Plantele medicinale din intreaga lume si istoria lor sunt cu siguranta la fel de vechi ca inceputurile vegetatiei pe pamant. Nu putem localiza in timp data la care tele au fost utilizate pentru prima oara de catre om, dar stim ca oamenii din fiecare regiune a pamantului au descoperit utilizari importante ale telor medicinale. Istoria si experienta utilizarii acestor te au fost transmise oral timp de milenii. In jurul anilor 2000-3000 i. Hr., au aparut primele relatari scrise asupra utilizarii telor medicinale. Spre exemplu, exista o mare cantitate de mitologie si istorie in jurul busuiocului sfant. Acesta a captit imaginatia umana in India timp de milenii. Gin-sengul a fost utilizat in medicina chineza timp de mai bine de trei mii de ani. Tabelul 3.1 insira adaptogenele in functie de culturile in care au fost utilizate in mod traditional. Deoarece continuam sa studiem modul in care sunt folosite tele in diferite culturi, gasim numeroase asemanari, iar acesta este cu certitudine aderat despre adaptogene.
Privind istoria adaptogenelor, vom incepe din Rusia, parte a fostei Uniuni Sovietice, unde a fost creata denumirea moderna de adaptogen. Vom examina apoi traditia straveche a telor medicinale din India si China.


ISTORIA MODERNA - RUSIA
Istoria moderna a adaptogenelor a inceput la sfarsitul anilor '40. Fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste a desemnat Academia Sovietica pentru Stiinta sa dezvolte un produs care sa sporeasca performanta personalului sau de elita, care includea atleti, personal militar, ofiteri politici si jucatori de sah, care in acelasi timp sa adere la o conduita sanatoasa stricta. Preocuparea sovietica pentru putere militara superioara, performanta in jocurile olimpice, putere politica si maiestrie a bine-cunoscutului balet Balsoi era atat de mare, incat se urmarea tot ceea ce se putea face sa se atinga idealul proeminentei. in 1943, Consiliul Comisarilor Poporului a emis un ordin cu privire la obiectivul gasirii de "substante tonice" pentru muncitorii si soldatii rusi. Oamenii de stiinta rusi au inceput sa studieze diferite substante in cautarea tonicului cu performanta perfecta.

Termenul adaptogen (din cuntul latin adaptare, insemnand a [se] potrivi sau a [se] ajusta) a fost inventat de catre omul de stiinta, doctor in medicina si farmacolog Nikolai V. Lazarev pentru a descrie substantele care intensifica rezistenta nespecifica a corpului la stres. Lazarev si-a efectuat studiile folosind o substanta chimica, dibazol, care s-a descoperit ca sporeste rezistenta organismului la stres in studiile experimentale. Conform lui Lazarev, un adaptogen este un agent care permite unui organism sa contracareze stresorii fizici, chimici sau biologici adversi prin stimularea rezistentei nespecifice fata de un astfel de stres, permitand astfel organismului sa se adapteze la circumstante stresante.

Colegul lui Lazarev, Israel I. Brekhman, a schimbat obiectivul cercetarii adaptogenice de la substante sintetice la substante naturale, impreuna, ei au testat provocarea cercetarii utilitatii si eficacitatii unui grup de mai multe te cu constituenti farmacologici activi.

Primele cercetari rusesti

O mare parte a primelor cercetari asupra adaptogenelor din anii '50 a fost facuta de catre Brekhman, care a studiat ginsengul asiatic {Panax ginseng), ta medicinala chinezeasca clasica a longevitatii. in acel moment, cercetatorii sovietici au fost convinsi de loarea potentiala a ginsengului asiatic ca adaptogen.
Deoarece ginsengul asiatic nu crestea in URSS si era costisitor, Brekhman si-a limitat cercetarile la alte te din familia botanica Araliaceae care cresteau in URSS. in 1959, Brekhman a descoperit ca Eleutherococcus senticosus (eleuthero, cunoscut drept ginseng siberian) are numeroase beneficii ativ cu ginsengul asiatic. Spre exemplu, era mult mai obisnuit, mai putin costisitor, usor de recoltat si mult mai larg adapil la o gama mai sta de oameni. Eleuthero indeplinea, de asemenea, toate criteriile adaptogene ale lui Brekhman si Dardymov ( lista de la inila 28). Capacitatea sa de modula stresul si de a imbunatati performanta sub o larga rietate de conditii a fost probabil cel mai important criteriu. Termenul adaptogen a fost aplicat pentru a descrie actiunea adaptogenului eleuthero ca stimulent si tonic.
Primul articol al lui Brekhman asupra Eleutherococcus, "O noua ta medicinala din familia Araliaceae - Eleutherococcus-ul spinos" (1960), a avut un impact fantastic nu doar asupra comunitatii stiintifice, ci si a marelui public. La doar doi ani dupa prima lucrare publicata a lui Brekhman, extractul de eleuthero a fost aprobat de catre Comitetul Farmacologic al Ministerului Sanatatii din URSS pentru utilizarea zilnica ca stimulent.

Mii de cercetari si studii
Lazarev si Brekhman au creat o echipa de mai bine de 1200 de biologi, oameni de stiinta si medici. Ei si-au desfasurat cercetarile la Institutul de Fiziologie si Farmacologie a Adaptarii din cadrul Academiei Ruse de Stiinte din Vladivostok, situat in regiunea Primorye, din estul indepartat al Rusiei.
Descoperirile si cercetarile lui Brekhman au batatorit calea pentru mai bine de trei mii de experiente clinice si studii experimentale asupra adaptogenelor. Multe dintre aceste te unice au supravietuit perioadei glaciare, adaptandu-se si prosperand in cele mai aspre conditii de viata de pe pamant. Datorita acestui fapt, Brakhman credea ca ele ar putea avea insusiri care ar putea ajuta corpurile noastre sa se adapteze la solicitarile vietii moderne.
Oamenii de stiinta rusi au investigat patru mii de te si au identificat douasprezece te medicinale ca fiind adaptogene.
Majoritatea cercetarilor au fost facute asupra speciilor eleuthero, rhodiola, rhaponticum si schisandra.
Cercetarea de catre rusi a telor adaptogene a fost considerata atat de serioasa, incat in anii '60 studierea lor a devenit un camp al cercetarii biomedicale. Au existat doi curenti ai cercetarii care au condus la aceasta: selectarea extensi a telor pentru substante biologice active si cercetarea asupra efectelor lor asupra stresului. in 1984, oamenii de stiinta rusi au publicat peste 1500 de studii farmacologice si clinice asupra telor adaptogene.
Dupa anii '80, Rusia a trecut prin mari schimbari politice si economice, iar cercetarea asupra adaptogenelor a intrat in declin. Ea a continuat, totusi, la un nivel mai scazut al resurselor si prioritatii.

Eleuthero

Botanistii si cercetatorii cunosc aceasta ta ca Eleuthero-coccus senticosus. Planta a fost initial cunoscuta ca Acanthopanax senticocus, o denumire inca larg folosita de oamenii de stiinta chinezi. Utilizarea Eleutherococcus-u\u\ nu este inregistrata in medicina populara rusa, dar in 1976 s-a estimat ca peste trei milioane de persoane din Rusia utilizau cu regularitate extracte din aceasta ta. Ea a fost folosita de atletii rusi pentru Jocurile Olimpice de la sfarsitul anilor '70 si inceputul anilor '80 si a fost inclusa in programul spatial pentru cosmonauti din 1977.
Eleuthero nu a fost cunoscut sub denumirea de ginseng siberian pana cand a fost ndut in Statele Unite la sfarsitul anilor '60. Vom face referire la ea ca eleuthero, care este denumirea adoptata de publicatia Herb of Commerce a Asociatiei Americane a Produselor Fitoterapeutice.

Eleuthero - Cercetarea clinica

Dupa anii '60, oamenii de stiinta rusi au intreprins sute de studii clinice implicand mii de persoane. Unor subiecti umani obisnuiti si stresati li s-au administrat doze orale cu 33% extract de etanol din radacina de eleuthero. Doze riind de la 2 la 16 miIilitri au fost luate o data pana la de trei ori pe zi, timp de pana la 60 de zile consecutiv (cu interl de odihna de la doua la trei saptamani intre duratele medicatiei). Studiile au masurat raspunsul adaptogen al subiectilor umani la conditii adverse precum caldura, zgomotul, miscarea si sporirea capacitatii de munca si exercitiu fizic. Ei au masurat, de asemenea, imbunatatirea auzului, a vigilentei mentale, a randamentului muncii si a calitatii muncii, deopotri sub stari producatoare de stres si sub performanta atletica. Aceste studii au demonstrat efecte pozitive si realmente absenta efectelor secundare (Farnsworth, 1985).
Au fost intreprinse studii suplimentare asupra eficacitatii clinice si a efectelor secundare ale eleuthero-ului care au implicat mai bine de 2200 de subiecti umani suferinzi de o mare rietate de boli, printre care diabet, hipertensiune, bronsite cronice, cancere si trauma craniana acuta. Aceste studii au aratat imbunatatiri masurabile sau, in unele cazuri, normalizare cu putine efecte secundare.
Rezultatele studiilor sovietice intreprinse cu eleuthero asupra stresului sunt rezumate mai jos. Informatia provine din articolul "Adaptogenele: protectie naturala la stres".17
Subiecti: echipe olimpice sovietice si alte echipe sportive in
cursul antrenamentului competitional si al competitiilor.
Rezultate: imbunatatirea vigorii si recuperarii, sporirea inhalati-
ei de oxigen si o performanta mai buna.

Subiecti: o mie de lucratori in mina din Siberia.

Rezultate: incidenta cazurilor in cursul unei epidemii de gripa a

scazut la doua treimi.

Subiecti: o mie doua sute de soferi de cursa lunga.
Rezultate: imbunatatirea productivitatii, iar incidenta cazurilorIn cursul unei epidemii de gripa a scazut cu 30%.
Subiecti: patrusprezece mii de lucratori la o fabrica de autovehicule.
Rezultate: scaderea cu 30% din total a simptomelor raportate, precum oboseala, insomnie si anxietate; reducerea cu 40% a tensiunii arteriale ridicate si a simptomelor bolilor de inima.
Subiecti: o suta sapte pacienti care luau medicamente pentru

cancer de stomac.

Rezultate: scaderea cu 50% a deteriorarii sistemului imunitar,
scaderea cu 50% a dozei de medicamente necesare pentru a fi
eficienta.
Studii mai recente au fost intreprinse in Japonia si Germania, iar rezultatele au fost concordante celor din cercetarea ruseasca.
Deoarece fiecare ta adaptogena are propria sa istorie unica, am inclus o istorie mai cuprinzatoare a fiecarei te, incluzand studii de cercetare selectate, in monografiile din modulul 7.

Exporturile rusesti
De la inceputul anilor '60, autoritatile sovietice au realizat ca stele lor cercetari asupra adaptogenelor ar putea aduce venit. Ministerul Sanatatii din URSS a infiintat o organizatie comerciala speciala, MedExport, pentru a se ocupa cu exportul de remedii fitoterapeutice. Dupa debutul exportului in 1969, Brekhman, ca reprezentant al MedExport, a calatorit in intreaga lume pentru a promo adaptogenele rusesti. Ca urmare a acestor eforturi, a crescut popularitatea acestor te si in special a eleuthero-ului, in Anglia, Germania, Elvetia, Japonia si Statele Unite.Inainte de moartea sa, in 1994, Brekhman a creat un produs cunoscut drept Principalul. Acest produs consta din mai multe te adaptogene din Rusia, incluzand eleuthero, schisandra, rhaponticum, rhodiola si lemn-dulce. in prezent, este produs in Statele Unite si comercializat de nzatori organizati in retele. Succesul acestui produs in Statele Unite s-a produs in 1996, cand Principalul a fost folosit la Jocurile Olimpice de ra de la Atlanta de catre peste 150 de atleti americani.