In 1972, doctorul Robcrt Atkins publica in Statele Unite o sectiune modest intitulata Dr. Atkins' Diet Relution Lucrarea propunea o metoda originala de slabire, care consta in suprimarea tuturor glucidelor din alimentatie. Argumentul dezltat de Addns era ca glucidele farizeaza secretia de insulina, care proaca stocarea grasimilor. Morala: puteti minca grasimi si proteine dupa bunul plac; atita timp cit nu le veti asocia cu glucide, veti putea slabi. Va aminteste asta, oare, de ceva ? sectiunea lui Atkins a devenit imediat un bestseller, ajungind la sase milioane de exemplare vindute. Va aduce ea aminte si de alte succese de librarie ? Filiatia Atkins-Montignac este un secret cusut cu ata alba. Cititorul atent se va amuza, de altminteri, de asemanarea dintre cele doua carti. Montignac s-a inspirat din plin din teoria dezltata de Atkins

pe care o i examina in detaliu numaidecit , dar a avut inteligenta sa se delimiteze de caracterul ei extremist. Acolo unde Atkins condamna orice glucida, Montignac propune sa nu excludem decit glucidele AreleA (piinea alba, morcovii, porumbul, cartofii) si sa nu amestecam lipide si glucide la aceeasi masa. Trebuie spus ca neplacerile care l-au coplesit pe Atkins dupa publicarea sectiunilor sale i-au impins pe fin sai spirituali sa fie mai prudenti. Vom ajunge si acolo.
Singurul mijloc de a valida (sau nu!) teoria Atkins-Montignac este de a o examina dintr-un unghi stiintific. Cum cei doi confrati ai mei nu au crezut de cuviinta sa detalieze, in lucrarile respective, mecanismele pe care se sprijineau atunci cind revendicau succesul metodei, i face eu acest lucru in locul lor. Adica va i prezenta, atit cit am putut sa le deslusesc, fundamentarile biochimice ale ipotezei lor, ca sa-i intelegeti bine mecanismul.

Conform ipotezei dezltate de Atkins-Montignac, numai de secretia de insulina depinde cresterea in greutate. Montignac ne spune, de exemplu, ca bucata de brinza (bogata in lipide) consumata ca atare nu antreneaza stocaje de energie. Aceasta este una dintre cele mai ciudate afirmatii ale sectiunilor sale. Tin la dispozitia lui Michel Montignac vreo zece studii clinice care atesta eficacitatea regimurilor lipidice pentru stocarea kilogramelor suplimentare. In schimb, sint gata sa studiez documentele pe care s-a sprijinit el, atunci cind si-a formulat afirmatia. imi permit doar sa-i amintesc aici ca :I 1 g de glucoza furnizeaza 3,8 caloriiI 1 g de amidon furnizeaza 4,2 calorii
* 1 g de proteine furnizeaza 4,3 calorii i 1 g de lipide furnizeaza 9,4 calorii
Alta ciudatenie : referitor la Avitamina A B, Montignac scrie: A Trebuie stiut ca zaharul proaca un deficit de vitamina B. Aceasta vitamina este, intr-adevar, necesara in mare cantitate pentru asimilarea tuturor glucidelor.A Vitaminele sint un subiect despre care am lipsa de modestie sa pretind ca il cunosc ceva mai bine decit multi dintre confratii mei. Nu cunosc insa A vitamina B A. Sa fie rba de o noua vitamina ? Sau cumva, la alegere, de:I vitamina B i vitamina B2 i vitamina B3 A vitamina Bs
* vitamina B6 9 vitamina Bg i vitamina B9

* vitamina B12 ?

INSULINA, GLUCOZA SI ACIZI GRASI

La prima vedere, teoria Atkins-Montignac se sprijina pe o buna baza biochimica. Punctul ei de plecare este ca, reducind glucidele, devine posibila ingerarea de doze importante de proteine si de lipide, fara a lua in greutate. Atunci cind mincati, ingerati, de obicei, glucide, proteine si lipide. Fiecare dintre constituentii de baza ai bolului alimentar, respectiv glucoza, aminoacizi sau acizi grasi, poate fi transformat in grasimi. Atunci cind depasesc neile energetice sau proteice, glucoza si aminoacizii sint transformati de ficat in VLDL (very low density lipoproteins

lipoproteine cu densitate foarte joasa), o combinatie de grasimi si proteine. VLDL sint apoi antrenate in circulatia singelui. Cit despre grasimile alimentare, acestea ajung in corp, mai ales sub forma de trigliceride (biochimistii le numesc mai curind Atri-acilgliceroliA). Trigliceridele sint constituite dintr-un alcool

glicerolul

la care vin sa se adauge trei acizi grasi. Acizii grasi sint apoi separati de alcoolul lor prin enzimele digestive. O parte dintre acizii grasi (cei care contin 6-l0 atomi de carbon) trec direct in singe, inainte de a fi transportati pina la ficat. Ceilalti (cu peste 12 atomi de carbon) sint din nou regrupati sub forma de trigliceride, apoi trec, la rindul lor, in singe. Toata aceasta mica lume

de o parte VLDL, de cealalta, trigliceridele

se preumbla prin singe. Periplul lor le conduce, mai intii, la plamini, apoi in tesuturile periferice, inainte de a se intoarce la ficat. In cursul calatoriei, intilnesc o enzima, lipoprotein-lipaza, care este lipita de peretele vaselor capilare, mai ales al celor din tesuturile adipoase.
Ce face lipoprotein-lipaza ? Reactioneaza cu VLDL si cu trigliceridele, eliberind acizii grasi pe care ii contin acestea. Acizii grasi sint captati atunci de celulele grasoase (adipocite). Acolo se unesc cu glicerolul pentru a reconstitui trigliceridele si, sub aceasta forma, grasimile se r depune in jurul soldurilor sau feselor dumneaastra.
Trebuie sa introducem acum in schema insulina. Insulina farizeaza capturarea glucozei de catre celule. Cum o parte din glucoza poate fi transformata in grasimi, intelegem de ce Atkins-Montdgnac bat moneda pe secretia de insulina. Dar insulina are si alte efecte, care merg in sensul teoriei dezltate de Atkins-Montignac. De exemplu, ea creste productia de lipoprotein-lipaza, enzima care usureaza patrunderea acizilor grasi in tesu-
turile adipoase. Si asta nu e totul. De ce afirma Atkins-Mon-tignac ca, fara secretie de insulina, lipidele alimentare nu se transforma in surplus de grasimi? V-am spus mai inainte ca acizii grasi cu lant mediu (6-l0 atomi de carbon) merg direct in ficat. Acolo se r alatura trigliceridelor intoarse din calatorie, care nu au fost luate in primire de lipoprotein-lipaza. Toti acesti acizi grasi sint deci regrupati in ficat. Ficatul este o extraordinara uzina de reciclare. Imaginati-va o uzina de recuperare care ar primi carcase de automobile, din care ar trebui sa selecteze cele mai pretioase componente. Cam asta face ficatul in exemplul care ne intereseaza. Va receptiona acizii grasi, ii va A demonta A (sau degrada) constiincios, astfel incit sa obtina o substanta de mare importanta pentru el.
Aceasta substanta este acetil-CoA. De ce este ea importanta ? Deoarece serveste la furnizarea de energie, deci de calorii, pentru celule (in cadrul unei reactii numite ciclul Krebs). Dar, pentru a fi arsa, acetil-CoA are neie de un partener, oxalacetatul. Si de unde provine oxalacetatul ? Din meolismul glucozei! Acetil-CoA serveste si la fabricarea altor acizi grasi. Nici aici sinteza nu este posibila decit in prezenta glucozei, care furnizeaza doua substante necesare reactiei: din nou, oxalacetat, si glicero-fosfat. Concluzie : cu cit exista mai putina glucoza, cu atit exista mai putin oxalacetat si mai putin acetil-CoA disponibile pentru celula. Ce devine acetil-CoA intr-un regim sarac in glucoza ? Este transformat in corpi cetonici (acetona) si eliminat de organism. Morala: sa suprimam glucoza si, astfel, organismul, in loc sa meolizeze si sa stocheze grasimile, le va evacua sub forma de corpi cetonici. In aceasta schema, insulina poate parea, din mai multe motive, nefasta, deoarece :
A creste disponibilitatea glucozeiI activeaza o enzima, citrat-liaza, care joaca un rol in sinteza acizilor grasi, pornind de la acetil-CoA

Iata, asadar, cum inteleg eu bazele biochimice, putin cam complexe, ale teoriei Atkins-Montignac. Conform acestui model, ar trebui efectiv redusa la maximum secretia de insulina, mai ales in prezenta grasimilor, pentru:I a evita stocarea de acizi grasiI a evita sinteza de noi acizi grasi

A a fariza eliminarea grasimilor

Cum arata lucrurile in realitate ? Sta oare in picioare acest model stiintific ?