Este un medicament de sinteza care contine in molecula lui iod. Administrata oral se absoarbe foarte lent. in primele zile de tratament, medicamentul se acumuleaza incetul cu incetul in diferite tesuturi, mai ales in muschi si in tesutul adipos. Concentratia plasmatica maxima se realizeaza dupa 5 zile de administrare. Biotransformarea amioda-ronei este urmata de eliberarea de iod, care se elimina pe cale renala. Perioada de inju-matatire este de 28 zile.
Eliminarea amioda-ronei incepe dupa cite zile si se echilibreaza dupa o perioada de circa o luna de tratament. Cea mai mare parte se elimina prin scaun, dupa trecerea prin ficat. O mica cantitate de iod se desface din molecula si se elimina pe cale renala (6 mg in 24 ore). Dupa oprirea tratamentului, efectul se mentine timp de 1030 zile, iar eliminarea completa din organism dureaza aproximativ 7 luni.
Proprietati farmacodinamice. Amiodarona diminueaza efectele de tip simpatico-mimetic, obtinute cu substante actitoare ale receplorilor a-adrenergici. Amiodarona reduce (fara a bloca) efectele stimularii sistemului nervos simpatic sau ale catecolaminelor. Ea are un efect bradicardizant in tahicardia si-nuzala.
Amiodarona creste rezer energe-tica a miocardului, amelioreaza irigatia acestuia si il protejeaza de hiperstimularea adrenergica. Medicamentul reduce semnificativ nevoile de oxigen ale miocardului si consumul de
glucide endogene de catre acesta indus de catre catecolamine. Are si un efect coronarodilatator.
Efecte electrofiziologice. Amiodarona inhiba iesirea K+ din celulele miocardului (efluxul de K+) fara sa afecteze curentii transmembranari de Na+ si Ca2+.
Efecte eleclrocardiografice.
Modificarile electrocardiografice caracteristice, numite si 'cordaronice\", sint : aplatizarea, diminuarea amplitudinii, prelungirea undei T si apari- tia undelor U. Prin suprapunerea undei U peste undele T se realizeaza un aspect bifid al acestora din urma. Amiodarona prelungeste interlul Q-T.
Indicatii si contraindicatii. Este indicata in : tahicardia paroxistica, supraventriculara si ventriculara, tahicardia sinuzala ; extra- sistolele supraventriculare si ventriculare ; flutterul atrial si
fibrilatia atriala.
Medicamentul mai este indicat in arilmiile din sindromul WPW. Amiodarona este contraindicata in : bradicardia sinuzala, blocul sino-atrial, blocul atrioventricular, distiroidii, alungirea interlului QT si sarcina.
Calea de administrare,preparate, doze. Amiodarona este comercializata sub denumirea de Cordarone, care se gaseste in comprimate de 200 mg. Doza de atac este de 23 comprimate pe zi, timp de 815 zile. Doza de intretinere este de 1 comprimat pe zi. 5 zile pe saptamina, cu 2 zile pauza neconsecutive. Comprimatele se administreaza in 23 prize in timpul sau la sfirsitul meselor principale.
In administrarea de amio-darona trebuie sa se tina seama de cite precautii. La bolnavii cu
insuficienta cardiaca, preexistenta, administrarea de amio-darona suprimind angorul si aritmia, determina pe bolnav sa duca o viata acti care cere efort mai mare din partea miocardului. in asemenea cazuri, insuficienta cardiaca latenta, preexistenta, se poate accentua. indepartarea tulburarilor clinice si hemodina-mice se poate realiza cu usurinta prin administrare de tonicardiace, digitalice si diuretice. Efectele secundare ale medicamentului pot fi evitate sau diminuate prin administrarea unei doze minime eficace de amiodarona care se sileste la fiecare bolnav prin tatonare.
Efecte secundare. Amiodarona produce bradicardie, rarind frecventa cardiaca pina la 5060 batai pe minut, in special la virst-nici si la bolnavii digitalizati. Cind frecventa cardiaca scade sub 50/minut se impune intreruperea tratamentului. in rare cazuri, amiodarona poate produce hipertiroidie sau hipotiroidie, datorita iodului eliberat prin biotransformarea moleculei de amiodarona. Tot in rare cazuri, medicamentul poate produce fenomene de fotosensibilizare, motiv pentru care in cursul tratamentelor prelungite, se recomanda evitarea expunerii la soare. in cursul tratamentelor prelungite si cu doze mari se poate produce coloratia albastruie (falsa cianoza) a pielii fetei, pavilionului urechii si, mai rar, pe fata dorsala a miinilor.
Dupa intreruperea administrarii medicamentului, aceasta pigmentatie dispare complet, dar foarte lent. In cursul tratamentului se mai obser microdepozite corneene, care sint asimptomatiee si reversibile in de-curs de 612 luni. De aceea, in cursul trata- mentelor prelungite trebuie efectuate periodic examene oftalmologice. in rare cazuri si [in doze excesive (de 3 ori doza maximala) [se poate produce o neuropatie periferica.
MEXILETINA
Medicament analog lidocainei, cu efecte [anestezice locale similare si proprietati anti-
aritmice. Se absoarbe bine dupa administra-rea orala, realizind concentratii plasmatice in interl de 24 ore. Concentratia eficace este de 12 micrograme/ml plasma. Este mc- olizata aproape in totalitate in ficat. Timpul de injumatatire a medicamentului din plasma este de 10 ore. Se excreta prin urina, sub forma de meoliti si ca atare (sub 10%).
Efecte electrofiziologice. Mexiletina creste perioada refractara efecti a nodului atrio- Ventricular si a sistemului His-Purkinje. In fluenteaza nesemnificativ functia nodului
sinuzal. Mexiletina deprima viteza maxima de depolarizare. Nu modifica potentialul de repaus. Ca si lidocaina, mexiletina scurteaza
durata potentialului\'de actiune. Obsertiile clinice au aratat ca la bolnavii cu sistem ex-citoconductor normal, mexiletina are efecte electrofiziologice abile cu cele ale lidocainei si fenitoinoi.
Aceste efecte contrasteaza cu cele ale chinidinei si procaina-midei.Efecte electrocardiografice si hemodina-mice. Mexiletina influenteaza in mod semnificativ electrocardiograma. Principalul efect hemodinamic este
hipotensiunea arteriala.
Indicatii si contraindicatii. Mexiletina este indicata indeosebi in
aritmiile ventriculare care apar in cursul evolutiei infarctului miocardic acut si in angina pectorala, ca si in aritmiile ventriculare induse de glicozizii di-gitalici sau de alte medicamente.
Este contraindicata in tulburarile de conducere atrioventriculara, cit si in tulburarile automatismului cardiac care evolueaza cu bra-dicardie si
hipotensiune arteriala. Medicamentul mai este contraindicat in
insuficienta hepatica si insuficienta renala ea si in boala Parkinson (accentueaza tremurul).
Calea de administrare, preparate, doze. Mexiletina este comercializata sub denumirea de 'mexitil\", sub forma de capsule ce contin 200 mg pentru calea orala si in fiole de 250 mg pentru calea intravenoasa. Mexiletina se administreaza oral, initial 400 mg, apoi cite 200 mg la fiecare 8 ore. La nevoie se introduce intravenos, la inceput 50250 mg in-interl de 510 minute, apoi in perfuzie in prima ora 250 mg, in urmatoarele 2 ore cite 125 mg, apoi 3060 mg/ora. Mexiletina se poate asocia cu lidocaina.
Efecte secundare. Dintre reactiile adverse,
greata si rsaturile sint relativ frecvente. Rareori pot .surveni
ameteli si halucinatii. Supradozarea, mai ales cind se administreaza intravenos, poate provoca bradicardie, hipotensiune, convulsii. Reactiile adverse sint dependente de doza, apar mai ales dupa administrarea intravenoasa a medicamentului si dispar rapid dupa intreruperea tratamentului. Dintre tulburarile nervoase sint inca de mentionat cefaleea. confuzia, nistagmusul. vorbirea nearticulata, ataxia si tremurul.
VERAPAMILUL
Acest medicament a fost introdus in terapeutica mai intii pentru actiunea lui antian-ginoasa si apoi pentru actiunea antiaritmica. [Este medicament de sinteza inrudit ca structura chimica cu papaverina. Aproximativ 80% din doza de verapamil se absoarbe dupa 13 ore de la administrarea orala, iar concentratia plasmatica maxima este atinsa dupa 23 ore. Aproximativ 80% din cantitatea de medicament absorbita se elimina prin bila, sub forma de meoliti, dupa 8 ore de la administrare, iar restul se elimina ca atare prin
urina dupa 48 de ore de la administrare. Este rapid meolizat de catre ficat si de aceea, doza orala este de 5 ori mai mare decit cea pe cale venoasa. Se considera ca actiunea selecti a verapamilului asupra nodului atrioventricular se datoreste meta-bolitilor sai care au activitate antiaritmica.
Efecte electrofiziologice. Principalul efect al verapamilului consta in blocarea patrunderii ionilor de calciu din mediul extracelu-lar in fibra miocardica prin membrana acesteia. Verapamilul creste functia de forma a nodului atrioventricular pentru impulsurile care vin de la atrii catre ventricul, ceea ce explica utilitatea sa in aritmiile supraven-triculare cu frecventa ventriculara rapida, indeosebi cind digitalicele nu sint suficiente pentru a rari cit trebuie frecventa ventriculara.
Efecte electrocardiografice si hemodina-mice. Supradozajul de verapamil provoaca bradicardie, subdenivelarea segmentului ST si bloc atrioventricular de gradul I. Verapamilul deprima contractilitatea miocardica tot prin inhibarea influxului de ioni de calciu in celulele miocardului, precipitind insuficienta cardiaca si scaderea tensiunii arteriale. Verapamilul creste durata complexului QRS.
Calea de administrare, preparate, doze.
Verapamilul se administreaza oral in doza de 120360 mg/zi, fractionat in 34 prize, de preferinta la mese (pentru a evita
arsurile epigastrice). Doza pentru administrare intra-venoasa este de 510 mg, care se injecteaza in 23 minute, continuind eventual cu o perfuzie ce contine 15 mg de substanta in 250 ml solutie glucozata perfuzata in 8 ore. Indicatii si contraindicatii.
Medicamentul este indicat in special in aritmiile supraven-triculare ca tahicardia jonctionala paroxistica, fibrilatia atriala si flutterul atrial cu frecventa ventriculara rapida. Verapamilul este contraindicat in blocul atrioventricular complet,
infarctul miocardic acut, insuficienta cardiaca, socul cardiogen, hipotensiunea severa. Este important de retinut faptul ca asocierea verapamilului cu propranolol este riscanta, deoarece ambele medicamente deprima automatismul sinuzal, conducerea a-trioventriculara si contractilitatea miocardica. De asemenea, asocierea verapamilului cu digitalice poate duce la deprimarea excesi a conducerii atrioventriculare.
Administrarea concomitenta cu medicamente anti-hipertensive si cu alte antiaritmice necesita prudenta si doze scazute.
Toxicitate si reactii adverse. Toxicitatea verapamilului se exprima indeosebi prin
tulburari cardiosculare ca asistolie tranzitorie, colaps in special la bolnavii cu insuficienta cardiaca si edem pulmonar acut cardiogen cu evolutie severa, bloc A-V.
ALTE ANTIARITMICE BRETILIUL
Medicament de sinteza cu proprietati neu-rosimpatolitice, folosit initial ca antihiper-tensiv, iar ulterior ca antiaritmic de tip particular.
Efecte electrofiziologice. Bretiliul creste durata potentialului de actiune si prelungeste perioada refractara efecti a fibrelor Purkinje. De asemenea, creste in mod caracteristic pragul pentru fibrilatia ventriculara. In anumite conditii poate favoriza repolari-zarea fibrelor miocardice depolarizate patologic, efect atribuit eliberarii initiale de nora-drenalina din terminatiile nervoase simpatice.
Calea de administrare, preparate, doze.
Medicamentul se foloseste sub forma de tosi-lat de bretiliu in perfuzie intravenoasa, in doza de 510 mg/kg corp. Efectele antiarit-mice pot sa dureze 612 ore dupa o singura doza. Doza se poate repeta dupa 12 ore daca aritmia persista. Doza de intretinere este de 510 mg/kg corp la fiecare 68 ore sau de 12 mg/minut in perfuzie intravenoasa continua. Aproximativ 7080% din medicament se excreta, ca atare, prin urina. Administrarea de bretiliu se face in conditii de supraveghere clinica si electrocardiogra-fica in unitatile de terapie intensi.
Indicatii si contraindicatii. Principala indicatie a tosilatului de bretiliu o constituie aritmiile ventriculare grave care nu raspund la antiaritmice de prima linie ca lido-caina si procainamida. Bretiliul nu este indicat in aritmiile ventriculare induse de digitala. Medicamentul este contraindicat in caz de insuficienta cardiaca congesti severa, bloc atrioventricular si bradicardie sinuzala marcata.
Efecte secundare. Bretiliul este un medicament, in general, bine tolerat. in rare cazuri, el provoaca o crestere moderata a tensiunii arteriale, la scurt timp dupa administrare, datorita eliberarii de norepinefrina din terminatiile nervoase simpatice. in aproximativ 20A/o din cazuri, bretiliul produce tahicardie sinuzala prin acelasi mecanism. Datorita efectelor blocante ale receptorilor adre-nergici (efecte parasimpaticolitice) la 5075% din bolnavii tratati se produce o hipotensiune arteriala.
TOCAINiDA
Preparat oral de lidocaina, cu proprietati electrofiziologice asemanatoare cu ale lido-cainei. Aproximativ 60% din doza absorbita este meolizata in ficat, iar restul de 40% se elimina neschimbata prin urina. Dozele de 400800 mg administrate la 8 ore realizeaza concentratii terapeutice eficace de 515 g/ml. in aceasta concentratie plasma-tica, tocainida este eficace in aritmia sistolica ventriculara si tahicardiile ventriculare in 80% din cazuri. Efectele secundare constau in
tulburari gastrointestinale, tulburari nervoase si, mai rar, eruptii cutanate.
APRINDINA
Medicament de sinteza asemanator ca structura chimica si ca proprietati farmacologice cu procainamida. Dozele terapeutice au ca efecte electrofiziologice : prelungirea timpului de conducere a impulsului in miocardul atrial, nodul atrioventricular si mai ales sistemul His-Purkinje, cresterea perioadei refractare a nodului atrioventricular. A-prindina se administreaza obisnuit pe cule orala in doza de 50150 mg/zi, in doua prize la interl de 12 ore. Este eficace in aritmiile ventriculare pentru reducerea tahicardiei ventriculare. Se poate administra intravenos, dar nu are antaje fata de procainamida. Doze mai mari de aprindina provoaca tulburari neurologice printre care tremor, ataxie si chiar rigiditate extrapiramidala, mai frecventa la batrini. Aprindina provoaca si alte tipuri de efecte secundare cu bloc cardiac,
icter colestatic si, mai rar, agranulocitoza.
ETMOSINA
Derit de fenotiazina folosit cu unele rezultate bune in aritmiile ventriculare. Medicamentul este mai putin eficace in flutterul atrial, fibrilatia atriala si tahicardia sinuzala.
AJMALINA
Alcaloid extras din ta Rauwolfia, care are proprietati antiaritmice asemanatoare cu cele ale procainamidei. Ajmalina prelungeste timpul de conducere a impulsului la nivelul atriului, nodului atrioventricular si, mai ales, in sistemul His-Purkinje. De asemenea, medicamentul prelungeste perioada refractara a fasciculului accesoriu la bolnavii cu sindrom WPW. Efectul este de scurta durata, corespunzator unui timp de injuma-tatire de 58 minute. Ajmalina este eficace in aritmiile ventriculare. Se administreaza pe cale intravenoasa, sub forma de sulfat de Ajmalina, in doza de 50 mg/minut sau fractio-nat cite 10 mg la fiecare 3060 secunde. Doza initiala se poate repeta de 46 ori pe zi sub controlul presiunii arteriale si al electrocardiogramei.
Scaderea presiunii arteriale sau alungirea excesi a complexului QRS impun oprirea injectarii. Administrarea orala de Ajmalina este mult mai putin eficace decit cea intravenoasa, motiv pentru care calea orala nu se foloseste in practica.
Derit semisintetic de Ajmalina care are efecte antiaritmice mai durabile si care deprima mai putin forta de contractie a miocardului. O doza de 100 mg de Lorajmina este echilenta ca efect antiaritmic cu o doza de 50 mg de Ajmalina. Lorajmina se poate administra si pe cale orala, dar eficacitatea este slaba.
