Ele constituie al treilea grad de stimulare a organismului uman si trebuie sa fie manevrate cu mai multa prudenta decat cele doua grade precedente. Stropirea sau afuziunea cu apa rece a intregului corp sau numai a unei parti a acestuia se practica intr-o camera cu temperaturi de cea 20 C utilizand dirse operatii simple, dintre care cel mai la indemana poate fi un rezervor cu capacitate mai mare de 10 1, prevazut cu un tub de cauciuc si a carui debit poate fi reglat prin strangerea intre degete a lui.
Jetul de apa utilizat poate sa fie rotund sau* raspandirea apei se va face in evantai. Apa utilizata la stropire are o presiune slaba si va fi folosita in jet continuu, progresand atat in linie dreapta cat si in spirala, insistad cu predilectie in anumite locuri, fie prin cercuri concentrice (la parti inflamate, articulatii, partea groasa a muschilor), fie prin miscari alternati urmand aceeasi linie (grupele ganglionare ale genunchilor, a vintrelor si subtiorilor). Durata aluziunilor nu are nimic fix; in general, ele se intrerup cand pielea se inroseste usor, in mod egal, fara plagi. Ea arata ca intens marmorata. La incepatori, stropirile nu vor depasi mai mult de un minut, caci acestia au piele palida, uscata si la ei reactiunea se face mai incet.
Pentru a grabi reactiunea, se va frictiona cu mana goala, locurile stropite cu apa rece.
Atentie i Se va aa grija ca pacientul sa nu ramana cu picioarele in apa rece in timpul stropirii si in acest scop se va utiliza un gratar de lemn sau pur si simplu o scandura. Ca si la celelalte aplicatii hidrice, reactiunea va fi pregatita printr-o preactiune care, in conditiile aluziunilor consta in gimnastica si dirse miscari musculare, alergari, mers alert etc, pentru a pregati pielea corpului pentru udare. Stropirea fiind terminata, pacientul se va frictiona cu mana goala mai intai pentru a elimina excesul de apa ramas pe corp, iar apoi pentru a realiza reactiunea. Apoi el se va imbraca rapid cu haine uscate, fara a se sterge de apa si va continua sa faca exercitii de gimnastica sau alte miscari. Ca forme de stropire mai importante citam:
1) stropirea gambelor in evantai, rotund sau in spirala de-alungul lor, la ambele picioare, precum si in acelasi timp la partea superioara a genunchilor;
2) stropirea bratelor se practica analog ca si la picioare, precum si stropirea bustului si a spatelui;
3) stropirea generala va fi realizata de o atingere usoara si rapida cu apa, a intregului corp. Jetul de apa in evantai va pleca de la calcai urcand pana la gat si ceafa pentru a cobori apoi pe brat si a se termina la degete. Aceeasi practica se va aplica si celeilalte parti.
Se recomanda a nu se stropi organele toracice decat in cunostinta de cauza. Cel mai indicat este a se margini la o actiune derivativa, combinata cu o actiune locala, mai inofensiva decat a te expune la accidente regreile.
Afuziunea posterioara se face incepand de la calcaie si fiecare parte stropita succesiv, membrele in jet rotund, iar dosul in evantai. Aceasta stropire se adreseaza in special la sira spinarii pe care o tonifica si indirect prin intermediul ei actioneaza asupra organelor viscerale si genitale pentru a le stimula si regulariza functiunile.
4) Stropirile capului si a anumitor organe ale acestuia (ochi, urechi etc) se vor face cu prudenta, caci ele duc usor la congestiuni. Se va face de 5-6 ori inconjurul nasului, al fetei sau al urechilor si se vor sterge apoi cu mana, dupa care se vor acoperi in parte cu un prosop uscat pana la uscarea completa a apei.
In general, o simpla fasa de cap sau chiar o umezire urmata de o acoperire uscata (in nevralgii) vor fi suficiente pentru a face sa dispara durerile de cap si nu se va mai recurge decat rareori la stropirile si baile de cap.
Stropirile totale ca si infasurarile de mare intindere nu vor fi in nici un caz administrate zilnic. Ele se vor aplica in functie de starea de sanatate a bolnavului cat si de rezistenta lui.
Ele se aplica in conditii normale, mai intai 3 zile in sir si apoi dupa pauze conform indicatiei medicului, cate doua zile la rand maximum. Toate stropirile mentionate trebuiesc facute cu mica presiune, apa cazand oblic de sus in jos, la cativa centrimetrii de pielea pacientului. Numai "dusul fulgurant" trebuie sa aiba o presiune forte, bolnavul primind apa de la o distanta de 1-2 m.
Aceasta stropire fulguranta nu se intrebuinteaza niciodata decat in anumite nevralgii si dureri artritice, in inflamatii cronice torpide etc. si cer a fi manevrate cu mare prudenta.
Asemenea dusuri sunt contraindicate la frigurosi, nervosi, supraexitati, sangestivi si neoplasici. in ceea ce priste dusurile in ploaie si cu presiune puternica trebuie aratat ca ele au inconnientul ca nu menajeaza capul, ceea ce poate fi extrem de daunator pentru un om sanatos si cu atat mai mult pentru unul bolnav. Un alt inconnient al lor este acela ca ele ataca corpul din toate partile odata, il supraexcita si din aceasta cauza sunt departe de a conduce la o actiune buna. Singurul dus, cel de tip "colier" cu presiune slaba poate fi intrebuintat fara teama de supraexcitare.
Acest dus, spune doctorul Leon Neuens, reprezinta pentru profesori si pentru majoritatea medicilor '"un nec plus altra" al hidroterapiei, si poate perfect de bine sa fie sters, fara uba, din cadrul terapeuticii prin apa.