Originar din sudul Europei, sparanghelul salbatic sau umbra-iepu-relui, creste spontan in diverse regiuni ale Frantei (Rhdne, sudul Loirei, de exemplu). Varietati cultivate: sparanghelul din Argenteuil, sparanghelul verde, alb cu rful olet, (era cultivat inca de pe vremea grecilor si a romanilor).
a Principalii constituenti cunoscuti: (cifre aproximative dupa locul de cultura si dupa inaltimea tei): apa (9095%)glucide (1,70 la 3,50%)lipide (0,10 la 0,15% protide (1,60 la 1.90%) celuloza (0,65 la 0,70%)

taminele A, B" B" C

mangan, fier, fosfor, potasiu, calciu, cupru, fluor, brom, iod, asparagina, metilmercaptan (care da urinei mirosul ei caracteristic),

a Proprietati:

Depurativ.

Diuretic.

Drenor hepatic si renal, al intestinului, al plaminilor si al pielii.

Remineralizant.

Fluidifiant sanguin.

Calmant al eretismului cardiac (excitatie nervoasa).

Determina o scadere a glicozuriei.

Laxativ.

a Indicatii:

Astenii fizice si intelectuale, convalescente.

Anemii.

Demineralizare.

Insuficienta hepatica si renala.

Litiaza urinara

Artri tism

Bronsite cronice.

Dermatoze (anumite eczeme).

Viscozitate sanguina.

Palpitatii.

Diabet.

a Mod de folosire:
Ca multe legume: in stare cruda, trecut prin razatoare in aperitive sau sub forma de suc.
N.B.

Sparanghelul este contraindicat in cistita si, pentru unii, in reumatismul articular acut. De fapt, autorii nu sint de acord in toate printele: deci unii prescriu sparanghelul artriticilor si chiar pentru litiazele renale, altii

pare-se mai numerosi

preconizeaza prudenta in aceste cazuri, sparanghelul iritind epiteliul renal. Pe.de alta parte, bogat in purine (24 mg la 100 g

Lederer), leguma aceasta trebuie sa fie consumata cu moderatie de catre bolnai de guta. Guierre avea dreptate reamintind cuntele lui P. Oudinot: "cu conditia de a fi deconcen-trat in doua ape, sparanghelul poate fi admis artriticilor si micilor renali".