Medicamentul este un compus de sinteza, cu proprietati antiaritmice, asemanatoare chinidinei si procainamidei. Se absoarbe bine din tubul digestiv, realizind concentratia plasmatica maxima la 2 ore dupa administrarea unei doze. Concentratia plasmatica cu efecte antiaritmice este de 24 micrograme /ml. in singe, disopiramida circula legata de scrum albumine, in proportie de 2030%. Aproximativ 4060A/o mg din doza administrata se elimina netransformata prin urina. Timpul de injumatatire in faza de eliminare este de 56 ore.
Efecte electrofiziologice.

Disopiramida are efecte electrofiziologice mult asemanatoare eu ale chinidinei si procainamidei ; creste durata potentialului de actiune,creste perioada refractara efecti ; scade viteza potentialului de actiune in cursul fazei zero ca si viteza de depolarizare diastolica spontana a celulelor miocardice in cursul fazei 4. Disopiramida scade automatismul inimii si viteza de conducere a impulsului. Ca si in cazul altor antiaritmice, scaderea concentratiei K din singe (hipopotasemie) diminueaza efectele antiaritmice ale drogului.

Disopiramida deprima conducerea, deprima cqntrac-tilitalea miocardica si are proprietati anti-colinergice. Spre deosebire de chinidina, disopiramida nu modifica activitatea de control a sistemului nervos vegetativ simpatic asupra inimii.
Efecte electrocardiografice. Disopiramida produce alungirea undei P si a interlului PR (prin intirzierea conducerii atrioventri-culare a impulsului). Disopiramida produce, largirea complexului QRS si a interlului QT. Aceste efecte sint dependente de doza.

Toxicitate si reactii adverse. Medicamentul este, de obicei, bine suportat. El provoaca relativ frecvent reactii nedorite, minore, ele tip atropinic (anticolinergic) ca uscaciune a gurii, tulburari de vedere, constipatie, dificultate in mictiune. Rareori pot aparea tulburari digestive ca : greturi, rsaturi, diaree si dureri abdominale. Deprimarea functiei con-tractile a miocardului poate avea consecinte adverse la bolnavii cu deficit al pompei cardiace. Au mai fost semnalate si alte reactii adverse printre care : mictiuni dificile, eruptii cutanate, psihoze acute, icter colestatic, hipoglicemie si agranulocitoza (rareori), oboseala, stare de slabiciune, dureri de cap, nervozism, stare de rau general, insomnie, stari depresive, impotenta sexuala.

Indicatii si contraindicatii. Disopiramida este indicata in : artimia extrasistolica atriala si ventriculara, tahicardia paroxistica supra-ventriculara si ventriculara, prevenirea recidivelor de flutter atrial si fibrilatie atriala dupa defibrilare electrica sau chimica (convertirea acestor aritmii la ritm sinuzal prin soc electric extern sau medicamente antiaritmice), prevenirea aritmiilor din cursul evolutiei infarctului miocardic acut, tahicardiile paroxistice din sindromul WPW.

Disopiramida este contraindicata in : insuficienta cardiaca (deoarece scade contractilitatea fibrei miocardice), tulburarile de conducere alrioventriculare si intra ventriculare (deoarece scade viteza de conducere a impulsului marind gradul de bloc). Datorita proprietatilor ei anticolinergice, disopiramida mai este contraindicata in glaucom (creste presiunea intraoculara) si adenomul de prostata (creste riscul retentiei de urina).

Calea de administrare, preparate, doze. Comercializata sub denumirea de ritmodan, disopiramida este prezentata in capsule ce contin 100 mg substanta acti ca si in solutie injecila pentru uz intravenos. Doza de atac este de 300 mg in prima zi. urmata de o doza de intretinere de 100 mg la fiecare 6 ore pina la doza maxima de 600 mg. In cazurile de tahicardie ventriculara, rezistenta la tratament, doza de atac poate fi de 400 mg la 6 ore sub control electrocardiografie. Doza de intretinere este riabila de la caz la caz intre 100400 mg/zi. De regula, doza de intretinere este de 200 mg/zi.

LIDOCAINA

Lidocaina este un anestezic local, care are si proprietati antiaritmice marcante. Se absoarbe aproape in totalitate din tractul gas-trointestinal, dar 70% din cantitatea absorbita este meolizata in ficat la trecerea ei prin acest organ, inainte de a ajunge in circulatia generala si de a se distribui in diferite tesuturi. De aceea, dupa administrarea orala, concentratia lidocainei plasmatice este mica, iar a meolitilor sai este mare. Concentratiile plasmatice terapeutice ale lidocainei nu pot fi atinse decit dupa administrarea intravenoasa a drogului.

O singura doza administrata 'in bolus\" intravenos dispare repede din singe deoarece medicamentul se distribuie rapid in tesuturi unde isi exercita efectele terapeutice la 1520 minute de la administrare. Pentru atingerea si mentinerea concentratiei plasmatice eficace care este de 1,25 mg/ml, lidocaina trebuie per-fuzata continuu intravenos intr-un ritm de 23 mg/minut, care acopera cantitatea bio-degradata in ficat si eliminata. Efecte elcclrofiziologice. Aceste efecte sint esential ventriculare si se exercita la nivelul retelei Purkinje si, mai ales, la nivelul jonctiunii dintre aceasta si fibrele contractile ale miocardului ventricular.

Lidocaina creste viteza de conducere a impulsului la nivelul retelei Purkinje, dar nu influenteaza conducerea atrioventriculara. Lidocaina creste viteza de conducere a impulsului si scade perioada refractara la nivelul jonctiunii dintre reteaua Purkinje si fibrele musculare contractile, in-departind blocul unidirectional sau bidirectional. Lidocaina este biotransformata la nivelul lizozomilor celulelor hepatice si de aceea in bolile ficatului exista pericolul su-pradozarii. La gravide, medicamentul traverseaza bariera placentara si este degradat de ficatul fatului tot atit de rapid ca si de cel al mamei.

Timpul de injumatatire este de 1/22 ore. Ciroza hepatica, infarctul acut de miocard, insuficienta cardiaca severa si starea de soc cresc timpul de injumatatire si maresc concentratia plasmatica a lidocainei. Asocierea propranololului in tratament, medicament care diminueaza fluxul sangvin hepatic, mareste, de asemenea; concentratia plasmatica, necesitind micsorarea concentratiei plasmatice si deci mecanismul reintrarii impulsului. Lidocaina scade durata potentialului de actiune la nivelul retelei Purkinje si totodata perioada refractara efecti proportional mai mult decit potentialul de actiune.

Medicamentul creste raportul dintre perioada refractara efecti si potentialul de actiune. Lidocaina scade automatismul centrilor ecto-pici ventriculari prin scaderea pantei de depolarizare (faza a IV-a). In acelasi timp, ea creste pragul de exciilitate a celulelor miocardice.
Efecte electrocardiografice. in genera], li-docaina are efecte neglijabile asupra traseului electric. In rare cazuri ea poate scurta interlele P-R si Q-T.
Efecte hemodinamice.
In doze terapeutice de 14 mg/minut, lidocaina nu influenteaza semnificativ presiunea arteriala si frecventa cardiaca. In doze mai mari decit cele terapeutice,lidocaina poate produce totusi hipotensiune arteriala, scaderea fortei de contractie a miocardului (efect inotropic negativ), cresterea presiunii telediastolice in ventriculul sting si scaderea debitului cardiac.
Indicatii si contraindicatii. Lidocaina este indicata cu rezultate foarte bune in extrasistolele si tahicardiile ventriculare de diferite origini, inclusiv dupa intoxicatia digita-lica si socul electric extern.

Ea este indicata, de asemenea, pentru prevenirea extrasistolelor ventriculare si a tahicardiei ventriculare care complica infarctul miocardic acut recent. Lidocaina mai este indicata in fibri-latia ventriculara ca tratament auxiliar deoarece ea creste pragul de fibrilare si scade frecventa raspunsurilor ventriculare multiple la stimulii prematuri. Lidocaina este contraindicata la bolnavii cu hipersensibilitate la medicament sau la anestezice de tip aminic. Lidocaina mai este indicata in blocul atrio-veritricular complet, in blocul sinoatrial si intraventricular.
In blocul complet, iidocaina suprima paeemakerii idioventriculari, putind determina oprirea ventriculara. Lidocaina mai este contraindicata in fibrilatia atriala cu conduceri aberante deoarece ea poate I creste viteza de conducere a impulsului prin nodul atrioventricular. Lidocaina are si contraindicatii relative si anume : boli ale pa-renchimului hepatic, insuficienta cardiaca, insuficienta renala, hipovolemie, socul si prezenta de convulsii in antecedentele bolnavului provocate de lidocaina.

Calea de administrare, preparate, doze. Lidocaina se administreaza pe cale intrave-noasa si intramusculara. Ritmul de administrare pe cale intravenoasa este de 1,4 mg/minut, iar doza totala din 24 ore nu trebuie sa depaseasca 4 g. Pentru calea intramusculara se folosesc doze de 250300 mg la interle de 23 ore fara a se depasi doza totala de 4 g/zi. in tara noastra lidocaina se comercializeaza sub denumirea de xilina. Se foloseste solutia l% sau 4% de la caz la caz. Toxicitate si reactii adverse.

Toxicitatea lidocainei difera in raport cu calea de administrare. Ingestia unei doze mari de lidocaina este urmata de ameteli si pareza a limbii. Supradozarea de lidocaina administrata intravenos poate fi urmata de reactii adverse care se manifesta, in primul rind, prin tulburari nervoase si psihice si in al doilea rind, prin tulburari cardiosculare si respiratorii. Studii consacrate problemei au aratat ca : 4% din reactiile adverse sint de ordin nervos.

Manifestarile toxice cu risc vital constau din : deprimarea respiratorie, stare comatoasa, crize convulsive asemanatoare celor epileptice, bloc atrioventricular, oprirea inimii si hipotensiunea arteriala severa. Fenomenele toxice, fara risc vital, constau in : confuzie, agitatie, psihoza, convulsii minore, somnolenta, dizartrie, vertij, tremuraturi. tulburari vizuale, tiuituri in urechi, greturi, bradicardie si hipotensiune arteriala. Una din complicatiile grave ale administrarii in-travenoase de lidocaina este oprirea sinu-zala care se produce mai ales la bolnavii cu cardiopatie ischemica si boala nodului sinu-zal. Reactiile alergice sint rar intilnite : la bolnavii cu deficit functional hepatic administrarea intravenoasa de lidocaina poate fi urmata de fenomene toxice, chiar atunci cind se folosesc doze mai mici decit cele tolerate de indivizi cu functia hepatica normala.

FENITOINA

Difenilhidantoina sau fenitoina este un medicament antiepileptic care are si proprietati antiaritmice. Medicamentul se absoarbe repede din tractul gastrointestinal. in plasma sangvina, fenitoina are o perioada lunga de injumatatire, de aproximativ 22 de ore. Concentratia plasmatica este aproximativ aceeasi, indiferent daca doza pe 24 ore este mica sau fractionata. Concentratia plasmatica eficace este de 1018 mg/ml. Dupa absorbtie, fenitoina se fixeaza indeosebi in ficat si SNC. Este meolizata la nivelul mi-crozomilor hepatici. Cea mai mare parte din cantitatea de fenitoina ingerata se elimina prin urina sub forma de meoliti si numai 5% ca atare, netransformala.

Efecte electrofiziologice. Fenitoina creste viteza de depolarizare a fazei zero si incetineste depolarizarea in faza 4. Medicamentul scade perioada refractara efecti si durata potentialului de actiune, crescind raportul dintre perioada refractara si potentialul de actiune. Creste viteza de conducere a impulsului prin nodul atrioventricular si sistemul Purkinje. Ea amelioreaza, de asemenea, conducerea la nivelul atriilor. Scade automatismul centrilor ectopici indeosebi in intoxicatia digitalica prin atenuarea pantei de depolarizare diastolica spontana.
Efecte electrocardiografice. Are efecte numai asupra electrocardiogramei. Ea poate scurta interlele P-R si Q-T.

Efecte hemodinamice. Poate scadea debitul cardiac si poate creste presiunea telediasto-lica din ventriculul sting. De asemenea, medicamentul poate scadea tensiunea arteriala.
Indicatii si contraindicatii. Fenitoina este indicata indeosebi in tahicardiile supraven-triculara si ventriculara induse de digitala (supradozaj digitalic). Ea este de asemenea indicata pentru profilaxia aritmiilor induse de socul electric extern. Nu este eficace in convertirea fibrilatiei atriale sau flutterului atrial in ritm sinuzal. Medicamentul are, de asemenea, eficacitate slaba in aritmiile su-praventriculare, nelegate de intoxicatia digitalica. Fenitoina mai este indicata in aritmiile jonctionale si tahiaritmiile din WPW cu rezultate foarte slabe.

Contraindicatiile fenitoinei sint : hipersensibilitatea la medicament si la fenobarbital : bradicardia sinuzala, tahiaritmiile din blocul atrioventricular de gradul II sau blocul A-V complet (fenitoina poate suprima pacemakerul indioventficular, inainte ca blocul AV sa dispara). In sfirsit, fenitoina mai este indicata in insuficienta cardiaca congesti si hipotensiunea arteriala.

Calea de administrare, preparate, doze.
Fenitoina se administreaza atit pe cale orala, cit si pe cale intramusculara si intravenoasa. O leta de fenitoina contine 100 mg de difenilhidantoma sodica. Doza de incercare sau de atac este de 1000 mg in prima zi, de 500600 mg in a doua si a treia zi, iar do/a de intretinere este de 400 mg (4 lete pe zi). Pentru administrarea intramusculara, doza este de 100150 mg la 68 ore, iar pentru calea intravenoasa, doza este de 50 mg/minut pina la 250 mg, aceasta ultima doza se repeta la nevoie dupa 20 minute. Toxicitate si reactii adverse.

Toxicitatea fenitoinei se exprima prin numeroase reactii adverse. Cei mai multi bolnavi se pling de ataxie, tulburari de coordonare, tremor, nis-tagmus si diplopie. Alcalinitatea drogului provoaca greturi si rsaturi. Administrarea timp indelungat poate determina hiperpla-zia ganglionilor, osteomalacie si hirsutism. Injectata intravenos in doza mai mare de 50 mg/minut, fenitoina poate provoca oprirea respiratiei, aritmii si hipotensiunea arteriala.

PR0PAN0L0LUL

Dintre medicamentele care blocheaza beta-receptorii adrenergici, impiedicind efectele stimulatoare ale sistemului nervos simpatic si catecolaminelor (adrenalina si noradrenalina) asupra inimii, medicamente cunoscute sub numele de belocante, propranololul este cel mai des folosit in practica medicala. Propranololul se absoarbe bine pe cale digesti, concentratia plasmatica maxima fiind atinsa dupa 90 minute de la ingestia unei doze unice.

Concentratia plasmatica la care apare efectul belocant al propranololului este de 550 micrograme/ml, iar cea la care apare efectul antiaritmic este de 4085 micrograme/ml. Dupa absorbtie, medicamentul se distribuie rapid in tesuturi, indeosebi in plamini, ficat, rinichi, creier si miocard. Propranololul este meolizat in ficat si eliminat prin urina. Unii din produsii de bio-transformare manifesta proprietati antiarit-mice. Timpul de injumatatire este de aproximativ 4 ore. Acesta este mult prelungit la hepatici.
Efecte electrofiziologice. Propranololul scade viteza de depolarizare in faza zero si in faza 4.

El creste perioada refractara efecti, in doze mari, propranololul poate scurta durata potentialului de actiune al tesutului excitoconduclor al inimii. Propranololul silizeaza membrana celulelor miocardice prin diminuarea transferului transmem-branar de cationi (Na+, K+ si Ca2+). Medicamentul scade automatismul nodului sinu-zal prin incetinirea depolarizarii diastolice spontane. El scade viteza de conducere a impulsului atit prin efect direct, cit si indirect, prin blocarea receptorilor betaadrener-gici, favorizind disparitia aritmiilor care au la baza mecanismul reintrarii. Propranololul scade exciilitatea miocardului ca si automatismul centrilor ectopici, mai ales la nivelul etajului atriai.

Efecte electrocardiograt\'ice. Propranololul creste interlul P-R putind provoca bloc cardiac, la bolnavii cu tulburari de conducere atrioventriculara. Medicamentul scurteaza interlul Q-T. Asupra duratei complexului, efectele sint minime.
Efecte hemodinamice. Propranololul scade forta de contractie a miocardului (efect ino-tropic negativ) cu urmatoarele consecinte : scaderea debitului-bataie ; scaderea vitezei cu care se dezvolta presiunea intraventriculara in timpul sistolei ; scaderea vitezei de ejec-tie ; cresterea dimensiunii telediastolice ventriculare. Propranololul scade sau impiedica raspunsul inotropic si cronotropic pozitiv al inimii in cursul efortului.

Indicatii si contraindicatii. Propranololul este indicat in tahicardiile sinuzale de toate tipurile, dar mai ales in cele din starile nevrotice

anxioase si hipertiroidism (rezultate foarte bune). El mai este indicat in tahicardia atriala paroxistica si tahiaritmiile din sindromul WPW (rezultate bune). Proprano- -lolul este, de asemenea, indicat in convertirea flutterului atriai si fibriiatiei atriale la ritm sinuzal (rezultate mediocre) ca si in prevenirea recidivelor de flutter atriai si fi-a brilatie atriala cind aceste aritmii au fost convertite la ritm sinuzal prin alte mijloace terapeutice (rezultate foarte slabe). Propranololul mai este indicat in aritmia extrasis-tolica atriala jonctionala si ventriculara ca si in tahicardia ventriculara (rezultate mediocre).

Contraindicatii absolute are in : bra-dicardiile sinuzale, insuficienta cardiaca (cind aceasta este provocata de tahiaritmii, propranololul nu este contraindicat) ; blocul AV de gradul II si blocul AV complex ; blocurile de ramura si blocurile bifasciculare ; cordul pulmonar, socul cardiogenic ; astmul bronsic si bronhopneumopatia obstructi cronica. Propranololul mai este contraindicat in cursul sarcinii. Gontraindicatiile relative ale propranololului sint : infarctul miocardic acut (din cauza efectului inotropic negativ) ; insuficienta cardiaca in care frecventa ventriculara ramine crescuta, in ciuda tratamentului cu digitala ; blocul AV de. gradul I. hi-potensiunea arteriala (mai ales la coronarieni si la virstnicii cu ateroscleroza cerebrala). Mai este contraindicat la diabeticii tratati cu insulina si cu antidiabetice orale, deoarece intensifica reactiile hipoglicemiante.

Calea de administrare, preparate, doze. Propranololul se administreaza obisnuit pe cale orala, dozele utile fiind de 40120 mg/zi, administrate fractionat la interle de 6 ore. in urgente se poate injecta intravenos, lent, o doza de 12 mg, care se repeta la nevoie la fiecare 5 minute, pina la doza totala de 0.1 mg/kg corp greutate.
Toxicitate si reactii adverse. Prirea inimii de influentele stimulatoare ale sistemului nervos vegetativ simpatic si catecolaminelor endogene poate avea consecinte daunatoare. Se pot produce bradicardie sinuzala excesi, bloc atrioventricular de diverse grade si deformarea fortei contractile a miocardului.

Atunci cind functia de pompa a inimii
este deficitara si este dependenta de influenta sistemului nervos simpatic, proprano-lolul poate determina decompensarea sau poate declansa insuficienta ventriculara acuta stinga la bolnavii cu insuficienta cardiaca cronica congesti.
Alte reactii adverse constau in agrarea astmului bronsic, actirea ulcerului gastroduodenal si inducerea de reactii hipoglicemice la diabeticii tratati cu insulina sau antidiabetice orale.