondilul lateral al femurului si pe capul fibulei; se intinde in extensie si se relaxeaza in flexie.

Ligamentul colateral tibial sau colateral intern se prinde pe epicondilul medial al femurului si pe fata mediala a tibiei. Prin fata sa profunda vine in raport cu meniscul articular.Ligamentele colaterale au rolul de a asigura stabilitatea articulara in extensiunea genunchiului.

Ligamentele incrucisate sunt in numar de doua si se gasesc posterior in fosa intercondiliana. Desi profund situate, aceste ligamente sunt in realitate in afara articulatiei, deoarece sunt in afara membranei sinoviale. Dupa situatia lor, dar mai ales dupa insertia lor tibiala, au fost denumite unul anterior, altul posterior.

Ligamentul incrucisat anterior se insera pe aria intercondiliana anterioara a tibiei, partea posterioara a condilului intern al femurului.

Ligamentul incrucisat posterior se insera pe aria intercondiliana posterioara a tibiei, zona intercondiliana anterioara a condilului exern al femurului.

Cele doua ligamente prezinta o dubla incrucisare: una in sens anteroposterior si alta in sens frontal. De aici rezulta ca: ligamentul anterior este 'anterior' prin insertia tibiala dar si extern (lateral) prin insertia femurala si invers pentru cel posterior. Formula mnemotehnica este: AE-PI.

Rolul ligamentului incrucisat anterior: consta in blocarea miscarii de translatie anterioara a tibiei sub femur (sertar anterior). Prin fasciculul sau posterolateral se opune hiperextensiei genunchiului.

Rolul ligamentului incrucisat posterior: reprezinta axul fata de care se realizeaza rotatia automata a genunchiului, necesara blocajului articular la sfarsitul extensiei. Este principala formatiune care se opune miscarii de translatie posterioara a tibiei sub femur (sertar posterior). Se tensioneaza in flexie, dar poate controla si hiperextensia, daca ligamentul incrucisat anterior se rupe.

Formatiuni aponevrotice de intarire ale capsulei

Capsula articulara este intarita de trei formatiuni aponevrotice, asezate pe laturile patelei, care se succed, dinainte-inapoi, astfel:

Fascia genunchiului acopera articulatia ca un manson, in partea anterioara si asigura stabilitatea genunchiului, in anterior, alaturi de ligamentul patelar. Ea se continua in sus cu fascia femurala, iar in jos cu fascia crurala. Pe partea sa laterala, aceasta fascie este intarita de tractul iliotibial.

Expansiunea cvadricipitala este o lama fibroasa care se desprinde din tendoanele terminale ale muschiului cvadriceps (mai ales ale vastilor) si trece ca o perdea inaintea articulatiei genunchiului, spre a se fixa pe circumferinta epifizei proximale tibiale.

Aripioarele rotuliene sunt doua bandelete fibroase intinse in orizontal si acoperite de expansiunea cvadricipitala. Ele se intind de la marginile patelei la condilul femural respectiv. Au rol important in traumatismele patelei (fracturi, luxatii). Chirurgii inteleg prin 'aripioarele rotuliene' intreg aparatul fibros situat pe laturile patelei: fascia genunchiului, laba gastei, expansiunea cvadricipitala, aripioarele orizontale.

Miscarile atrticulatiei geunchiului

Articulatia femuropaelotibiala, fiind o articulatie cu un singur ax (grad de libertate), va prezenta doua miscari principale: flexia si extensia. Pe langa acestea sunt posibile miscari secundare, de rotatie mediala si laterala. Desi foarte reduse ca amplitudine, in aceasta articulatie se mai pot produce si miscari de inclinare laterala, madiala si marginala.

Flexia

Este miscarea prin care gamba se apropie de fata posterioara a coapsei.

Se sxecuta in jurul unui ax transversal care trece prin condilii femurali. Defapt, acessta miscare se executa in jurul mai multor axe impuse de forma suprafetelor articulare ale condililor femurali care este spiroidala.

Se apreciaza ca miscarile de flexie pana la 70⁰ sunt miscari pure, adica necombinate cu alte miscari. De la amplitudinea de 70⁰ mai departe, aceste miscari se combina su o miscare de rotatie interna a gambei si de aceea ele sunt denumite miscari terminale. Flexia gambei la omul viu poate atinge un unghi de 130⁰. In mod pasiv, gamba poate fi flectata si mai mult, pina ce ajunge in contact cu coapsa. Miscarea de flexie se produce in articulatia femuromeniscala. Articulatia femurotibiala lucreaza dupa principiul unei pirghii de gredul III, atit in miscare de flexie cat si cea de extensie.

Muschii flexori principali: biceps femura, semimembranos, semitendinos.

Muschii flexori secudari: gemenii, gracilisul, croitorul.

Limitarea miscarii este facuta de :

intalnirea fetei posterioare a gambei cu cea similara a coapsei;

cvadriceps, care, la capat de miscare se intinde putand fi considerat ca un factor frenator activ al miscari de flexie;

ligamentul incrucisat posterior este intins limitand miscarea,ligamentul colateralfibular se relaxeaza total, ligamentul colatral foarte putin.

Extensia:

Este opusa flexiei, este miscarea de indepartare a fetei posterioare a gambei de fata corepunzatoare a coapsei. Miscarea de extensie propriu-zisa nu exista datorita limitarii acesteia de catre rotula, miscarea de extensie fiind, in acest caz, o miscare de deflexie.

Axul de miscare este acelasi ca la flexie.

Amplitudinea maxima este de 130⁰ . Revenirea din flexia maxima se face combinata cu o usoara miscare de rotatie externa. Ea se produce in articulatia meniscotibiala.

Muschi extensori principali : cvadriceps.

Muschi extensori secundari: tensorul fasciei lata, croitorul.

Limitarea miscarii este facuta de

Ligamentele posterioare ale genunchiului;

Ligamentul incrucisat anterior (LIA).

Rotatia

Este miscarea de rasucire a gambei pe coapsa sau a coapsei pe gamba.

Se executa in jurul uni ax vertical care trece prin centrul eminentei intercondiliene tibiale.

Se asociaza miscarilor de flexie si extensie.

Sensul rotatiei poate fi interna ( virful piciorului se apropie de linia mediana a corpului) sau extena (virful piciorului este orientat catre exterior);

Poate avea loc numai cind gamba este flectata si ligamentele colaterale se relaxeaza.

Muschi rotarori externi sunt: biceps femural si capul lateral al gastrocnemianului.

Muschi rotarori interni sunt: semimembranosul, semitendinosul, croitorul si popliteul .

Limitarea miscarii de rotatie externa este facuta de ligamentele colaterale, (ligamentele incrucsate se relaxeaza)

Limitarea miscarii de rotatie interna este facuta de ligamentele incrucsate (colaterale se relaxeaza)

Inclinarea laterala si mediala:

Este o miscare pasiva de imprimare a unor miscari de pendulare a gambei, genunchiul fiind usor flectat.

Este limitata de ligamentele incrucisate si ligamentele colaterale.

2.3 ARTICULATIILE TIBIOFIBULARE

Oasele gambei sunt unite prin epifizele lor: cele superioare, printr-o articulatie sinoviala, cele inferioare printr-o sindesmoza. Intre diafizele celor doua oase se gaseste un spatiu ocupat de membrana interosoasa crurala.

2.3.1 Articulatia tibiofibulara

Suprafetele articulare de partea tibiei exista o fetisoara rotunjita, a, situata pe partea superioara a condilului lateral. Fibula prezinta, de asemenea, pe epifiza ei superioara o suprafata asemanatoare. Cele doua suprafete sunt acoperite de cartilaj hialin. Fiind aproape e, ele formeaza o articulatie a.

Mijloacele de unire sunt reprezentate printr-o capsula si doua ligamente: ligamentul anterior al capului fibulei si ligamentul posterior al capului fibulei.

Miscarile permise sunt de alunecare.

2.3.2 Sindesmoza tibiofibulara

Suprafetele articulare - de partea tibiei este incizura fibulara. Pe fibula, pe fata mediala a maleolei laterale, se afla o fetisoara a sau usor concava. Suprafetele articulare sunt acoperite cu un strat fin de periost. Ele vin in contact numai prin marginile lor, lasand un spatiu ce va fi ocupat de ligamente.

Mijloacele de unire sunt:

ligamentul tibiofibular anterior;

ligamentul tibiofibular posterior- mai scurt, dar mai rezistent;

ligamentul interosos se continua in sus cu membrana interosoasa crurala. Este considerat principala legatura intre extremitatile inferioare ale oaselor.

Miscarile sunt de foarte mica intindere. Ele se reduc la simple apropieri si indepartari ale

tibiei de fibula. Se produc mai ales in cursul executarii miscarii de flexie dorsala a piciorului. De remarcat ca aceste miscari nu se datoreaza interventiei unor muschi, ci conformatiei speciale a trohleei talusului, care este mai lata in partea anterioara decat in cea posterioara. Cand piciorul se flecteaza dorsal, trohleea talusului patrunde cu partea sa mai larga intre cele doua oase gambiere, pe care le departeaza, determinand intinderea ligamentelor. Cand piciorul se flecteaza tar, oasele gambiere se apropie, deoarece portiunea mai ingusta a talusului ocupa locul dintre tibie si fibula.

Membrana interosoasa crurala este o formatiune fibroasa rezistenta care inchide

spatiul dintre tibie si fibula si desparte muschii anteriori ai gambei de cei posteriori. Ea se insera pe marginile interosoase ale celor doua oase si serveste ca suport pentru insertii musculare.

2.4 ARTICULATIILE PICIORULUI

Sunt multiple si diferit concepute, dupa cum sunt privite: anatomic, functional sau chirurgical.

Din punct de vedere anatomic se deosebesc:

articulatia talocrurala sau a gatului piciorului;

articulatiile intertarsiene;

artticulatiile tarsometatarsiene;

articulatiile intermetatarsiene.

Sintetic, la picior putem distinge doua mari articulatii:

superioara: talocrurala;

inferioara: talotarsala divizata in mai multe articulatii care pot fi reunite in trei grupe: articulatiile tarsului posterior, articulatia mediotarsiana (CHOPART) si articulatiile tarsului anterior.

2.4.1 Articulatia talocrurala (tibiotarsiana, tibioastragaliana sau articulatia gleznei)

Este o articulatie de tip trohlear sau ginglym.

Suprafetele articulare sunt reprezentate de:

- scoaba tibio-peroniera;

- fata superioara si partile superioare ale fetelor laterale ale astragalului

Fetele laterale ale astragalului realizeaza un mosor, cu un sant central, doua versante si doua margini. Santul mosorului nu este strict antero-posterior, ci oblic inainte si in afara cu 30⁰ fata de ul sagital. Rezulta ca miscarile nu se vor efectua antero-posterior ci usor oblic, varful piciorului ajungand in flexie dorsala si in adductie.

Scoaba tibio-peroniera este o formatiune abila cu o scoaba, formata de extremitatile inferioare ale tibiei si fibulei.. La alcatuirea ei participa fata articulara inferioara a tibiei (in partea superioara) si cele doua fete articulare ale maleolelor mediala si laterala pe cele doua laturi.

Suprafetele articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin.

Mijloace de unire

Capsula articulara are un strat fibros care se insera la periferia cartilajului articular, lasand cele doua maleole extraarticular. Capsula este subtire si foarte stransa pe partile laterale si mult mai laxa, dar rezistenta in partea anterioara si posterioara. Tendoanele muschilor extensori adera intim de capsula si in acest fel o feresc de a fi prinsa intre oase in timpul miscarilor.

Ligamentele colaterale intaresc lateral si intern capsula si articulatia.

Ligamentul colateral intern (LCI) are doua straturi, unul superficial si unul profund. Stratul superficial are forma triunghiulara si de aceea se mai numeste si ligamentul deltoidian. Ia nastere pe marginile si pe varful maleolei mediale (interne) de unde porneste spre oasele tarsiene: talus, calcaneu, navicular.

Ligamentul colateral extern (LCE) este alcatuit din trei fascicule independente, anterior (peroneo-astragalian anterior), unul mijlociu (ligamentul peroneo-astragalian posterior). Numele acestora indica situatia si locurile lor de insertie.

Miscarile permise in articulatia talocrurala sunt de flexie-tara si flexie dorsala. Aceste miscari se realizeaza in jurul unui ax transversal, care trece aproximativ prin varful celor doua maleole.

Miscarea de flexie tara este limitata de intinderea fasciculelor anterioare ale LCI si LCE. Ea este oprita prin intalnirea procesului posterior al talusului cu marginea anterioara a scoabei.

Miscarea de flexie dorsala este limitata prin intinderea fasciculelor posterioare ale ligamentelor colaterale si a tendonului calcanean Achille, precum si de intalnirea colului talusului cu marginea anterioara a scoabei. In miscarea de flexie dorsala maxima, trohleea este stransa si imobilizata in scoaba tibioperoniera, prin intinderea puternicelor ligamente colaterale.

Pe masura ce piciorul se deplaseaza in flexia tara, trohleea se ingusteaza usor, miscarii principale (de flexie tara) i se asociaza si miscari reduse de oscilatie laterala tibiala sau fibulara (adductie-abductie si rotatie).

2.4.2 Articulatiile tarsului posteriora si medio-tarsiana

Sub aceasta denumire sunt reunite articulatiile intre oasele tarsului posterior:

- articulatia subtalara;

- articulatia talo-calcaneo-naviculara;

- articulatia calcaneocuboidiana.

Le vom analiza mai mult din punctul de vedere functional:

ArticulatIa subtalara (subastragaliana, astragalocalcaneana) este o dubla artrodie (articulatie a) dupa unii autori. Dupa altii, o trohoida, respectiv o articulatie elipsoidala. Dupa formatiunle participante ea pare a fi insa o atrodie dubla: o articulatie este data de punerea in contact a fatetelor antero-interne, iar cealalta rezulta din punerea in contact a fetelor postero-externe ale fetei inferioare a astragalului si ale fetei superioare a calcaneului. Intre aceste doua articulatii se gaseste un tunel denumit sinus tarsi.

Suprafetele sunt mentinute in contact de un puternic ligament interosos, situat in sinus tarsi (.107,108,109), de un ligament extern si unul posterior. Impreuna, aceste ligamente formeaza chingile de mentinere a articulatiei astragalo-calcaneene.

ArticulatIa medio-tarsiana tot o artrodie, uneste cele doua oase ale tarsului posterior, astragalul si calcaneul, cu primele oase ale tarsului anterior- scafoidul si cuboidul. Ea este formata din doua articulatii distincte:

- astragalo-scafoidiana (interna);

- calcaneo-cuboidiana (externa).

Ambele articulatii sunt mentinute in contact de cate un ligament superior si un ligament inferior, plus un ligament comun, numit ligamentul in Y- cel mai important ligament al articulatiei medio-tarsiene. Are aceasta denumire pentru ca se bifurca intr-un fascicul intern, care se insera pe fata postero-externa a scafoidului si unul extern, care se insera pe fata dorsala a cuboidului.

Articulatia subastragaliana si cea medio-tarsiana determina miscarile complexe, ami greu de definit, pentru ca se fac concomitent in mai multe uri. In realitate, toate miscarile se efectueaza in jurul unui ax rezultanta, numit axul HENKE - linie imaginara, oblica dinainte- inapoi, dinauntru- in afara, de sus in jos, trecand prin marginea interna a colului astragalului si tuberculul postero-extern al calcaneului.

Complexul miscarilor este format din:

- adductie-supinatie-flexie tara care constituie miscarea de inversie sau rasturnare inauntru (Papilian);

- abductie- pronatie- flexie dorsala care constituie miscarea de eversie sau rasturnarea in afara (Papilian).

2.4.3 Articulatiile tarsului anterior

Tarsul anterior este format numai din articulatii e, in care singurele miscari posibile sunt cele de alunecare. Ele continua miscarile tarsului posterior. Rolul cel mai mare al acestor articulatii este de a asigura elasticitatea tarsului in diferite imprejurari fiziologice si sa-l protejeze impotriva traumatismelor.

De importanta practica pentru chirurgi si kinetoterapeuti este articulatia tarso-metatarsiana sau articulatia lui LISFRANC, care uneste cuboidul si cele trei oase cuneiforme cu bazele celor 5 metatarsiene. In mod normal, linia articulara, care uneste tuberozitatea metatarsianului I cu tuberozitatea metatarsianului V, se prezinta ca o linie curba, cu convexitatea anterioara. In cazul proeminarii metatarsianului II (asa numitul 'mont') intre cele trei cuneiforme, constituie un accident care intrerupe uniformitatea conturului liniei determinand tulburari majore in statica si dinamica piciorului.

Articula]iile piciorului v\zute de jos `n sus